Paste cu sos de mașini și piure de fructe

Azi, la prânz, David ne-a pregătit paste. Dar nu orice fel de paste, ci paste cu mașini. Rețeta lui: fierbeți bine pastele imaginare, iar când sunt gata adăugați mașinile. În funcție de câte porții doriți și în funcție de cât de mult vă place sosul, puteți adăuga de la patru-cinci la 15-20 de mașini de curse de jucărie, mici și colorate. Se amestecă bine și apoi se pun pe masă, în farfurii, pentru fiecare.

După ce totul a fost gata, ne-a luat de mână și ne-a așezat la masa în camera de zi. Am fost îndemnați să mâncăm și, desigur, să-i spunem că sunt bune. Erau bune tare, de ce să vă mint. Un pic cam aldente pentru ta-su, dar gustoase. Mai ales mașinile. Cu noi la masă au mai stat ursul de pluș, poneiul roz și Maimuța Matt.

David ne tot gătește de vreo lună și tot de atunci a început să le găsească loc în joaca lui și plușurilor din casă. Maimuța, ultima venită în sufragerie, și e dintre răsfățate. Se culcă uneori cu noi în pat, nu înainte însă de a fi spălată bine-bine pe dinți și de a asculta cuminte o poveste. A botezat-o ieri, după ce a descoperit că monkey (nu poate spune maimuță 🙂 ) apare pe ambalajul unui piure de fructe din care bem amândoi.

Ne place să intrăm în jocurile pe care le imaginează copilul nostru și vă încurajez să faceți asta de fiecare dată când cel mic v-o cere. E vital pentru ei să fie încurajați să imagineze lumi, să creeze situații. E minunat să îi lași să descopere prin joc bucuria de a face lucruri. E frumos să înțelegeți că oamenii mici curioși vor crește niște adulți faini. Și da, e absolut normal să savurați, la prânz, o porție de paste cu sos de mașini de curse. 🙂

 

Prietenele mele știu despre mine că sunt o mamă care a abordat creșterea copilului cu relaxare. Nu am stat niciodată să îi număr lingurițele cu mâncare, nu i-am cântărit gustările, nici liste cu ordinea fixă de introducere a alimentelor, după perioada exclusivă de lapte, nu am avut. Dar, recunosc, am avut și eu momentele mele în care am simțit că o iau razna, fiindcă nu era copilul în grafic cu mâncarea, așa mi se spunea. De fapt, cu gustările din fructe.

Până la 1 an și jumătate, mânca tot ce îi dădeam, în toate combinațiile posibile. Apoi a început să facă ceea ce unii numesc nazuri. Eu zic doar că a început să arate că seamănă cu tatăl lui. 🙂 De la 1 an și jumătate până spre doi ani, adică fix cât a ținut iarna, copilul nu a vrut fructe aproape deloc. Am încercat să compensez cu smoothie-uri de fructe, din fructele congelate din vară, iar când s-au terminat, am testat câteva piureuri de fructe de pe piață. Nu am căutat să îi găsesc vreo boală în acest refuz, ci l-am lăsat. Eram conștientă că și el, omul mic, ca și mine, om mare, are perioade când nu vrea anumite alimente.

Din primăvara, au început să îi placă din nou fructele, iar acum le mănâncă și la grădiniță, și acasă, zilnic. Pe lista preferatelor sunt cireșele, căpșunile, merele, bananele, perele. Iar acum abia așteaptă să se coacă zmeura de la Moldova, de care nu se satură niciodată. Fructele nu sunt, astăzi, niciodate destule, așa că mereu avem în casă o rezervă serioasă. Când suntem plecați, mai ales în timpul orelor petrecute în mașină, le înlocuim cu piureuri din fructe fără adaos de zaharuri.

Preferatele noastre sunt, acum, noile piureuri de fructe ecologice de la HiPP, care ne plac mult la gust și care au ambalaje cu personaje amuzante. În plus, fiindcă David bea din cană cu pai de la 7 luni, ambalajul de tip „squeezing bag” e perfect pentru el.

 

Ne-am bucurat să descoperim, zilele trecute, că piureurilor de fructe HiPP (HiPP Fruit- Fun) li s-a dat o nouă denumire (HiPP HiPPiS) şi un nou design. Dar cel mai mult ne-am bucurat să creăm povești pentru personajele de pe ambalaje: Maimuța Matt (HiPPiS cu Măr, Pară, Banană), Broasca Frankie (HiPPiS cu Căpşuni, Banană, Măr), Tigrul Tim (HiPPiS cu Măr, Piersică, Fructe de Pădure), Țapul Benjamin (HiPPiS cu Măr, Mango, Piersică) și Zebra Zachary (HiPPiS cu Pară, Banană, Kiwi).

Până acum am făcut cunoştinţă cu simpatica maimuţă Matt, preferată lui David în acest moment. I-am spus și o poveste cu maimuța asta, mare amatoare de cățărat în copaci, întocmai ca el, de când merge de două ori pe săptămână la pădure. Maimuța Matt se cațără pentru a aduna fructele cele mai coapte și totodată aflate cel mai sus, apoi le dă prietenilor săi HiPPiS pentru a pregăti piureul de fructe. Acum, fix asta are de gând să facă David în mini-vacanța de 1 Iunie, când mergem la țară.

 

Presimt că, în curând, David va pregăti și mai multe paste cu mașini de curse, căci da, broaștelor, tigrilor, țapilor și zebrelor le plac pastele astea, așa cum le plac tuturor plușurilor din sufrageria noastră. 🙂

 

#hippromania #HiPPHiPPiS #piureudefructeeco #piureudefructeHiPP

 

*Un proiect susținut de HiPP HiPPiS prin HiPP România

 

No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *