Premiile Astra Film Festival 2019. “Profu’”, cel mai bun documentar românesc

Premiile Astra Film Festival 2019 pleacă în Franța, Belgia, Israel, Estonia și România! Câștigătorii celei de-a XXVI-a ediții a Festivalului Internațional Astra Film de la Sibiu au fost anunțați sâmbătă, 19 octombrie, în cadrul Galei de Decernare a Premiilor, care a avut loc la Filarmonica de Stat Sibiu. Juriile celor 4 competiții au avut de ales dintr-o selecție finală de 46 de filme.

Premiul pentru ”Cel mai bun film din Competiția Internațională” a fost acordat filmului ”Immortal” (Nemuritor) de Ksenia Okhapkina pentru că dezvăluie dintr-o perspectivă foarte particulară moduri în care aparatul de stat poate modela mințile noilor generații utilizând discursul imperialist propagat de o agendă politică toxică. Din motivația juriului competiției Internațional, format din Olivia Cooper-Hadjian, Martin Horyna și Claudiu Turcuș: ”Filmul e o declarație împotriva dinamicii periculoase a naționalismului care se răspăndește peste tot în lume.”

”Immortal” (Nemuritor) 

Un documentar-eseu ce analizează structurile stricte din spatele comportamentului oamenilor dintr-un mic oraş industrial din Rusia. Atent la compoziţia vizuală, filmul Xeniei Okapkina observă efectele propagandei de stat prin parcurgerea subtilă a unor situaţii cotidiene inofensive, precum acţiunile unor fete ce învaţă despre disciplină la şcoala de balet sau ale unor băieţi pregătindu-se pentru armată, în combinaţie cu peisaje înzăpezite şi desfăşurarea riguroasă a operaţiunilor din uzina locală. Omniprezentă şi în acelaşi timp greu observabilă în vieţile oamenilor, încă de la cea mai fragedă vârstă, ideologia devine periculoasă. Uitând de naraţiune, regizoarea reuşeşte să construiască o dare de seamă a fragilităţii liberului arbitru sub influenţa propagandei de stat. 

 

”I See Reed People” (Văd roșu) de Bojina Panayatova a fost alegerea juriului pentru Premiul ”Cel mai bun film din Competiția Europa Centrală și de Est”, pentru complexitatea misiunii pe care și-a asumat-o regizoarea, și anume aceea a înțelegerii naturii legăturilor familiei ei cu fostul regim comunist din Bulgaria. Din motivația juriului competiției Europa Centrală și de Est, format din Peter Dale, Zhang Yang și Mirela Nagâț: ”Un film captivant care pune întrebări grave și profunde cu privire la viața de după căderea regimurilor totalitare.”

 

”I See Reed People” (Văd roșu) 

La căderea Cortinei de Fier în 1989, Bojina avea opt ani. La scurtă vreme apoi, tatăl ei o duce la Paris pentru a-şi continua viaţa în Franţa. Două decenii mai târziu, Bojina se întoarce la Sofia cu intenţia de a documenta totul. Tânăra simte că există ceva nespus în trecutul familiei ei. De ce au primit întotdeauna atât de uşor permisiunea de a călători? Bojina începe să pună întrebări incomode şi află că tatăl ei, pictor, obişnuia să-şi vândă tablourile membrilor poliţiei secrete. Doar atât îi trebuie: Bojina sapă tot mai adânc în istoria familiei, ajungând să analizeze concepte precum loialitatea, aroganţa postcomunistă şi dreptul fiecăruia la propria istorie.

 

Pentru că cele 11 filme din competiția România sunt foarte diferite ca abordare, o parte din ele tratează subiecte importante prin intermediul unor povești puternice, iar altele își spun povestea mai mult prin imagini decât prin cuvinte, juriul competiției, format din Michael Stewart și Miquel Martí Freixas, a hotărât să acorde două premii.

Premiul pentru ”Cea mai bună regie în Competiția România” a fost oferit regizoarelor Anne Schiltz și Charlotte Gregoire pentru filmul ”Pastures New” (Cei ce rămân) datorită relației profund etice pe care autoarele au cultivat-o cu personajele, rezultatul fiind un film în care observația atentă se îmbină cu emoția.

 

”Pastures New” (Cei ce rămân)

Satul românesc Mâlăncrav. În prezent este mereu cineva care pleacă pentru o muncă deloc stabilă şi adesea pe termen scurt în Europa de Vest, în speranţa că va trăi mai bine acasă. Fluxul şi refluxul plecărilor şi revenirilor afectează toate familiile. Prin portrete intime ale oamenilor din inima comunităţii, documentarul spune povestea Nataliei, a Alinei, a lui Andrei, Ioan şi Niculae. Ele sunt femei puternice. Ei, tineri care încă nu au nicio grijă. Şi ultimii păstori care încă se bat pentru pământul şi mioarele lor. 

 

Premiul pentru ”Cel mai bun film din Competiția România” i-a revenit documentarului ”Teach” (Profu’) de Alex Brendea, pentru dorința de a dezvălui personalitatea unui om în toată complexitatea sa și pentru decizia regizorală de a lăsa spectatorului libertatea de a judeca singur. Filmul a fost dezvoltat în cadrul programului Romanian Docs in Progress la Astra Film Festival 2016 și a avut premiera mondială la Astra Film Festival 2019.

”Teach” (Profu’)

Povestea unui profesor de matematică din Transilvania care devine un Don Quijote local după ce iese din sistemul de învăţământ convenţional şi îşi deschide o şcoală privată în propriul apartament. De-a lungul unui an academic, îi este urmărit efortul de a retrezi dragostea de învăţătură în elevi, schimbându-le astfel vieţile o dată pentru totdeauna.

 

”My Father’s Son” (Fiul tatălui meu) de Hillel Chaim Rate, un portret sensibil și foarte cinematografic al legăturii dintre tată și fiu, a primit Premiul pentru ”Cel mai bun film din Competiția DocSchool”.

Premiul pentru ”Cea mai bună regie în Competiția Docshool” l-a primit Hadas Hechter pentru filmul ”The Opposite of Love Is Not Hate” (Dincolo de dragoste nu e neapărat ură).

 

În cadrul DocTank, programul dedicat profesioniștilor din industrie, care încurajează producția de film documentar din România și din Europa, au fost desemnate 3 proiecte câștigătoare din cele 10 selectate.

Premiul de dezvoltare Astra Film Lab oferit de HBO Europa a fost înmânat unui proiect cu mult potențial: ”Our Men” de Mirona Radu.

Premiul de post-producție Astra Film Lab oferit de CineLab a fost decernat unui proiect cu o narațiune clară și coerentă: ”Heavy Roots” (Legături) de Jacopo Marzi.

Premiul pentru cel mai promițător proiect Astra Film Lab oferit de Pitch the Doc a mers către un proiect care trece de cărările bătătorite și schematicile obișnuite: ”Telciu”, de Vlad Petri.

”Ne bucurăm că am trăim împreună la Sibiu orele Astra(le) ale filmului de non-ficțiune. În zilele care au trecut am avut privilegiul să trăim experiențe noi, să cunoaștem alte lumi, să ne îmbogățim și poate să ne schimbăm”, a declarat Dumitru Budrala, director fondator Astra Film Sibiu.

 

Astra Film Festival Sibiu se află sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

 

Astra Film Festival 2019 este organizat de Astra Film, CNM Astra și Fundația Astra Film, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu, al Ministerului Culturii și Identității Naționale și al Centrului Național al Cinematografiei. Evenimentul este cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu.

 

 

Foto: Astra Film Festival 

No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


error: Content is protected !!