Cum am scăpat de coșmarul căderii părului după naștere, cu Revalid Regrowth Serum

O mulțime de lucruri te enervează imediat după ce naști, uneori o săptămână, două, trei, poate chiar mai mult. Credeți-mă, nimeni nu scapă de nervii de după naștere, iar cine spune că a scăpat fie e maestră zen, fie minte. Unul dintre lucrurile care te poate enerva foarte tare, mai ales dacă îți hrănești copilul la sân, e că-ți cade părul. Știu, e normal să cadă. Dar ce spun eu este că, după ce naști, dacă alăptezi, nu doar că îți cade părul, ci că ai impresia că vei rămâne fără și deja te gândești să cauți o perucă bună. Ceea ce mi s-a întâmplat și mie, înainte de a testa Revalid Regrowth Serum. Am pus detalii mai jos. 🙂

Dacă nu ar fi de ajuns doar că te enervezi tu cu tine, în oglindă, să vezi ce frumos e când se minunează toată lumea de cât de mult îți cade ție părul. La coafor – dacă ajungi la coafor, ceea ce vă doresc din suflet să se întâmple – veți auzi, de fiecare dată, aceeași placă: „Vaaaai, dar ce vă cade părul, incredibil! Aaah, alăptați, îmi pare rău. Vaaai, și ce e pe perie, așa vă cade mereu?! Și ce luați? Doamne, nu înțeleg de unde vă cade atât!” Oricât de mult vă plăcea înainte să mergeți la coafor, acum va fi un coșmar. Mai ales dacă sunteți ca mine, genul care se simte prost să le spună oamenilor să tacă, dacă nu le-a cerut nimeni părerea.

 

Merg de patru ani la aceeași coafeză. Când am ajuns la ea prima data, aveam părul foarte lung și nu-mi cădea deloc. Eram însărcinată cu David în câteva săptămâni – păr frumos, lung, sănătos, o plăcere. După ce am născut, tot la ea am mers. Atunci a început să mă streseze mersul la coafor. Așa se minuna de cât de mult îmi cădea părul, că mă simțeam și prost. O vreme, nu am mai mers. Apoi m-am dus, m-am tuns scurt, bob, și am rugat-o să nu-mi mai spună că-mi cade, căci știu. Nu m-am făcut bine la păr decât atunci când am rămas iar însărcinată. Și din nou a fost o plăcere pentru Anca să mă coafeze săptămânal.

După ce l-am născut pe Cristian, alăptând din nou, lucrurile s-au întâmplat la fel ca prima dată: părul meu cădea într-o zi cât la alți oameni într-o săptămână. Iar Anca, desi mă știe de atâta timp, tot nu se putea abține să-mi reamintească de dezastrul care se întâmplă cu părul meu, motiv pentru care, din luna iunie, am renunțat să mai merg la coafor. Pe cât de tare mă relaxa ora aceea de pauză singură, pe atât de tare mă enerva faptul că cineva mă pisează la cap cu același text: “Vaaaai, cât îți cade părul!”. Mi-am cumpărat deci ustensile de coafat și am internalizat serviciul. Tot atunci  am început să caut remedii împotriva căderii părului după naștere și tratamente pentru revitalizarea părului în timpul alăptării. Mai întâi, pe grupul de mame de pe Facebook, apoi la Plafar. 🙂

Cristian a împlinit în septembrie un an, este încă alăptat, iar părul meu a căzut, toată vara, ca întotdeauna – enorm de mult. Am tot fost în căutare de remedii care să mă ajute nu să elimin problema, ci măcar să încerc să o remediez. Între timp, mi-am făcut și analizele, ca să știu că totul e OK. Știu că, atâta vreme cât alăptezi, este posibil să îți tot cadă părul, dar știam și că pot încerca să găsesc soluții care să diminueze dezastrul.

 

În august, când cei de la Revalid mi-au propus să testez serumul împotriva căderii părului abia terminasem un tratament naturist, care nu a funcționat așa cum m-am așteptat. Am citit ingredientele de pe produsul Revalid Regrowth Serum (conține 0% parabeni, silicon sau sulfați) și instrucțiunile de folosire, mi s-a părut ușor de aplicat și de respectat rutina (se aplică zilnic, 6-8 picături pe părul ud sau uscat – eu am pus mereu 8, se aplică direct din recipient, se masează local pentru câteva minute și nu necesită clătire), așa că am început tratamentul.

Serumul pe care l-am testat, și care este deja în farmacii, conține 3% Redensyl, un ingredient inovator patentat (Redensyl reactivează creșterea părului, reduce căderea acestuia și crește densitatea părului cu 8%). În plus, produsul conține extract de Artemisia din Alpii Elvețieni, cu uleiuri esențiale antioxidante, completând efectul de reactivare Redensyl, iar aminoacizii suplimentari și pantenolul din serum hidratează părul și scalpul uscat și au rolul de a stimula refacerea celulelor pielii.

 

La sfârșitul lunii octombrie am împlinit două luni de când folosesc Revalid® Regrowth Serum și sunt bucuroasă în fiecare dimineață când văd cât de puțin păr e pe perie, dar mai ales la fiecare spălat (căci la spălat era tristețea cea mare).

Ce-mi place cel mai tare la acest serum este că e foarte ușor de folosit, vine în recipiente cât palma, așa că îl iei cu tine în bagaj și nu trebuie să întrerupi tratamentul dacă pleci în vacanțe, miroase fain (cine a folosit măștile de la Plafar știe cât de urât și de-neieșit-din-casă pot mirosi unele produse pentru păr), nu trebuie să stai cu ochii pe ceas cât timp acționează, nu e obligatoriu să folosești serumul cu 30 de minute înainte de baie sau să clătești părul după 2 ore de la aplicare – poți, la o adică, să-ți pui serumul pe păr și să ieși din casă în câteva minute. Iar pentru mine, faptul că scutesc acest timp e o binecuvântare. 🙂

 

Primele rezultate s-au văzut la mine după vreo două săptămâni de folosire zilnică, în fiecare dimineață. Tot atunci am început să observ că-mi crește mult “păr nou”. După două luni, părul acela nou arată ca un mic breton scurt, iar la ceafă am cârlionți, dar nu mă plâng. Potrivit producătorului, după trei luni de folosire constantă, îți cresc până la 28.000 de fire noi de păr. Vă dați seama că nu stau eu acum să număr câte fire mi-au crescut mie, dar cert e că sunt multe. Și dese. În fișa de prezentare a Revalid® Regrowth Serum scrie că rezultatele sunt mai eficiente comparativ cu efectul unei proceduri de transplant de păr. Aici nu pot să fac comparație, trebuie să îi cred pe cuvânt. 🙂

După două luni, deși nu am folosit la coafare produse speciale de styling (ba chiar am încercat să elimin produsele de styling, limitându-mă doar la un ulei și un spray de strălucire), am mai mult volum la păr. Ceea ce se vede și se simte minunat. Și, pe lângă asta, părul e aproape la fel de des ca atunci când eram în liceu. 🙂

Un ciclu natural de creștere a părului poate dura până la patru luni, dar recomandarea producătorului elvețian este de a folosi Revalid Regrowth Serum zilnic, între trei și șase luni, pentru a avea rezultate semnificative. Acesta este motivul pentru care aș vrea să urmez tratamentul până la finalul lui decembrie și, la nevoie, să îl repet.

Săptămâna viitoare mă duc la Anca, la coafor, m-am programat deja, și abia aștept prima ei întrebare: „Ce ți-ai făcut, văd că nu-ți mai cade părul ca altădată?!”

 

Be happy & nice,

Oana

No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


error: Content is protected !!