Dragostea nu durează trei ani

„Cred că leșin.”
„Nu leșina, te rog.”
„Leșin de cald, nu mai pot.”

Și eu care credeam că vrea să leșine de emoție.

La nunta noastră, într-o zi de iulie, fix acum trei ani, a fost nu cald, ci cumplit de cald. Cumplit, îngrozitor și toate sinonimele care vă vin în minte. Ceremonia religioasă, programată pentru ora 19.30, a început cu o mică întârziere din cauza toropelii de la apus, și, chiar și așa, am crezut că vom cădea din picioare înainte să înconjurăm masa din capelă pe „Isaie, dănțuiește”. Îmi venea să-mi scot rochia de mireasă (și nici măcar faptul că era cu spatele complet dezgolit nu m-a ajutat prea tare), să ies din capelă și să mă arunc în piscină (deși nu știu să înot), să stau acolo uitată de lume, cu cocktailuri și înghețată la îndemână, până în zori. Iar lui E. cred că i s-a părut un coșmar îngrozitor purtarea costumului, cu tot cu papion, până la sfârșit. Ce n-ar fi vrut și el, probabil, să stea la pescuit, pe Dunăre, vizavi de resortul unde ne aflam.

Ne ia cu transpirații și acum, numai dacă ne gândim la cât de cald ne-a fost în ziua nunții noastre. Posibil însă să fi fost dublată canicula și de miile de emoții care ne tremurau stomacul, mai ales că nimeni nu s-a mai plâns de căldura din ziua aceea. Posibil deci să fi fost de la noi. 🙂

Dar a fost tare frumos la nunta noastră, mai ales că noi chiar ne-am distrat (deși am fost foarte stresați cu organizarea până în ultima clipă), am dansat non-stop (inclusiv pe mese) până la 7 dimineața, când s-au dat bătuți ultimii mohicani, am fost fericiți și veseli că eram acolo.

Aniversarea nunții noastre ne-a prins anul acesta acasă, în trei. N-am avut timp de tort, așa că am sărbătorit, printre picături, cu pepene și gelato și povești despre cum a fost.

Cu trei cutii de înghețată în față, am găsit de cuviință să trec pe-o listă și ce am învățat în toți acești trei ani de bucurii mici și împliniri mari. Trei ani în care am trăit mai mult și mai intens decât într-o viață. Ordinea celor învățate este aleatorie, așa cum sunt mărgelele pe ață. 🙂

Înghețată cu cireșe, trei cupe delicioase, întocmai ca cei trei ani. 🙂

Am învățat că fiecare moment poate fi cel mai frumos moment. Teoria o știam dinainte, dar am început să o aplic cu succes în ultimii ani. „Trăiește clipa” nu e simplă zicere, ci un izvor de fericire, dacă ți-o aduci aminte în fiecare dimineață.

Am învățat că suntem mai buni împreună decât am fi putut fi vreodată separat, fiecare în parte. Suntem buni unul pentru altul și, amândoi, pentru copilul nostru și pentru cei din jurul nostru.

Am învățat că putem fi chiar mai buni decât suntem, dacă ne uităm, fiecare, zi de zi, în ochii celuilalt.

Am aflat că am mai multă forță dacă există lângă mine un om care crede asta. Că pot face mai multe decât aș fi sperat vreodată, că am tăria și curajul să schimb bucata mea de lume, câtă vreme cel puțin o persoană are încredere că sunt în stare să o fac. Și am făcut, în trei ani, câte n-am făcut în 30.

Am învățat să râd când îmi venea să urlu. Să râd mult și bine.

Am învățat să beau șampanie în parc, direct din sticlă, într-o zi de joi oarecare.

Am învățat să plâng de fericire, cu adevărat să plâng de fericire, până la ultima lacrimă.

Am învățat că nu mă nefericește prea tare un necaz dacă am cu cine să împart tristețea ce vine din el. Împărțită la doi, orice durere e mai ușor de dus și de suportat și de transformat în sevă pentru viața viitoare.

Am învățat să plâng din tot sufletul, fără rușine, dacă asta simt să fac. Și tare bine e să ai și un umăr care să-ți sprijine plânsul.

Am aflat că și bărbații plâng câteodată.

Am învățat să accept că omul care mă iubește nu poate să îmi spună asta zi de zi, clipă de clipă, dar că o face demonstrându-mi faptă de faptă. Și asta mă topește cum se topește înghețata la soare.

Am învățat să am răbdare cu mine și cu cel de lângă mine.

Am aflat că pot fi fericită cu puțin, câtă vreme puținul acesta e tot ce are el mai bun și mai scump. La fel de fericită cum eram copil, când mama ne cumpăra două Eugenia și ne dădea, fiecăruia dintre copii, câte o jumătate. Ne ajungea și ne fericea.

Am aflat, în acești primi trei ani, în fiecare zi, că cineva chiar a venit pe lumea asta ca să fie lângă mine dimineața, când mă trezesc, să facă cea mai bună cafea cu lapte, să gătească dacă eu nu gătesc, să fie un soț bun și cald, să fie un tată excelent, să fie un întreg pentru mine.

Am învățat că nu toți soții urăsc să poarte verigheta. 🙂

Am aflat că cel mai trist e să te prindă somnul supărată pe omul tău. Mi s-a întâmplat de două ori și de atunci mi-am promis să nu mai las asta să se întâmple niciodată.

Am învățat că oricărui gest și oricărei vorbe poți să-i răspunzi cu iubire. Așa cum iubirii îi răspunzi mereu cu și mai multă iubire. Am aflat că prea multă iubire nu face rău nimănui. Niciodată. Dacă e iubire, și nu altceva.

Am aflat că bunătatea e luxul suprem și că fără ea nu se poate. La fel cum e și cu respectul.

Am învățat că dragostea nu durează trei ani, cum spune Beigbeder, ci durează cât vrem noi să dureze. Noi ne dorim să dureze până la capăt, așa cum îi stă bine unei iubiri enorme.

Ah, și-am mai învățat ceva, că surprizele nu se fac niciodată doar la zile aniversare, așa cum florile nu se oferă niciodată doar cu un anumit prilej și înghețata nu se mănâncă doar când e cald afară. Cel puțin așa e la noi în familie. 🙂

Trei sortimente de gelato Siviero Maria, pentru cei trei ani pe care îi sărbătorim de la nunta noastră: cu cireșe, cu fistic și, preferata mea, cu ciocolată crocantă. 🙂

 

***

O poveste scrisă în parteneriat cu Siviero Maria, un brand de gelato italian, un brand construit în familie.
Povestea Siviero Maria a început în 1958, când Guglielmo Visani a creat un GELATO, acea înghețată italiană autentică, realizată manual, pe care a numit-o, în cinstea soției sale, Maria. Născut în Romagna, el și-a dorit ca rețetele vechi și metodele de preparare a înghețatei tradiționale italiene să fie păstrate și duse mai departe. Și a reușit. Chiar și astăzi, după mai bine de jumătate de secol, cutiile Siviero Maria sunt umplute manual, pentru a-și păstra consistența cremoasă, iar fiecare cutie este unică, pentru că și decorarea este realizată manual de maeștrii gelatieri.

Brandul Siviero Maria este distribuit în România de compania Maresi Foodbroker către principalele lanțuri de magazine din țară: Carrefour, Auchan, Billa, Mega Image, Kaufland, Cora, Selgros.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected !!