Mi s-a rupt rochia de mireasă la nuntă. Și ce dacă?

Au trebuit să treacă multe luni ca să accept, cu seninătate, că mi s-a rupt rochia de mireasă când am fost mireasă. Și nu numai să accept, ci să și povestesc despre asta, ca să știți, în cazul în care vi se întâmplă și vouă – Doamne ferește! –, ce să faceți să rămâneți cu zâmbetul pe buze până la final.

Sunt Oana și vreau să fac o mărturisire: mi s-a rupt rochia de mireasă. Nu la sesiunea foto pentru trash the dress, ci la nuntă. Nu la finalul nunții, ci la începutul acesteia. Nu s-a rupt un pic la poale, în partea de jos, ceva puțin vizibil, nici nu băgai de seamă, ci la mâneca, la dreapta, se vedea de la o poștă. Iar când folosesc verbul „a se rupe” nu e doar un mod de-a spune.

Atunci, în noaptea cu lună plină 12 spre 13 iulie 2014, mi s-a părut cel mai cumplit lucru care mi se putea întâmpla. Mi-au trebuit mai bine de doi ani ca să găsesc puterea să scriu despre asta. Și mai ales să mă amuz, că doar nu a fost (chiar) un capăt de lume. Nu m-am împiedicat în timpul dansului de deschidere, nu am căzut în mijlocul ringului cu capul de parchet, nu a uitat nimeni verighetele acasă, nu fugit mirele cu darul. Nu s-a întâmplat nimic din toate astea, deci nimic grav, până la urmă. Doar mi s-a rupt rochia de mireasă.

Fac parte dintre femeile care nu și-au visat nunta din fragedă pruncie. Nu am avut agendă specială pentru acest eveniment, nu am stat 657 de nopți pe Pinterest căutând cele mai frumoase și mai speciale și mai perfecte (sic!) idei de decor pentru ziua Z, nici nu am stat în loc un an pregatind nunta în cele mai mici detalii, mi-am văzut de viață și am privit totul ca pe o bucurie de la un capăt la altul. Căci asta este nunta, până la urmă, deși uneori tindem să uităm.

Deci a fost totul bine și frumos până am început să mă lovesc de mici probleme. Una dintre primele (și, până la urmă, puținele probleme) a fost alegerea rochiei de mireasă. Grea misiune! Mai ales când nu ai în minte niciun model anume, nu vrei să fii nici prințesică, nici sirenă, nu vrei o rochie de stat ca la tablou, ci una de dansat toată noaptea, nu ești mulțumită de cum arăți și de cât de slabă ești (există vreo mireasă mulțumită din punctul acesta de vedere?), nu îți place niciun model din showroom-urile cu rochii de mireasă și, tot așa, o listă lungă de Nu-uri. Deși nu aș fi crezut asta despre mine, NICIODATĂ, s-a dovedit că sunt o adevărată bridezilla (ce mireasă nu e?), iar asta de la bun început, când am purces să caut rochia perfectă.

După lungi căutări, am decis să nu cumpăr rochia gata făcută, ci să mi-o fac pe comandă. O prostie, dacă mă întrebați acum. Desigur, o prostie în ceea ce mă privește. O prostie mare am făcut și când am ales designerul, fără să îi cer să îmi arate ce alte rochii de mireasă a mai făcut. Știu, nu-mi spuneți că am fost de-a dreptul iresponsabilă. Acum știu și eu.

Dacă aș fi cerut să văd și alte creații, aș fi aflat că tipa mai făcuse rochii pentru mirese, rochii minunate, însă pentru mirese „statice”. Ca să nu existe dubii în înțelegerea termenului, o mireasă „statică” este o mireasă care, la nunta ei, stă la masă toată noaptea, ca un tablou la care vine lumea și se minunează mai ceva ca la Gioconda. Practic, mireasa „statică” este prezentă la eveniment doar spre desfătarea ochilor nuntașilor. Ea nu dansează, nu cântă, nu se urcă pe mese, nu rupe tocurile până în zori, poate chiar nici nu mănâncă fiindcă ar și fi culmea să-și strice machiajul. Este acolo ca nu fie mirele singur, pe scurt. Și fiindcă nunta fără lăutari și fără mireasă nu e nuntă. Revenind, designerul care mi-a făcut rochia de mireasă mai făcuse rochii pentru astfel de persoane, de aici, poate, și lipsa de expertiză în alegerea materialelor, ca să încerc să îi găsesc o scuză. Fiindcă rochia mea s-a rupt din cauza materialului ales pentru mâneci: tul rigid, care pocnește, trosc!, și gata.

Din fericire, dansul de deschidere nu s-a lăsat decât cu aplauze. Rochia a stat perfect la ceremonia de la biserica – rochie cu spatele gol și cu mânecă trei sferturi – și la primirea invitaților și, printr-un mare noroc, și la dansul mirilor. La primul dans după deschiderea nunții, când am dansat cu un verișor (o sârbă, cum altfel, că doar sunt moldoveancă și am avut multe rude de la Moldova care au venit la nuntă să danseze, nu să facă act de prezență), la o piruetă triplă, s-a produs dezastrul. Mâneca dreaptă a pocnit. Nu s-a auzit, că era muzica tare, dar am simțit. Partenerul meu însă, verișorul Florin, m-a dansat în continuare până la capăt, nu s-a cramponat de acest mic detaliu, probabil că nici nu și-a dat seama. De fapt, deși mie mi s-a părut că toată lumea a văzut și că toți s-au oprit din dans ca să se uite la rochia mea ruptă, nimeni nu a observat – am aflat a doua zi. Am terminat, deci, de dansat și apoi am luat mirele de mână și, zâmbind, ne-am retras la garderobă. „Mi s-a rupt rochia, mi s-a rupt rochia, Doamne, mi s-a rupt rochia! Cum mi s-a rupt rochia, de ce mi s-a rupt rochia? Mi s-a rupt rochia, înțelegi?”, tot repetam obsesiv. „Cum s-a rupt? Unde, că nu văd.” „Uite-aici!”, i-am zis, și am ridicat brațul drept deasupra capului. „F..k!”

Știți care a fost marele meu noroc? Habar n-am cum, de unde și mai ales de ce, înainte de ceremonia de la biserică, am sunat-o pe tipa care mi-a făcut rochia – și care urma să vină la nuntă – și am rugat-o să ia la ea o „trusă de prim ajutor”, cu ață, ac, forfecuță. La ce îți trebuie?, m-a întrebat. Nu știu, ia-o ca să fie acolo, poate îi cade cuiva un nasture. Și a luat-o.

Asta a fost salvarea mea. Am chemat-o pe S. în garderobă și am rugat-o să rezolve situația. „Stai liniștită, s-a rupt bine, fix la umăr. Voi tăia ușor la ambele mâneci și va părea că așa a fost modelul“. Minunat, ce să zic. Îmi venea să-i dau palme și ea să-mi dea banii înapoi (care, să știți, nu au fost puțini). Am respirat și am inspirat cu poftă de mai multe ori, timp în care ea a rezolvat situația.

Am ieșit din garderobă zâmbind, cu o rochie nouă, fără mâneci. Iar aici ajungem la un subiect extreeem de sensibil: prea multe nu știam eu despre rochia mea de mireasă perfectă, dar un singur luncru mi-am dorit cu adevărat – să NU am o rochie fără mâneci. Pare-se, însă, că cineva s-a distrat mult în noaptea de 12 spre 13 iulie 2014, arătându-mi că FIX de ce te temi și ce nu-ți dorești ai parte.

Când am ieșit din garderobă, era ora 22.00. Am continuat să fiu mireasă dansatoare până la 7 dimineața. Nu știu cum a arătat mâncarea pe farfurii și cu atât mai puțin ce gust a avut, nu am băut decât apă, din fugă, și șampanie, nu am stat pe scaun decât 2 minute. În rest, am dansat. Da, și pe masă. Da, pe tocuri de 10 cm (cu pantofi burgundi cu platformă de 2 cm, deci comozi), până când a răsărit soarele, chiar și după. Din când în când, îmi aminteam că mi s-a rupt rochia de mireasă, apoi îi dădeam delete acestei informații și mă bucuram de clipă ca și cum ar fi fost ultima din viața mea. În afară de mine, de soțul meu și de alte trei persoane, nimeni nu a știut că mi s-a rupt rochia de mireasă, toată lumea a crezut că așa a fost modelul, cu mâneci detașabile.

Ei bine, acum a aflat toată lumea că nu a fost așa.

 

PS: Pentru că știu că multe dintre voi se întreabă, aș vrea să vă răspund la ce vă macină – nu, nu am avut nicio reduce din prețul final al rochiei. Și știți de ce? Fiindcă s-a rupt din cauza mea, „că nu mi-am păstrat postura”. Cel puțin așa mi-a spus designerul.

 

*** Acest text a fost publicat, inițial, în revista NUNTA by Carmen Ioniță

 

Fotografii: Monica Sultan & Cosmin Munteanu

1 Comment
  • Lorena
    May 16, 2017

    Oare de ce nu ne incurajam ca femei sa punem mai putin pret pe evenimentul asta? Faptul ca un amanunt (ca asta a fost, un amanunt, nu s-a imbolnavit nimeni) te-a afectat asa de mult incat ani dupa ai simtit nevoia sa ti-l iei de pe suflet scriindu-l pe blog, mi se pare mie ca arata ce stres ingrozitor si ce asteptari si presiuni inutile se strang la nunti. De ce si pentru ce? Ar trebui sa fie un eveniment frumos si o celebrare a unei relatii – dar atat; nu un calvar in care e o presiune enorma ca fiecare detaliu sa fie perfect si in care pare ca fiecare participant trebuie sa fie tratat ca un rege, cu preferinte, oricat de absurde; in care toata lumea judeca pe toate lumea, si in loc sa ne bucuram ne temem de judecata matusilor, vecinilor si verilor etc. Hai sa incercam sa mai luam din presiune, o nunta nu e capat de lume si ce conteaza e ce vine dupa, (preferabil) o viata intreaga cu un partener.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *