Ba eu mai și plâng

„Nu plâng. Nu vreau să las pe nimeni să vadă că sunt slabă. Și nu plâng nici când sunt singură, căci nu vreau să mă simt slabă.”

Am citit de curând mărturisirea asta a unei femei, mă rog, putea foarte bine să fie și a unui bărbat, și mi-am dat seama că eu, de când mă știu, plâng. Și ce plâng.

Nu cred că asta mă face o persoană slabă (și chiar dacă unii ar putea crede asta despre mine, nici că-mi pasă). Nu sunt neapărat ceea ce se cheamă o „plângăcioasă”, dar, recunosc, plâng mai des decât alții; iar când o fac, plâng pe bune, plâng din toată inima adică. La mine lacrimile nu vin doar câte două, trei, ci curg șiroaie.

Plâng și de necaz, dar plâng și de bucurie, plâng și la filme (am plâns la multe filme, inclusiv la telenovele, asta e, nimeni nu-i perfect 🙂 ), plâng și la video-uri de la Românii au talent, plâng și când mă bucur de un cadou neașteptat, plâng și când o sun pe mama de ziua ei.

Plâng când merg la o înmormântare, dar plâng și la dansul cu care mirii deschid o nuntă la care sunt prezentă, plâng la ceremonii de botez, dar plâng și când, uneori, îi privesc pe cei doi bărbați din viața mea, tatăl și fiul, cum dorm și respiră fără să știe că m-am trezit mai devreme doar ca să îi surprind când se trezesc și se pupă pentru de dimineață.

Plâng și după ce mă sună o prietenă cu care nu am mai vorbit de mult, dar plâng (mai ales) când le strâng în brațe pe surorile mele, cu care mă văd de doar două ori pe an (dacă avem noroc).

Plâng când cineva părăsește lumea asta, dar plâng și la gândul că, la un moment dat, vor pleca de lângă mine oameni care nu aș vrea să plece niciodată. Sau poate eu voi pleca prima, cine știe, și atunci plâng iar.

Plâng și când văd marea, și când mă uit la poze mai vechi, și când retrăiesc emoții pe care le iubesc, și când îmi aduc aminte de gusturile copilăriei.

Am plâns și când a pierdut tata alegerile, și nu fiindcă voiam să fie primar de comună, ci fiindcă mi-a părut rău că a crezut în oameni care l-au dezamăgit. Am plâns și când a murit Coposu și tata s-a dus cu garoafe la București, la înmormântarea lui, și când a câștigat Firea, asta e, v-am zis că nu sunt perfectă, și când a ajuns în fața mea vreun articol despre un copil cu probleme care nu are bani de tratament. Am plâns și când am născut, și după ce am scăpat cu bine după o operație, și când mi-a fost ascultată o rugăciune, și când m-a condus tata la altar, și când s-a măritat soră-mea, și când a făcut frate-meu 18 ani, și când am aflat că voi avea un al doilea copil, și când am intrat ultima oară într-o biserică în deplină liniște.

Am plâns gratis, la mine în baie, întinsă pe gresia rece, dar am plâns și pe bani, pe un fotoliu alb dintr-un cabinet de psihoterapie, unde plăteam 200 de lei ora de plâns. 🙂 Evident, am plâns și eu pentru bărbați, ca (aproape) orice femeie. 🙂

 

Mă rog, ați înțeles ideea, în principiu, am plâns și plâng aproape din orice.

Am citit de curând un articol care puncta de ce e bine să plângem. Apoi, fiindcă tema mi s-a părut interesantă, am căutat și alte articole din reviste de psihologie și am aprofundat subiectul. Și mi-am dat seama că sunt dintre cei care știu să plângă: nu plâng doar pentru problemele altora, dar plâng și pentru ale mele, iar acesta e un lucru foarte bun, se pare, să plângi și pentru tine însuți.

 

Știam că lacrimile fac bine, că îți curăță ochii și te ajută să vezi mai bine, în sensul strict al cuvântului, dar am mai aflat, din ce am citit zilele astea, și că:

  • Lacrimile distrug bacteriile. Lacrimile conțin lizozim, o enzimă care poate elimina până la 90-95% din bacterii în numai 10 minute.
  • Lacrimile elimină toxinele ce apar ca urmare a nivelului crescut de stres. Să plângi e ca și cum ai face terapie sau o sesiune de masaj, dar, categoric, te costă mult mai puțin. 🙂
  • Plânsul îți schimbă starea. În bine. Anxietatea, oboseala, tulburările emoționale și multe alte stări negative se pot diminua în intensitate (sau pot chiar dispărea) dacă plângi un pic.
  • Nu e nimic în neregulă dacă îți vine să plângi pur și simplu fiindcă ți-ai vărsat cafeaua. De fapt, tu nu plângi din cauza cafelei, ci, poate, fiindcă ai o neliniște. Cafeaua întinsă pe parchet e doar un pretext să-ți plângi oboseala acumulată în ultimele nopți nedormite din cauză că celui mic îi dau dinții. 🙂
  • Plânsul reduce stresul. Întocmai ca mersul la sală, și plânsul te ajută să eliberezi endorfine, adică molecule ale fericirii, care îți fac bine. Pe de altă parte, și opusul este perfect valabil: plânsul poate duce la creșterea stresului, creșterea presiunii arteriale etc.
  • Lacrimile unesc oameni. Sigur, poate nu ieși la o cafea cu o persoană pe care o vezi plângând pe stradă, dar plânsul chiar aduce laolaltă oameni necunoscuți care simt la fel, într-un anumit moment. Și îmi aduc aminte aici de momentul #colectiv.
  • Plânsul eliberează sentimentele. Tot ceea ce simțim are nevoie, uneori, să iasă la suprafață. Ținute în frâu, închise în inimi, simțirile fac uneori mai mult rău decât bine. De aceea e bine să le eliberăm, uneori, da, prin lacrimi. Iar eliberarea te ajută să mergi mai departe.
  • Lacrimile te fac mai rezistent în fața durerii. E nevoie de putere pentru a plânge, pentru a fi vulnerabil. Uneori, să plângi atunci când simți te ajută să treci pe ușor peste o traumă și să fii mai rezistent în fața unei pierderi.
  • Lacrimile pot veni la pachet, uneori, cu critica personală. Psihologii spun că e bine să plângi fără să-ți spui că ești slabă, că ești prea sensibilă, că e bine să fii mai bărbată, că big girls/ big boys don’t cry. Când plângi, plângi, apoi respiri adânc și încerci să iei ce e mai bun din asta. Ceea ce vă doresc și eu vouă.

 

Be happy & nice,
Oana

 

Foto: Mircea Reștea

 

5 Comments
  • Ana
    July 26, 2017

    Bună, Oana!
    E prima oară când comentez (de obicei stau în băncuța mea :D), dar în articolul ăsta, în descrierea ta m-am văzut pe mine. Ce-i drept, câteodată îmi doresc să nu mai plâng așa, din orice. Citisem și eu de beneficiile plânsului, mă bucur că ai abordat tema și îți mulțumesc pentru articol.
    P.S. În seara asta ma așteaptă iar o repriză de plâns, la serialul ‘Private practice’. :))
    P.P.S. Te-am descoperit întâmplător și nu-mi pare rău deloc. Vacanță frumoasă băiețelului tău! Pozele cu el mă fac să zâmbesc mereu.

    • OanaBotezatu
      July 27, 2017

      Iti multumesc tare, tare mult, Ana. M-a bucurat ca ai scris ce ai scris. 🙂

  • Caty
    August 6, 2017

    Bravo, pentru cât de frumos te așterni “pe hârtie”! Când vreau sa ma relaxez pe telefon, te citesc pe tine și răsfoiesc albumele virtuale ale Roxanei! E ca atunci când vrei sa evadezi iar planul A nu merge si automat accesezi planul B. 😉 Articolele tale sunt dulci, direct de-acolo, din adâncul ascuns al sufletului, balsam pentru inima mea de mămica! (6-4)
    Multă putere in tot ce faci și răbdare in creșterea iezilor, comori de neprețuit!

    • OanaBotezatu
      August 8, 2017

      Multumesc tare, tare mult, Cata! 🙂

  • OanaBotezatu
    August 1, 2017

    Multumesc, multumesc mult, Cristina Otel.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *