Gata de NOËL #10, târgul darurilor cu super-puteri

Am crescut cu NOËL, și, odată cu mine, a crescut și Cup&Candle. Înainte de primul târg NOËL, la care am mers, aveam fix 25 de lumânări în cești. Era toată„marfa” noastră și încăpea în două cutii mici. Nu le-am adus pe toate la eveniment, fiindcă ni se păreau prea multe. Însă, în prima zi, toate lumânările noastre parfumate și-au găsit un om care să le iubească și să le ia acasă, așa că, peste noapte, am turnat alte lumânări, în restul de piese. A doua zi, la final de târg, mai aveam doar trei lumânări pe masă.

 

Anul trecut, am vândut de trei ori mai mult numai în prima zi. Și nu doar lumânări în cești vintage, ci și lumânări în pahare de vin, lumânări din seria #ScentsofMagicities, dar și ceainice și accesorii. Au fost două zile dificile, căci din când în când fugeam de la stand în camera din spate, camera de luat pauză pentru expozanți și organizatori, ca să hrănesc micul. Cristian avea doar trei luni în decembrie trecut. Dar nu mi s-a părut greu, fiindcă voiam să fiu acolo. Aveam nevoie să fiu acolo. „Tu ai super puteri!”, mi-a spus atunci Dan. Dar de unde?! „Fac doar ce ar face orice mamă care are și un business de care îi pasă”, i-am răspuns. Și așa cred și acum.

 

 

Anul acesta, vin la NOËL cu la fel de multă bucurie ca la edițiile precedente sau poate și mai și. Și nu e vorba doar de vânzări, căci în niciun business adevărat, făcut cu suflet și cu drag, nu e vorba doar de cifre. Este vorba și de bucuria de a fi față în față cu oamenii care cred în produsul nostru, oameni care ne spun că ei nu sunt „clienți”, ci sunt „fani”, oamenii care cumpără mereu, de la primul Noël încoace, cadouri de la noi, oamenii care au colecții de cești în care au fost lumânări Cup&Candle. Este vorba de a ne încarca, pentru două zile la rând, din energia celor care ne dau like & share și care ne trimit feedback via e-mail. Este vorba despre întâlnirile care contează cel mai mult, fiindcă sunt din ce în ce mai rare: întâlnirile adevărate, palpabile, în care zâmbetele nu sunt doar emoticoane.

 

 

M-a întrebat cineva, zilele trecute, cu ce stocuri venim la NOËL. Habar nu am, căci nu m-am apucat de numărat tot ce am pregătit. Și încă mai avem de pregătit. Știu însă că sunt șanse puține ca fanii noștri să nu găsească la standul Cup&Candle lumânările pe care vor să le ia acasă. 🙂

 

 

Detalii despre eveniment găsiți pe pagina dedicată de Facebook, aici. Ne vedem în weekend, 15 și 16 decembrie 2018, la The Institute Space, un spațiu superb aflat pe Bd. Dacia 12, în București.

 

 

NOËL • Târgul cadourilor de designer este cel mai longeviv târg de cadouri de designer, pe secțiuni, și singurul eveniment de Crăciun, din București, cu participare internațională.

😍 de la 11:00 pana la 20:00;
😍 www.instagram.com/noel.design.ro/;
😍 mdn@dautor.ro;
😍 Bilete: 15 LEI, disponibile la intrare si online.

 

Ce găsești la NOËL, ediția cu numărul #10, anul acesta?
Selecție de design de obiect fresh, bijuterie contemporană, selecție fashion curatoriată, leather, beauty room (cosmetice), gourmet, artă. Peste o sută de designeri din România, Elveția, Bulgaria, Grecia, Argentina și Italia sunt pregătiți să iți ofere o călătorie fascinantă în lumea #darurilorCuSuperPuteri:

Isabel Sabado, Erato Kouloubi, Antria Prasinou Jewellery – Antria Prasinou, Oana D. Botezatu, As Jewellery – Agapi Smpokou, Simina Filat, Adriana Goilav, Cristian Samfira, Abund Berry, Andreia Gabriela Popescu, Black Button Books, Nico Carp, Între Rame, Ubikubi, Laura Olaru, Fandacsia Ginissima, Maria Dermengiu – Voicu – Artist Maria Dermengiu, Atelier Tron, Laboratorul de Cosmetice, Povesti din lemn, Keszeg Agnes, LIA Essentials, Balamuc / loc de joacă ș-altele, Otilia Flonta, The Bride-by Oana Lupas, Luviane Atelier de Parfumerie, CREMERIA, Techir, Bloom Shop, Andra Lupu, Maruca,
Design Neaoș, combic.ro, Atelier Spectrum, Edita Lupea, Panseea, NOAH, Atelier Creatie Utopic By Mona Vulpoiu, Climent Art, Tămada, Koja Concept, Abraham, Blue Lily, Lo Spaccio, Mirabilis Art Jewelry, Larisa Dragna, Lyria, Studio Cabal Clothing, Mihaela Cherciu, Nairafee – Jewelry, Isabela Groza, Juls, Indico, DeCorina, Carmen Secareanu, Noon, Brandusa Ungurasu, Ana Sas, Monica Iacovenco, Amelian, MyPrecious Buzztard, NALU, Balixir, I wonder, Noha Nicolescu, Pro Patrimonio, Sandra Chira, Made in Rosia Montana, Miruna Belicovici, Andrei Abrudean, Florentina Giol, IUHU Lamps, Atribut, Bianca Popp, Mediteranea Gourmet, Miss H, Kofi ti, What if I fly, Christine on the Clouds, KoModa, La Maison du Savon, Bogdana Topreva, Angelina Tsvetkova, Marina Zachoum.

 

 

 

 

 

Be happy & nice și pregătiți de super Noël,

Oana

 

 

 

Foto: arhiva personală, arhiva Noël

 

No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


error: Content is protected !!