Recent Posts by OanaBotezatu

Semnul că suntem bine unul cu altul

Gata, nu-l mai refuz niciodată. Niciodată-niciodată.   Obișnuiește să mă întrebe, de vreo șapte ani încoace, „cafea?” De cele mai multe ori, am spus da și încă spun. Dar au existat și momente în care mi s-a părut că „nu” este un mai bun răspuns la întrebarea asta. Fiindcă nu aveam timp, avem de lucru, nu e timp de stat, în general. ...

#MezaninMarket. Irina Neacșu, artista care te face să iubești desenul botanic

Pe Irina Neacșu am cunoscut-o în urmă cu foarte mulți ani, când i-am vizitat casa pentru un articol deco pentru ziarul la care lucram. Am urmărit-o cu atenție de la început și mi-a plăcut mult cum s-a căutat pe sine ca designer și artist, m-am îndrăgostit iremediabil de scaunele ei vintage, pe care le recondiționa atât de cu poveste, iar ...

Dacă aș avea o fată, i-aș spune să nu stea preș

By , , , , Permalink 17

Se făcuse bucăți. Dacă ar fi putut, cumva, să iasă din ea însăși, s-ar fi aplecat plângând și s-ar fi strâns de jos, bucată cu bucată. Ar fi măturat pe jos, prin curtea cu dâre de nisip, cu poalele rochiei galbene, dar cui îi mai pasă de rochie când e făcut numai cioburi?! Nu numai că nu avea cum să ...

Părinte elicopter? Nu, mersi!

Părinte elicopter. Habar nu aveam de acest concept (helicopter parenting*), dar, acum că l-am aflat, dau informația mai departe, poate mai e de ajutor și altor oameni, părinți sau nu.   Ce este un părinte elicopter? Psihologii spun că aceștia sunt părinții care îi protejează excesiv pe copiii lor, fiindu-le teamă că cei mici se pot lovi, pot cădea, pot greși, și ...

Cei mai simpli biscuiți

Există niște biscuiți care se numesc „Biscuiți 100”, am aflat și eu, de curând. Se fac ușor, îi poate face orice mamă/ tată cu puțin timp și chiar mai puțină îndemânare și sunt foarte buni pentru bebeluși și copii, dacă vreți să le dați o gustare OK, fără zahăr și alte prostii (când nu vor fructe). Se numesc „Biscuiți 100” ...

Fericire e și atunci când reînnozi o prietenie veche

Am pierdut câteva prietenii la viața mea. De unele mi-a părut rău, de altele – nu prea (s-a dovedit a fi mai bine că s-au terminat din vreme). Pe cele din prima categorie, pe multe dintre ele, le-am lăsat să se ducă fără să depun vreun efort substanțial de resuscitare, fără să încerc să schimb ceva, fără să trag de ...

Dacă ați ști

Dacă ați ști de câte ori am adormit fără să mai apuc să mă schimb în pijamale, în câte dimineți nu mi-a plăcut fața mea în oglindă, câte zile la rând pot spune „lasă, mă spăl mâine pe păr”, câte seri la rând nu am mai avut energie să spăl vasele, deși urăsc să rămână vase nespălate, câte planuri am și eu pe care n-am ...

Pizza, dar nu prea

Îi vom spune pizza-dar-nu-prea. Pentru că-i ca o pizza, ține perfect loc de ea, dar nu-i chiar pizza; ar putea fi o frittata, dacă vreți neapărat un nume, dar nici frittata – așa cum o știți – nu-i, fiindcă i-am pus și câteva linguri de faină, ca să aibă mai multă consistență și să nu aibă gust de omletă, căci ...

Noi nu vom mai fi niciodată așa

Mă uitam la ei și mă vedeam pe mine, de fapt, pe noi, acum șapte ani aproape. Tandri, mereu de mână, în alint, cu timp mult și niciodată pe fugă, cu poftă și cu spațiu de stat degeaba, doar îmbrățișați, pur și simplu, sorbindu-ne din ochi și vorbind cu atingeri, zâmbitori, relaxați, îndrăgostiți, nerăbdători să fim iar singuri, acasă, la ...

Un revelion. Pur și simplu

By , , , , Permalink 6

Vaaai, cum să stai cu părinții de rev? Ce, vrei să spui că stai cu socrii în casă în noaptea asta?! Toată noaptea? Cum, revelion acasă, voi singuri? Mi s-au pus aceste întrebări: prima de mai multe ori, a doua – o singură dată, iar ultima – de mai multe ori.   Revelionul nu mi s-a părut niciodată vreo mare chestie: când ...

Povestea Bergman ajunge la Sibiu: grădinița oamenilor mici se deschide în 2019

De când mi-am pus în minte o relocare, și nu oriunde, ci la Sibiu, îmi apar în cale tot felul de povești care mă determină să mă gândesc și mai serios la mutarea asta. Orașul acesta ne-a cucerit, din start, prin oamenii pe care i-am găsit acolo. Iar apoi am început să aflu tot felul de povești care mă fac să ...

Cum a fost la ne-serbarea de Crăciun: manifest pentru ce contează

Iar am venit mai om de la ne-serbarea de Crăciun de la grădiniță (unde „ne-serbare” este un cuvânt pe care l-am născocit acum trei ani pentru a numi simplu zilele de celebrare de la grădinița lui David). Cum adică am venit „mai om”? Adică am ajuns acasă, după vreo trei ore, tot repetând în gând niște cuvinte care ne fac mai oameni, ...

Gata de NOËL #10, târgul darurilor cu super-puteri

Am crescut cu NOËL, și, odată cu mine, a crescut și Cup&Candle. Înainte de primul târg NOËL, la care am mers, aveam fix 25 de lumânări în cești. Era toată„marfa" noastră și încăpea în două cutii mici. Nu le-am adus pe toate la eveniment, fiindcă ni se păreau prea multe. Însă, în prima zi, toate lumânările noastre parfumate și-au găsit un om ...

Cadoul din cutia de pantofi. Atât de simplu, atât de frumos

Prima dată când am trimis un cadou într-o cutie de pantofi, David avea doar opt luni. Eram singuri acasă și afară era destul de iarnă. M-a asistat curios piticul, apoi, când s-a plictisit, a început să intervină: eu umpleam cutia, el o golea. Într-un final, după lungi negocieri, am reușit să pun capacul cutiei, nu înainte de a strecura înăuntru ...

Târg nou în oraș: Mezanin Market, la Palatul Universul

Se întâmplă o premieră în acest weekend: participăm la două evenimente în același timp cu lumânările Cup&Candle. Ne-am împărțit, ne-am organizat, situația e sub control, așa că sâmbătă și duminică, 8-9 decembrie, ieșim din zona de confort și facem un super efort, ca să ne găsiți și la Dichisar, dar și la Mezanin. Despre Dichisar cred că știți deja, căci e ...

Manifest pentru fapte mici, dar bune

By , , , , Permalink 6

Avea câteva luni când am mers împreună ca să-mi tund eu părul și să-l donez. Avem poză din ziua aceea și-i voi aminti peste ani.   Avea un an și jumătate când am umplut, împreună, o cutie de pantofi pentru o fată. Am pus acolo o eșarfă, o carte, dulciuri, o panglică de păr și niște cosmetice și, deasupra, o scrisoare. Evident ...

Dar oricine poate să scrie, nu, ce-i așa o mare chestie?

Trăiesc din scris. Și nu de ieri, ci din 2004, din anul doi de facultate. „Scrisul este munca mea”, cum îi explic, clar și simplu, copilului meu de trei ani, iar el înțelege din prima. Așa cum croitoresele fac haine, inginerii fac mașini, cofetarii fac prăjituri, eu fac texte. Din asta trăiesc dintotdeauna.   Nu am ținut niciodată evidența textelor pe care ...

error: Content is protected !!