Gata, intru la detox. Detox financiar

Pentru mine, chestiunea cu economisitul banilor este la fel ca cea cu slăbitul. Știu exact teoria, știu precis ce am de făcut ca sa fie bine, dar: 1. îmi ia mult până se întâmplă declicul și chiar mai mult timp până când încep cu adevărat să schimb ceva și 2. nu reușesc mereu să mă țin de un plan pe termen lung.

 

Vine o vreme însă, și pentru economii, și pentru kilogramele în plus care nu te fac să te simți bine la cap, când trebuie să începi de undeva. Când trebuie să încetezi să mai amâni și este musai să pui pe hârtie, cu liniuță, ce ai de făcut, cum vei face și mai ales ce vrei să obții. A venit vremea asta pentru mine, în perioada aceasta din 2019; poate și fiindcă am trecut de 35 de ani, cine știe. 😉

 

De obicei, când mă angajez la o schimbare majoră, fac un fel de o analiză SWOT. Care sunt avantajele, care sunt dezavantajele, puncta tari, puncta slabe etc. Am făcut asta de câte ori mi-am schimbat jobul, am făcut asta de câte ori am început proiecte noi, ba chiar și când am ieșit din relații. 😀 Numai când m-am căsătorit și când am făcut copiii nu am mai analizat nimic, căci era evidentă decizia bună.

 

La capătul unei luni în care am cheltuit în neștire, luna mai, am fost provocată să încep o perioadă de detox financiar: să iau parte la #MoneyDetoxChallenge. Eu nu (prea) cred în detoxul alimentar, cu preparate-minune, ape cu proprietăți miraculoase băute din recipiente de lux sau licori cu mix de șapte ingrediente exotice, dar detoxului financiar îi văd rostul. Și mai ales dacă nu ți l-ai propus niciodată de când ești adult, chiar merită o șansă. Mi s-a părut o idee bună să accept propunerea Raiffeisen Bank și, dacă nu cer prea mult de la mine, să mă țin de plan nu doar o lună, cât durează provocarea, ci mai multe.

 

Luna detoxului financiar va fi, pentru mine, luna iunie, în care voi încerca să consum mai puțin și să economisesc mai mult. Orice obicei are nevoie de 30 de zile pentru a deveni cu adevărat o rutină, deci de pe 1 pe 30 iunie e numai bine, mi-am zis. E greu începutul și la povestea cu strânsul curelei, mai ales dacă nu te presează nimic cu adevărat (și, de ce să mint, nu ne presează), dar avantajele pe termen lung chiar merită să depui tot efortul pentru o astfel de schimbare în mai bine.

 

Ce voi face, concret, în perioada următoare? De fapt, ce vom face, căci și în povestea asta, ca și în toate celelalte povești din viața mea, eu și băieții suntem împreună. Pe scurt, vom cauta soluții de a pune bani deoparte pentru o nouă etapă din viața noastră de familie: începerea grădiniței pentru Cristian, copilul nostru mai mic, și amenajarea unui atelier pentru Cup&Candle.

 

Din septembrie, micul împlinește doi ani și va merge la grădiniță, iar asta vine la pachet cu sfârșitul indemnizației (și deci dispariția unui venit fix) și alocarea unei sume de bani pe care o vom achita lunar, orice ar fi. Tot în toamna aceasta vrem să amenajăm și un loc dedicate pentru businessul nostru.

Soluții de economisit banii? Pe unele le știm și le aplicăm uneori, dar nu cu sfințenie, de unele știm, dar nu le bifăm niciodată, iar unele sunt noutăți absolute pentru familia mea. De exemplu, știu că e bine să economisești, lunar, 10% din venituri, dar n-am făcut asta niciodată. Pușculita nu am avut decât în clasa a doua și atunci oricum a stat mai mult goală. Una dintre noutăți e că voi începe să fac cumpărăturile online – de fapt, am început acum două zile. O altă soluție de economisire, de sezon, va fi să merg mai mult pe jos sau cu trotineta (nu-mi cumpăr una, ci voi împrumuta de la o prietenă). Toate soluțiile laolaltă s-ar putea să fie de mare folos, cred, sper, Doamne-ajută.

 

Și nu doar pentru grădiniță și atelierul Cup&Candle ne-am mobilizat. Mai e ceva pentru care merită să fiu mai atentă pe ce dăm banii. Acesta este anul în care ne-am promis să ne plimbăm mai mult prin țară. În caz că decidem în 20 20 să plecăm, măcar să știm ce frumuseți lăsăm în urmă. Nu, serios acum, chiar vrem să plecăm din oraș câteva zile în fiecare lună, din iunie și până în septembrie inclusiv.

 

Ca să meargă treaba mai ușor și să fie totul clar, voi ține un fel de jurnal al bunelor obiceiuri pe care le va adopta familia noastră, voi nota într-un excel veniturile și cheltuielile (potrivit statisticilor, doar 1 din 4 români își face un plan de cheltuieli în scris; eu n-am mai ținut evidența socotelilor de când eram în anul I de facultate și îmi programam fiecare leu din bursa de merit și din banii primiți de la părinți, care nu au fost niciodată prea mulți). Așa, voi fi mai organizată și voi ști exact unde e loc de mai bine, unde sunt pierderi și unde nu stăm bine deloc și se impun schimbări drastice. V-am zis că-i ca la regimurile de slăbit, nu? 😀

 

 

Dacă aveți sfaturi și recomandări și experiențe cu detoxul financiar și sfaturi despre cum să economisești ușor, le primesc cu bucurie.

 

Până începem, vă invit pe linkul de mai jos, unde puteți afla, în urma unui test, în ce relație sunteți cu portofelul: INDEXUL DE SĂNĂTATE FINANCIARĂ.

Eu tocmai mi l-am făcut și am aflat că sunt o gurmandă moderată. Asta înseamnă: “De la distanță, pare că faci lucrurile corecte. Ai învățat, ai muncit și-ți trăiești visul. Plătești rată lunară pentru casa pe care ți-ai dorit-o sau o chirie rezonabilă aproape de metrou, eviți un abonament la cablu și alegi serviciile de streaming, nu conduci vreo mașină nouă, nici nu ai un abonament la sala de fițe. Adevărul e că ai o slăbiciune pentru lucrurile mici. Brunch-urile cu prietenii, programările la manichiură sau ofertele la reduceri sunt plăcerile ce-ți fac ziua sau săptămâna. Chiar dacă nu cheltui prea mult zilnic, micile derapaje se adună. Încerci să economisești, dar de obicei îți transferi banii din contul de economii în cel curent pentru a face față cheltuielilor la final de lună. Folosești cardul de credit, dar nu-l obosești cu multe cheltuieli. Cel de-al doilea pahar de rose nu te va duce la faliment, nu-i așa?”

Fix așa e, da. 🙂 Iar prietenele mele știu mai bine decât mine. :))

 

***Raiffeisen Bank a lansat anul trecut o platformă online dedicată educației financiare – Money Bistro. Aici poți afla tot felul de informații despre cum să ai o viață (mai) sănătoasă din punct de vedere financiar. Pe site găsești mai multe „aperitive financiare” despre cum să-ți organizezi propriul buget și idei de economisire.

 

0 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


error: Content is protected !!