#CeCitim (21) Idei de lectură de la Gyorgy Gaspar

Cred în oameni și în recomandările de lectură pe care mi le fac ei. Cu foarte puține excepții, n-am avut niciodată de pierdut în povestea asta, așa că m-am gândit că n-ar fi rău să adun aici recomandări de lectură ale unor oameni faini pe care îi știu – va fi o agendă mereu actualizată de lectură pentru mine și pentru cine mai dorește.

În fiecare săptămână, vinerea, va exista pe Happytude un top 5 recomandări de carte de la câte cineva. Sper să vă placă și să vă inspire la lecturi cu miez.

Săptămâna asta, idei de lectură de la Gyorgy Gaspar, psiholog clinician și psihoterapeut.

 

Gyorgy Gaspar, deci:

Mereu am avut o relație complicată cu cărțile. În copilărie le-am urât, apoi abia dacă le-am tolerat, iar acum, în anii din urmă, nu-mi pot imagina viața fără ele. Dacă voiai să-mi strici sărbătorile, în trecut, era suficient să-mi faci cadou o carte; în prezent, cu greu îmi pot imagina un cadou mai potrivit, de oferit sau de primit.

 

Curajul de a fi vulnerabil  Brené Brown

Unul dintre autorii mei de suflet este dr. Brené Brown, cercetătoare și expertă în studiul vulnerabilității umane. I-am citit toate cărțile publicate, așa cum fac cu toți autorii care-mi plac, dar am să amintesc aici numai una: Curajul de a fi vulnerabil.

Cred că o carte, citită la momentul potrivit, la fel ca un dialog autentic, poate să ne schimbe destinul. Cărțile scrise de dr. Brown asta au făcut cu mine și cu viața mea. În volumul amintit se regăsesc toate ingredientele necesare unei lecturi de succes – un limbaj prietenos și accesibil, rezultatele unor studii și cercetări, exemple din viața de zi cu zi, confesiuni inedite, gânduri de pritocit și mai ales ideea curajoasă că noi ne înșine putem redefini propria existență și relațiile cu ceilalți, când revenim la umanitate. Dacă vrei o schimbare esențială în 2018, lectura acestei cărți este alegerea cea mai bună.

 

Împreună la bine și la greu  Harville Hendrix și Helen LaKelly Hunt

În calitate de psihoterapeut de cuplu, caut să citesc tot ce apare în acest domeniu. Iar dacă nu găsesc ediția în limba română, fac tot posibilul să se traducă și la noi. Așa s-a întâmplat cu volumul Împreună la bine și la greu, prima carte publicată de Pagina de Psihologie.

Autorii, dr. Harville Hendrix și Helen LaKelly Hunt, sunt doi dintre cei mai respectați susținători ai relațiilor de cuplu din toate timpurile. Iar cartea amintită reunește concluziile muncii lor de peste 40 de ani. Fiindcă e bogată în exemple reale și exerciții la îndemâna oricui, după citirea cărții, îți este imposibil să te mai uiți la jumătatea ta cu aceiași ochi. Revelatoare, amuzantă, concisă și extrem de adevărată prin conținutul ei, cartea ne poate ajuta să păstrăm vie iubirea în diada noastră cea mai importantă – cuplul.

 

Inteligența erotică  Esther Perel

Dacă ești în căutarea descoperirii de sine, este musai să citești Inteligența erotică, scrisă de femeia-fenomen Esther Perel. Cartea scoate la lumină adevăruri pe care adesea suntem tentați să le dăm uitării, mai ales într-o societate ca a noastră. Scrisă într-un stil inteligent și redactată excepțional, este imposibil să nu te capteze. Și, mai mult decât atât, să nu-ți ridice nenumărate semne de întrebare cu privire felul în care poți menține vie flacăra pasiunii în viața ta. Lipsită de vulgaritate sau indecență, autoarea pune accentul cu o rară eleganță asupra cuvântului „sex“.

 

De ce nu vrem iertarea?  Harriet Lerner

Și pentru că nu ai cum să trăiești și să relaționezi fără să mai și greșești din când în când, nu pot să nu includ în rândul cărților mele de suflet volumul De ce nu vrem iertarea? Publicat și în limba română în același an în care s-a lansat în SUA (2017), volumul scris de dr. Harriet Lerner este un cumul de lecții de viață și idei menite să rescrie multe din miturile referitoare la scuze.
Nu am participat niciodată la un curs sau seminar în care să mi se predea psihologia scuzelor sau a iertării, dar, odată citită această carte, nici nu mai am nevoie. În paginile ei se regăsesc toate mesajele necesare atât părții lezate, cât și ofensatorului. Pe dr. Lerner o simți ca pe un prieten adevărat: îți spune tot ce crede că trebuie să știi despre acest subiect, subliniază ce este OK și ce este greșit, nu te lasă să bați câmpii inutil cu scuze false și face mărturisiri despre sine cu o rară sinceritate.

 

Ce-am făcut când am tăcut – Andreea Esca

Să aleg ultima carte mi-a fost cel mai dificil, deoarece aș mai fi enumerat cel puțin 200. Dar am decis să mă opresc la un autor român – care în viața de zi cu zi face ceva cu totul și cu totul diferit, iar curajul său de a scrie până acum două cărți îmi pare de invidiat. Este vorba despre unul dintre oamenii pe care, personal, îi apreciez în adevăratul sens al cuvântului și pe care anul trecut am avut șansa de a-l cunoaște în carne și oase și de a ne împrieteni în urma unei colaborări profesionale.
Andreea Esca este persoana la care mă refer și vă recomand să citiți a doua ei carte, Ce-am făcut când am tăcut, o carte apărută în 2014, bogată în dezvăluiri și povești de viață. În cele din urmă, ce dar mai frumos ar putea primi un cititor de la un autor, dacă nu pasaje din povestea sa de viață?

 

 

Pe Gyorgy Gaspar îl puteți aici pe paginadepsihologie.ro. Tot acolo puteți urmări agenda evenimentelor cu folos pe care le organizează.

 

Foto: Bogdan Dincă

 

Te invit să citești și episoadele anterioare din seria #CeCitim, cu recomandări de lectură de la oameni faini:

(1) Propuneri de la Ana-Maria Onisei, aici

(2) Propuneri de la Alexia Udriște-Olteanu, aici.

(3) Propuneri de la Petronela Rotar-Cotoban, aici.

(4) Propuneri de la Liviana Rotaru, aici.

(5) Propuneri de la Anca Neagoe, aici.

(6) Propuneri de la Corina Bratu, aici.

(7) Propuneri de la Jamilla Azazi, aici.

(8) Propuneri de la Ana Barton, aici. 

(9) Propuneri de la Irina Ionescu Homoriceanu, aici.

(10) Propuneri de la Raluca Buzea, aici.

(11) Propuneri de la Natalia Ștefăniță, aici. 

(12) Propuneri de la Bianca Sîrbu, aici. 

(13) Propuneri de la Ruxandra Tăleanu, aici. 

(14) Propuneri de la Veronica Stancu, aici. 

(15) Propuneri de la Ioana Cristina Casapu, aici. 

(16) Propuneri de la Bogdan Nicolai, aici. 

(17) Propuneri de la Claudia Tocilă, aici. 

(18) Propuneri de la Luisa Ene, aici.

(19) Propuneri de la Adriana Stoian, aici.

(20) Propuneri de la Oltea Zambori, aici. 

0 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


error: Content is protected !!