Cat, cum si in ce investesti primavara

Am o prietena care, in fiecare primavara, muta mobila prin casa. O alta redecoreaza – o vaza, o husa de fotoliu noua, o draperie, orice schimbare, cat de mica, ii face bine primavara. Dar cele mai multe prietene si cunostinte fac schimbari majore, mai ales primavara, in garderoba.

Primavara, de cand ma stiu, e pentru curatenie generala in casa (mai nou, vad ca si pe Facebook) si pentru innoiri de tot felul.

Eu nu redecorez primavara. Nici nu mut canapeaua in alt colt din living. Nici cu husele nu am nimic de impartit. Poate doar mai adaug cate o rama foto pe peretele din hol, dar asta nu intra la redecorari, ci la obisnuinta.

Insa la innoriri de garderoba (si mai ales de pantofi) nu zic niciodata pas. Imi place sa tin o lista – si chiar tineam la un moment dat cu sfintenie una, in telefon – cu lucruri pe care mi le doresc (bine, am avut si o perioada in care imi faceam bagajele de calatorie dupa liste: pantofii rosii, sandalele verzi, puloverul X, rochia Y etc., dar aici e alta discutie, despre cum m-am vindecat de mania listelor si a listutelor) si pe care o consult de fiecare data cand am buget de shopping. Caci nu, nu am mereu buget de shopping. 🙂 Am in lista asta de toate, de la bijuterii pe care mi le doresc la rochii si de la pantofi la… pantofi.

In afara de lista, mai am, de ceva vreme, si cateva reguli cand e vorba de innoriri. Dupa ani intregi in care am aruncat cu banii pe chestii inutile (dintr-o falsa nevoie), am invatat sa fiu mai atenta la capitolul asta.

Asa ca:

Nu fac economii cand e vorba de cosmetice, dar nici nu exagerez

Nu sunt fidela unui singur brand de ingrijire, am un ten care nu se multumeste luni in sir cu aceleasi creme. Asa ca sunt mereu atenta la nevoile tenului meu, testez, experimentez si cumpar ce imi trebuie si cand imi trebuie.

Investesc in accesorii romanesti, handmade

Multe primaveri la rand am cumparat compulsiv. Si am preferat sa am mai mult decat (mai putin si) bun. Nu ma laud cu asta, dar nici nu ascund acest adevar. De cativa ani, mi-am dat seama ca e adevarat, suntem prea saraci ca sa ne permitem lucruri ieftine, asa ca acum prefer sa imi cumpar o singura geanta pe sezon, dar sa stiu ca va fi una pe care o voi purta mult timp si va arata la fel ca in prima zi. Deci, daca vreti sa va cumparati o geanta noua, cautati piese lucrate de designeri romani (Laura Olaru, Lemnia, Iutta). Ii gasiti in shop-urile online sau la targurile de primavara.

Urmaresc targurile de designer & sample sales

Cele mai bune sesiuni de shopping primavara le poti face la targurile de designer si, daca vreti sa va innoiti, ar fi bine sa nu le ratati.

Cumpar online la un pret mai bun

Dupa o perioada buna in care am evitat sa cumpar online (aveam si mai mult timp de bantuit prin magazine si nici nu imi pasa de reducerile pe care le puteam face cumparand din shop-urile virtuale), acum sunt, mai nou, fan.

 

 

Continuarea articolului o puteti citi pe schimbalumeaprinfrumusete.ro, locul unde imi spun din cand in cand povestile, cu acelasi ton, cu aceeasi sinceritate. 

 

 

Foto via Pinterest

No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


error: Content is protected !!