6 ani de Cup & Candle. Ce am învățat

O idee foarte clară și bine structurată despre ce vreau să fac. Plan de business. Investiții de mii de euro. Sau măcar câteva sute. Cursuri de antreprenoriat și afaceri. Plan de marketing. Strategie de promovare. Nimic din toate astea n-am avut când am început, acum șase ani, povestea Cup & Candle. În schimb, am avut: inspirație, idei, chef de muncă, spor la treabă, atenție la toate semnalele primite, noroc de feedback sincer, prieteni aproape, oameni care au crezut în mine înainte să cred eu, prieteni care au investit în afacerea noastră când am avut neapărată nevoie și mai ales un partener care nu m-a lăsat niciodată să cad pradă dezamăgirii, renunțării, greului.

 

Drumul meu cu Cup & Candle nu a avut un start ca la carte, nu știam teoria înainte de începe practica. De fapt, nu știam (aproape) nimic din tot ceea ce a urmat în cei șase ani de la prima lumânare încolo. Dar am simțit să încerc, să mă ascult, să-i ascult și pe oamenii în care am încredere, să testez, să caut mereu variante mai bune (pentru tot ceea ce am făcut). Și mă bucur în fiecare zi că mi-am dat voie să fac lucrurile altfel decât le-am făcut toată viața mea: mai întâi ne asigurăm că totul e bine stabilit, pe puncte, și abia apoi acționăm. Așa știam eu că se face și așa făcusem mereu până la prima mea afacere. Odată cu Cup & Candle, am descoperit că se poate și altfel: în loc să aștepți să iasă totul perfect, îți dai voie să experimentezi, să greșești, să nu-ți iasă bine, să nu-ți iasă deloc, să te ridici apoi și să o iei de la capăt, să plângi și apoi să râzi.

 

Miercuri, pe 4 decembrie, este #MiercureaMințilorCreative, iar eu iau parte și în 2019 la acest atât de frumos eveniment care adună împreună antreprenori din România.

Miercurea Minților Creative este una dintre inițiativele prin care UniCredit Bank și-a luat angajamentul să contribuie la susținerea afacerilor românești făcute altfel, la dezvoltarea economiei locale și a societății în general, dar și să aducă vizibilitate și profit afacerilor creative.

Cu ocazia asta, lansez cu bucurie o nouă serie de lumânări Cup&Candle, colecția specială de decembrie #ChristmasTime. Și pentru că nu puteam face doar atât, m-am gândit să nu las miercurea asta să treacă oricum, așa că am scris, cu liniuță, ce am învățat în cei șase ani de afacere cu lumânări vegane, parfumate, făcute din ceară de soia și turnate în recipiente reciclate și reciclabile. Sper să vă fie de ajutor și mă bucur dacă măcar o singură persoană va găsi un strop de inspirație în experiența mea.

 

  • Am învățat că, la un moment dat, tot nu scapi de planul de business. Desigur, ideal e să-l faci de la bun început. Dar experiența îmi spune că regula asta nu-i bătută în cuie. Planul de afaceri, însă, este necesar și te ajută mult să știi mereu ce ai de făcut, care-i următorul pas, cum stai cu cifrele (oh, cifrele sunt atât de importante!). Dacă simțiți că nu vă pricepeți să vă organizați cum trebuie în direcția asta, nu-i o rușine să cereți ajutorul, ba chiar e recomandat. Eu mi-am făcut planul de business când am participat la Academia Minților Creative, evenimentul (de real folos antreprenorilor) organizat constant de UniCredit Bank.
  • Am învățat să am răbdare. Și acesta este, probabil, cel mai mare câștig care a venit la pachet cu afacerea mea. Pentru mine, om care vrea totul acum, aici, NU MAI ACCEPT NICIO AMÂNARE, să-mi exersez răbdarea zi de zi, de mai multe ori în 24, a fost un exercițiu de un real ajutor. Mai întâi am învățat să am răbdare cu testele, cu experimentele, apoi cu distribuitorii și colaboratorii, apoi cu băieții de la IT. Am răbdare acum să se așeze lucrurile și mi-am dat seama că, uneori, dacă ceva nu iese, poate chiar trebuie să mai aștept puțin.
  • Am învățat să-mi caut publicul. Deloc ușoară partea asta, vă zic. Se miră oamenii de multe ori când văd cum sunt înconjurată, la târguri, de foarte mulți clienți. Dar puțini știu că am participat și eu la târguri la care nu am vândut. Se miră prietenii că am răbdare să le explic mereu clienților mei tot ceea ce vor să știe despre lumânările pe care le facem (și uneori și ce nu vor). Dar puțini știu cât de mult mă doare pe mine un singur om care trece nepăsător prin fața standului meu (la început mă durea chiar mai tare, acum m-am mai călit). Îmi caut publicul de șase ani, uneori am zile când știu sigur că l-am găsit, alteori am zile când simt că trebuie să mai caut. Și caut. Îmi caut publicul la târguri, dar și online, iar când îl găsesc în tratez cu prietenie, cu seriozitate, cu atenție, cu generozitatea de a găsi mereu o variantă care să i se potrivească. Îmi caut publicul în evenimente offline, dar și în evenimente online. Primele mă ajută să fiu conectată cu adevărat la oamenii care se îndrăgostesc de ceea ce facem la Cup & Candle, iar celelalte mă ajută să ajung la clienți nedescoperiți încă.
  • Am învățat că am drumul meu, care-i fix așa cum mi-l fac singură, la fel cum fiecare antreprenor are drumul lui. Asta e, de departe, cea mai grea lecție pentru mine. Fac lucruri, dar sunt atentă și la concurență (mai ales la cea din străinătate), și, inevitabil, mă compar cu ceilalți. E greșit, îmi spune mereu terapeuta. Fiecare antreprenor, la fel ca fiecare om, are drumul lui la care muncește așa cum știe el mai bine, pe care întâlnește oamenii de care are nevoie, un drum care urcă și care uneori coboară, și cel mai sănătos lucru este să ai răbdare cu tine, cu ceea ce faci, și să te bucuri de fiecare reușită. Chiar dacă nu pare, sunt un om care, dacă într-o zi a reușit să bifeze patru lucruri din cinci pe care și le-a propus, în loc să mă bucur de cele reușite, mă blochez la taskul nebifat. Total nesănătos, dătător de dureri de cap și de nopți albe. Fac lucrurile cum pot mai bine, asta încerc să-mi spun zilnic și povestea mea nu e povestea unei alte tipe care face lumânări într-un alt colț de lume, chiar dacă, aparent, amândouă facem același lucru.
  • Am învățat să ascult. Ascult podcastul cu antreprenori, ascult interviuri și conferințe online cu oameni de afaceri care mă inspiră, îmi ascult prietenii, chiar dacă nu fac mereu cum îmi sugerează ei, dar îi ascult, îmi ascult clienții, chiar dacă nu fac mereu ce-mi sugerează ei, îmi ascult contabila (asta e obligatoriu), îmi ascult partenerul. Dar cel mai important – îmi ascult intuiția. Și, cel puțin deocamdată, nu a dat greș. Bine, nu e timpul pierdut niciodată. :))
  • Am învățat să fiu atentă la detalii. E atât de simplu ca lucrurile să se petreacă mai frumos decât credeai: e nevoie doar de un plus de atenție. Pe lângă colet, poți să strecori o bomboană sau un fir de floare presată, un thank you card semnat de mână, cu stiloul, un e-mail în care să scrii mai mult decât “comanda dumneavoastră e în procesare”, un mic dar pentru clienții fideli. Orice gest, cât de mic, e extrem de important pentru client și e modul simplu în care clientul se transformă în client-prieten. Iar clienții-prieteni sunt, în caz că nu știți, cel mai bun lucru care ți se poate întâmpla ca antreprenor.
  • Am învățat să dau ce vreau să primesc. Dacă e ceva ce mi-ar plăcea să se întâmple mai mult între antreprenorii din România, acel lucru este schimbul de admirație. E vital, ca antreprenor, și mai ales ca antreprenor la început de drum, să fii încurajat în ceea ce faci, să ți se spună “bravo!”, să fii apreciat și să simți că munca ta la visul tău nu e în zadar. Și, cumva, ceilalți antreprenori din jur ar trebui să înțeleagă asta cel mai bine, deci ei să fie primii care admiră, încurajează și sprjină alți antreprenori locali. Am început, în acest sens, să am un obicei: să vorbesc despe ceilalți antreprenori pe care îi cunosc, la târguri sau online, să cumpăr des lucruri de la ei și să #daumaideparte vestea descoperirii unui business local.
  • Am învățat să mă bucur. Cel mai tare mă bucură mesajele primite de la clienții noștri. Bine, recunosc, mă bucură și e-mailurile de la contabilă.) Și mă mai bucură evenimentele ca #MiercureaMințilorCreative, care aduc în atenția publicului atât de multe persoane care merită mai multă admirație și mai multă atenție din partea noastră, a tuturor.

 

PS: De #MiercureaMințilorCreative, voi participa la evenimentul O casă, cinci povești, organizat la Atelier Coandă 32 (detalii aici) și voi fi prezentă și la showroomul KateriniMou. Cu ocazia asta, lansăm seria #ChristmasTime și, de drag pentru toți cei care ne-au cumpărat din 2013 până în prezent, avem și reduceri de prietenie.

 

COLECȚIA #ChristmasTime, pe care o lansăm la #MiercureaMințilorCreative 2019:

 

***
Miercuri, 4 decembrie, este o zi de shopping în care businessurile creative din București își prelungesc programul și creează experiențe inedite pentru cei care le trec pragul: discounturi, oferte speciale, evenimente, lansări. Antreprenorii invită bucureștenii să-i cunoască (online sau offline), să le cumpere produsele, să le afle povestea.

 

Miercurea Minților Creative se află deja la a treia ediție. În 2018, evenimentul a reunit ofertele și evenimentele a 150 de antreprenori din diverse domenii, de la modă, accesorii, la design și  lifestyle. Miercurea Minților Creative este un proiect dedicat de UniCredit Bank antreprenorilor creativi și clienților lor – un prilej ca aceștia din urmă să cumpere obiecte de calitate, gândite şi realizate local. Dar #MMC nu este doar despre a vinde, ci și despre a cunoaște, a împărtăși, a spune povești și a lega prietenii.

 

Be happy & nice,

Oana

 

 

Foto: Picturethis

No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


error: Content is protected !!