Dureroasa obsesie de a ne compara mereu cu celălalt

„Mă compar de multe ori cu femeile din jurul meu, i-am zis. Aș vrea să fiu ca unele dintre ele, să am ce au unele dintre ele, să merg unde merg unele dintre ele, să fiu fericită ca unele dintre ele”, i-am zis, „fericite așa cum le văd pe Facebook. Sunt de multe ori invidioasă pe ce li se întâmplă altor oameni și mi-aș dori să fiu în locul lor.”

„De câte ori te compari cu cineva, uiți, de fapt, de tine. Dacă ai fi mai atentă la persoana ta, fără să te gândești non-stop la ce au ceilalți – și tu nu ai –, probabil că ai fi un pic mai fericită. Să te compari cu ceilalți e bine într-o oarecare măsură, căci te ajută să vrei mai mult de la tine și să dai mai mult. Dar e o limită foarte subțire acolo, pe care, dacă o treci, apare invidia. Iar invidia nu aduce niciodată nimic bun”, mi-a răspuns.

 

Ani buni – probabil de când mă știu – m-am comparat cu celelalte fetițe, adolescente, femei, tinere, soții, mame. Obsesia de a mă compara, mai mult sau mai puțin conștient, cu oamenii din jurul meu a crescut odată cu mine. Mi-am comparat, în timp, notele de la școală, premiile la olimpiadă, lungimea sarafanului, lungimea picioarelor, lungimea părului, ochii, nasul, gura, corpul cu totul, numărul de vacanțe, mărimea casei, salariul, jobul, valoarea mașinii, soțul, copiii și, desigur, pozele de pe Facebook și Instagram. Tot. Probabil că tot. 🙂

 

Târziu de tot am început să fiu foarte conștientă de răul pe care mi-l face obsesia de a mă compara cu alții. Momentul în care s-a petrecut discuția de mai sus (care a fost mult mai amplă, dar din care am extras doar o bucată), petrecut acum patru ani, a fost cel în care am decis să încerc să mă tratez de boala asta. Chiar dacă nu pare, a te compara obsesiv cu ceilalți este o boală și deschide un mare hău spre tristeți, supărări, nopți albe, uneori depresii.

 

Eu nu am ajuns la depresie din cauza asta, dar, la un moment dat, am fost la o jumătate de pas. S-a întâmplat însă ca în viața mea să apară, în același timp, un duhovnic și un psiholog care m-au salvat de mine. N-am cum să vă mint și să scriu că nu mă mai compar deloc, niciodată, cu oamenii din jurul meu (mai ales cu femeile din jurul meu), căci încă o mai fac, dar n-am mai avut de mulți ani o noapte albă în care să mă gândesc doar la cât de nefericită sunt eu în comparație cu o tipă pe care o știu doar de pe Facebook. 🙂

 

Un articol citit de curând mi-a adus aminte de obsesia asta internațional valabilă a comparării cu celălalt. Teoretic, comparându-se cu ceilalți, oamenii reușesc să evolueze și să bifeze lucruri pe care poate altfel nu le-ar face. A te compara cu altul te ajută să vrei mai mult de la tine, să îți împingi limitele și să îți propui mereu să le depășești. În același timp, spun oamenii de știință care au studiat fenomenul, mai ales în epoca în care avem atâta material pe social media (în care, de regulă, oamenii vorbesc cu precădere despre bunele și binele care li se întâmplă), a te compara cu ceilalți duce mai multe spre apariția invidiei acute, a stimei de sine tot mai scăzute, a neîncrederii, a depresiei. Cotropit de astfel de trăiri, e mai greu să te pui într-o lumină bună și să evoluezi.

 

Să te compari la nesfârșit cu alții nu te ajută, de fapt, la nimic. Ba, mai mult, ești într-o bătălie continuă, într-un război pe care nu îl vei câștiga niciodată. În plus, te compari cu false imagini ale oamenilor din jurul tău. Pierzi timp numărând câți prieteni are celălalt, câte Like-uri a primit, la câte restaurante și-a făcut selfie, în câte vacanțe exotice a fost și de câte ori a pozat fericit alături de jumătatea lui perfectă. Iar timpul acesta pe care îl consumi e fix timpul pe care ai putea să-l folosești făcând ceva pentru tine.

 

Prima dată s-a vorbi de teoria comparării sociale în 1954, o temă abordată inițial de de psihologul Leon Festinger, potrivit căruia oamenii se compară cu alți oameni pentru a crește, pentru a evolua. E în natura umană să ne comparăm unii cu ceilalți, a spus Festinger. În timp, alți psihologi au descoperit că există și o importantă parte negativă în tot acest fenomen.

 

Dar e și o veste bună în tot ce s-a descoperit pe această temă: pe măsură ce îmbătrânim, ne vom mai compara mai puțin cu alții. Și, deci, vom fi un pic mai fericiți. 🙂

 

Be happy & nice,
Oana

 

 

Foto: kaboompics.com

 

No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *