Fericire e și atunci când reînnozi o prietenie veche

Am pierdut câteva prietenii la viața mea. De unele mi-a părut rău, de altele – nu prea (s-a dovedit a fi mai bine că s-au terminat din vreme). Pe cele din prima categorie, pe multe dintre ele, le-am lăsat să se ducă fără să depun vreun efort substanțial de resuscitare, fără să încerc să schimb ceva, fără să trag de mine să înnod ața, pur și simplu – din neștiință și din delăsare – le-am abandonat și aia a fost. Mi-a părut rău ani mai târziu, dar apoi mi-am dat seama că o prietenie e făcută din cel puțin doi oameni și trebuie să vrea cel puțin cei doi oameni ca ea să meargă mai departe. Nu-i niciodată de ajuns să tragă doar unul. În fine, ideea e că nu am știut niciodată să țin cu dinții de o prietenie și nici să o reiau, în caz de avarie. Până acum, până anul acesta.

 

De obicei, în noaptea de Anul Nou, îmi pun o dorință. De obicei, mi se îndeplinește. Anul acesta, mi-am pus două. Iar una s-a îndeplinit deja. Și fiindcă s-a îndeplinit, pot să o zic. Îmi pusesem în gând să reiau o prietenie pierdută în urmă cu vreo doi ani, când a doua sarcină m-a doborât, și ăsta nu e doar un cuvânt, iar după nouă luni de chin au urmat alte câteva luni în care viața cu doi copii mi-a ocupat tot timpul.

 

Contrar aparențelor, NU sunt un om cu mulți prieteni. Știu multă lume, foarte multă, am mii de numere de telefon în agendă, numere ale unor oameni care îmi răspund mereu când îi sun, vorbesc săptămânal cu zeci de oameni pe tot felul de canale, am foarte multe cunoștințe de tot felul, dar NU sunt un om cu mulți prieteni. Deloc. Ba din contră. Îmi pot număra pe degetele de la mâini prietenii. Ba chiar zece s-ar putea să fie cam multe.

 

Aveam însă prietenia asta din primul an de facultate. Am avut-o în studenție, apoi în viața mea „de dinainte”, când eram atât de diferită de cum sunt azi, am avut-o în câteva momente dificile, am avut-o în câteva momente teribil de dus, am avut-o în viața mea „de după”, apoi în viața cu primul copil. Simțeam, cumva, că am prietenia asta dintotdeauna. Și deodată, când m-am lăsat copleșită de ce mi s-a întâmplat (o sarcină cu probleme, o viață cu doi copii și mult haos și, peste toate, multă muncă), am rămas fără ea. Mai întâi, au trecut câteva zile fără să vorbim, apoi o lună, două, trei, apoi doi ani aproape.

 

Într-o primă zi de 2019, am decis că e momentul să fac ce n-am făcut vreodată. Să reînnoiesc legătura mea specială. N-am avut curaj să sun (contrar aparențelor, nici prea curajoasă nu sunt), așa că am scris un mesaj: „Ne vedem la o cafea?”. I-am dat send și apoi am așteptat cu nod în gât. De la capătul celălalt, omul meu drag mi-a răspuns cum doar el putea răspunde: „Sigur. Ne vedem când poți tu!”. „Hai mâine!”, am zis, și așa a rămas.

 

Toată noaptea m-am foit de emoții. De bucurie. De neliniște amestecată cu fericire. De dor. De drag. Iar a doua zi abia am așteptat să mi se facă ora de plecare. Am ajuns cu fluturi în stomac, de zici că eram acum șapte ani, la prima întâlnire cu soțul meu. Trei ore și două cafele mai târziu, cred că îmi ieșea fericirea prin toți porii. Și cred că și ei.

 

Inutil să spun că, așa cum se întâmplă de multe ori cu prieteniile adevărate, m-am simțit se parcă nu ne văzusem de doar câteva zile, nu de doi ani aproape. Ce dor îmi fusese să gândim și să spunem aceleași lucruri amândouă odată, să râdem înainte de a fi gata gluma, tot amândouă odată, să știm la ce se gândește fiecare dintre noi fără să ne spunem ceva. Ce dor. Un dor cum mai simt uneori doar pentru mine însămi.

Habar nu aveam că uneori poate fi atât de simplu să readuci în viața ta un om, doar dorind și încercând să faci asta. Dar mă bucur că am aflat. Și-i mulțumesc prietenei mele geniale fiindcă a făcut ca lucrurile să pară atât de simple și atât de ușor de rezolvat.

 

 

Dacă în vâltoarea vieților voastre ați rătăcit oameni valoroși și importanți pentru voi, nu-i un lucru rău să încercați să vă regăsiți. Nu-i timp, aproape niciodată-niciodată nu mai e timp pentru o mulțime de lucruri, dar pentru oamenii care sunt parte din sufletul vostru, cu care râdeți la aceleași glume, cu care v-ați împărțit bucuriile, durerile și cele mai mari secrete, cu care simțiți de multe ori la fel, pentru acești oameni e bine să vă faceți timp. Nu e timp pierdut, ci câștigat, să spun sigur.

 

 

Be happy & nice și aveți grijă de prietenii voștri,

Oana

No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


error: Content is protected !!