Gogoșile cu gaură. De unde și mai ales de ce?

Se spune că pe așa o vreme mohorâtă, cum e în zilele astea de primăvară, oamenii mănâncă așa-numita comfort food. Unii supă caldă de pui, alții macaroane cu brânză cum făcea bunica, alții gogoși. Eu nu mă încadrez, căci tot mănânc urzici de vreo câteva săptămâni, dar fiindcă am dat de curând peste un fragment simpatic într-o carte care mi-a plăcut (și despre care am scris aici și, dacă aveți vreme și chef, poate citiți 🙂 ), am zis să las mai jos câteva rânduri despre gogoși. Și nu oricare, ci gogoșile cu gaură. Da, da, și cu multe calorii, dar nu vedeți că plouă, nu se pun?! 🙂

Înainte de a citi despre gogoși, las aici un link spre un articol din SouthernLiving.com, despre 101 feluri de mâncare care se încadrează la comfort food, cine știe cât mai ține ploaia asta de martie. 🙂

 

“Cine inventat gogoșile cu gaură? Un italian? Poate chiar omniprezentul Leonardo da Vinci? Nicidecum, doamnelor și domnilor.

Gogoșile prăjite cu gaură la mijloc au însă o geneză destul de controversată. Au poposit la New York din Olanda, sub denumirea de oliekoek, adică gogoși în ulei. Un nume nu tocmai atrăgător. Erau dintr-un aluat făcut din făină, mere, prune și stafide. Legenda spune că, într-o bună zi, o văcută s-ar fi împiedicat din greșeală de o oală cu ulei încălzit, care s-ar fi răsturnat peste aluatu pregătit pentru desertul olandez, născocind astfel o bombă dulce și prăjită. O bovină creativă care ar merita un monument. Bine, OK… dar gaura?

În 1847, o anume Elizabeth Gregory, mama lui Hanson Gregory, tănîrul căpitan al unei nave din New England, a modificat rețeta gogoșilor în ulei, adăugând nușcoară, scorțișoară și coajă de lămâie, înfigând chiar și câteva nuci și alune în miezul prăjiturii, cel care se coace ce mai greu. Prăjitura a devenit astfel nespus de apetisantă, iar când fiul a plecat într-o lungă călătorie, doamna a trebuit să pregătească mai multe, pentru întregul echipaj, iar adăugarea nucilor a dus și la o schimbare a denumirii acesteia. De atunci, prăjitura se numește aluat cu nuci, în engleză doughnuts. Adică îndrăgitele noastre donuts.

Dar să ajungem la tema principală: gaura.

Învenția găurii centrale și de aici a forme care este cunoscută se pare că îi revine chiar fiului lui Elizabeth. Se spune că acestuia nu-i plăceau nucile și alunele pe care mama le înfigea în miezul gogoșii și că prefera să le scoată înainte de a le mânca, lăsând astfel o gaură centrală în prăjitură. La ordinul căpitanului, bucătarul vasului a preparat toate prăjiturile ce au urmat în formă de gogoașă, îndepărtându-le mijlocul cu o conservă rotundă în care ținea piper.

O invenție care nu a trecut neobservată. La Clam Cove, în Maine, există de altfel chiar și o placă în onoarea căpitanului Hanson Gregory, cel care a inventat gaura gogoșii, iar în 1934, la Târgul Mondial de la Chicago, inelușul de aluat a fost declarat marea lovitură alimentară a secolului progresului. Fapt este că, oricare ar fi adevărul, acea scobitură centrală a marcat începutul marelui succes internațional al gogoșilor găurite.”

 

*fragment din cartea 100 de zile de fericire, de Fausto Brizzi

 

 

Fotografie de aici

0 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *