Nu se poate, n-are cum. Dar.

By , , , , Permalink 3

Nu se poate, n-are cum. Mi-am tot spus asta câteva săptămâni, câteva luni, câțiva ani.

Nu se poate să fie așa de drăguț cu mine, n-are cum să mă privească cineva așa din prima clipă. 
Nu se poate să facă glume mai bune decât ale mele, n-are cum să știe ce vreau să spun înainte să termin ce am de zis.
Nu se poate să nu aștepte mereu să fac eu totul, n-are cum să vrea să facem toate împreună.
Nu se poate să aibă mai multă încredere în mine decât am eu în propria persoană, n-are cum să știe de câte lucruri sunt în stare.
Nu se poate să nu mă plictisească niciodată, n-are cum să știe (aproape) mereu ce urmează să-mi doresc.
Nu se poate să fie atât de clar unde vrem să mergem, n-are cum să fie atât de limpede că vrem să ne ținem de mână tot drumul.
Nu se poate să ne placă amândurora atât de multe aceleași lucruri, n-are cum să fie atât de simplu totul.
Nu se poate să nimerească mereu o melodie pe care o voi iubi, n-are cum să știe că voi iubi toată viața bucata aia de plajă de la Vadu.
Nu se poate să fie atât de simplu, n-are cum să încapă atâta bucurie.

Nu se poate…
N-are cum…
Câte zeci de completări am tot pus în loc de puncte.

Dar uite că se poate, dar uite că are cum.

Și când mă gândesc că totul a început cu o duminică în care cineva a întârziat o oră la prima întâlnire. Cineva, nu eu. Duminica aia s-a întâmplat fix acum șapte ani și eu sunt atât de fericită că mi s-a întâmplat. ❤️

 

 

Be happy & nice & buni unii cu alții,

Oana

No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


error: Content is protected !!