La noi, de Craciun se plange

By , , , , Permalink 1

La ora la care multi oameni pun pe Facebook si pe Instagram poze cu bradul deja impodobit si darurile deja impartite, adica ora asta (21.00-21.00), la noi in casa lucrurile stau cam asa: frate-miu si prietena lui impodobesc bradul si, habar nu am de ce, asculta Fuego, mama inca mai are treaba la bucatarie (legea nescrisa de Sarbatori din familia noastra spune ca treaba nu se termina niciodata inainte de miezul noptii, nu intrebati de ce, nu stiu sa raspund), E. mai aduce niste lemne la foc, tata pregateste sticlele cu visinata, zmeurata si vin pentru maine. Singurul care sta linistit, fiindca doarme, este David si, de data asta, si eu, care stau langa el. 🙂

La noi in casa, de Sarbatori, si mai ales in asteptarea lor, e agitatie si zumzet, toata lumea are ceva de facut, toata lumea contribuie cu ceva la pregatirile pentru Craciunul cel bun. In pauze, cat ne tragem sufletul, eu si mama colindam la telefon rudele de departe. Dar agitatia ar putea fi si mai mare, daca ne-am strange toti acasa – adica mama si tata si noi trei, fetele, fiecare cu sotul ei, frate-miu cu prietena lui, plus cei trei nepoti. Dar asta nu s-a intamplat niciodata. Nici anul acesta.

Anul trecut, in Ajun, ne-am trezit ca au venit colindatori tocmai din Italia – sora-mea Nico si familia ei. A fost o bucurie de neimaginat si, chiar daca nu ne spunem, ne-am dori atat de mult sa se intample surprizele astea mereu. Au lipsit insa Miha, sotul ei, si Alex, fratele meu, asa ca in ziua de Craciun am stat cu ei la telefon in timp ce eram la masa. S-a mancat cu noduri in gat. Tin minte primul Craciun in care am fost fara Miha, abia mutata la Londra. A sunat sa ne colinde, de Ajun, “Steaua sus rasare!”, si mama a plans cu suspine. Am plans si noi pe langa ea si, chiar daca nu am vazut cu ochii nostri, sigur a plans si Miha. Tin minte si primul Craciun fara Nico, oho, multi ani in urma. Am plans si atunci la telefon, si mama, si tata, toti. Fix inainte sa public articolul acesta, nepotii mei din Italia, Stefan si Alex Mic, se pregateau sa ii colinde, prin video call, pe mama si pe tata. Asta inseamna ca nu vin anul acesta acasa. Mai devreme, mama a vorbit cu Miha, o chestiona in legatura cu meniul, deci nici ea nu e pe drum spre noi. 🙂

De ani buni nu am mai fost toata familia, unita, la masa de Craciun. Cu doua surori ce traiesc, impreuna cu familiile lor, peste hotare e tare greu sa se intample asta. Mama pregateste mereu mancare multa – credeti-ma, foarte multa! -, iar in ziua de Craciun abia gustam din fiecare fel cate putin. Undeva, in adancul sufletului ei, crede ca sunt sanse sa ne trezim cu cei mai iubiti ai nostri veniti pe nepusa masa si, deci, ar fi pacat sa o prinda nepregatita. In fiecare an, de Craciun, noi speram sa fim prezenti mai multi decat am anuntat initial. Inca nu s-a petrecut minunea asta si tare dificil este de preconizat cand si cum ar putea sa se intample. Tot spunem ca odata si odata ne vom sincroniza si vom face un Craciun in formula completa, dar e greu.

Asa ca, la noi in casa, in ziua de Craciun, se plange. In reprize scurte, printre hohote de ras, dar se plange. Se plange de dor si de neputinta ca a mai trecut un Craciun in care nu am reusit sa fim laolalta. Si chiar daca si la noi, si la ei, nu lipsesc darurile de la Mos Craciun, cu totii ne dorim, de la mic la mare, acelasi cadou care se lasa mereu asteptat atata timp: sa fim impreuna. Cine stie, poate anul viitor. 🙂

 

Foto: ilustratie de Emma Block

 

 

No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *