Am luat o pauză, dar nu-i nimic. Sunt aici

„Trebuie să scrii zilnic. Ai, n-ai despre ce scrie, ai, n-ai timp, tu scrii, ai înțeles?”

Așa mi s-a tot spus când am pus online acest blog. Ei bine, surpriză!, iată că nu am respectat cerința. Am avut zile când am scris și câte trei articole, pentru că am avut ce scrie, pentru că am avut timp să scriu și mai ales pentru că am avut chef să o fac. Dar – contrar regulilor sfinte ale comunității bloggerilor care nu au trecut niciodată prin redacția unui cotidian, nici măcar în vizită, și care iubesc comunicatele de presă așa de mult încât le dau mai departe, fără modificări 🙂 – am avut și zile în care nu am scris deloc. Pentru că nu am avut ce zice, pentru că nu am avut timp să scriu, chiar dacă aș fi avut ce scrie, și mai ales pentru că nu am avut chef să o fac.

După mulți ani în care am scris zi de zi, și nu doar un text, și nu doar opinie (de fapt, cel mai puțin opinie), da, chiar și în weekend, îmi dau voie acum să scriu doar când se poate.

Se poate să am ce zice. Se poate să am timp să zic. Se poate – mai ales – să am chef.

Dacă se întâmpla asta acum aproape trei ani, când am publicat aici primul articol, aș fi fost tare frustrată și supărată și bat pariu că și un pic plânsă. Dar azi nu mai e deloc așa. Chiar dacă uneori îmi pare rău că nu am avut timp să scriu despre ceva ce mi-aș fi dorit să scriu, nu mai sufăr până la lacrimi din cauza asta. Azi știu că nu am scris mai ales din cauză că nu am avut timp. Dar știu și că în timpul pe care l-am avut la dispoziție, și care nu-mi ajunge niciodată – niciodată! – am făcut alte lucruri, bune pentru mine, bune, poate, și pentru cei din jurul meu.

Știu că nu am scris fiindcă am un business pe care încerc să îl cresc și care îmi ocupă din ce în ce mai mult timp. Oh, nu mă plâng, chiar deloc. Eu mi-am dorit, acum mă decurc să fac. Și, împreună cu Eugen, fac tot, de la turnat lumânările, la împachetat, scris mesajele de mână, completat AWB-uri, chemat curier etc. 🙂

Știu că nu am scris fiindcă atunci când am avut o jumătate de oră liberă am preferat să o petrec cu băieții, să fac puzzle cu David sau să fac avioane în aer cu Cristian.

Știu că nu am scris fiindcă am făcut pizza, clătite americane, brioșe, tarte cu mere sau cu zmeură.

Știu că nu am scris fiindcă am stat la un vin.

Știu că nu am scris fiindcă am stat două ore la cafea cu o prietenă.

Știu că nu am scris fiindcă am citit din cartea cea nouă pe care mi-a cumpărat-o Eugen.

Știu că nu am scris fiindcă încerc să fiu prezentă în viața mea, iar asta cere timp în plus.

Știu că nu am scris fiindcă am decis să nu mai amân întâlnirile, și am o listă lungă de oameni cu care nu m-am văzut de ceva timp, iar acum încerc recuperez.

Știu că nu am mai scris fiindcă încerc să donez timp unor cauze care au nevoie și să fac surprize unor oameni care nu au mai zâmbit de ceva timp.

 

Știu toate astea, și mai mult decât atât, și încerc să nu mă învinovățesc. Blogul e locul meu, care funcționează după regulile mele, și în care îmi place să vin cu energia cea bună. Iar dacă energia asta nu-mi ajunge decât pentru altele, care primează în fața blogului, atunci așa să fie. Și să nu fie cu supărare, nici pentru mine, nici pentru voi. 🙂

 

E o perioadă aglomerată acum la mine, nu numai cu shopul Cup & Candle, pentru care am lansat trei serii noi de lumânări în trei zile, ci și David, care trece printr-o perioadă în care vrea să stea cât mai mult cu mine, mă caută mereu și are treabă cu mine :), dar și cu piticul cel mai pitic, care a început rostogolirile și primele teste pentru mersul de-a bușilea și mă strigă non-stop, chiar dacă nu vorbește încă. Și mai e o perioadă destul de aglomerată și emoțional – primăvara mi s-au întâmplat, în timp, multe, și bune, și mai puțin bune. Mă scutură rău de tot martie și aprilie și nu vreau să las să treacă emoțiile astea așa, pur și simplu. Vreau să le simt până la miez și, ca să mi le amintesc mereu, am ales să scriu despre ele într-o agendă cu copertă verde. 🙂

 

Am avut o pauză, dar nu-i nimic, de fapt. Sunt aici, vie, ocupată, obosită și cum mă știți. Când am ce, cum și mai ales de ce să scriu, o voi face, stați fără grijă. Iar când vă e foarte dor de mine, mă găsiți pe Facebook, pe Instagram sau, dacă ne știm bine-bine, la telefon. 🙂

 

Be happy & nice, 
Oana

 

Foto: de Oana Coman, prietena mea, la cafea 🙂

No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


error: Content is protected !!