O data pe an, turte de Craciun. Cu zahar si cu multa nuca

De cand ma stiu, in fiecare an, cu cateva zile inainte de Craciun, tata a adus acasa, legate intr-o perdea sau intr-o fata de masa, un teanc de turte uscate, coapte de o bunica sau de cealalta. “Draga de mamaia, cum a copt ea turte si anul acesta!”, spune mama mereu. Si tot mereu se gandeste ca ea nu va fi vrednica sa faca turte la fel de subtiri (la noi la Moldova se spune ca esti cu atat mai gospodina cu cat sunt turtele mai subtiri si uniform intinse si neaparat nearse).

La fel s-a intamplat si anul acesta cu turtele. Am ajuns acasa, la Moldova, azi-noapte, si le-am zarit in bucatarie, tot asa cum le stiu de atata vreme – legate intr-o perdea alba, legate cu doua noduri. Turtele se fac doar din faina, apa si un praf de sare. Se intind foi de aluat foarte, foarte subtiri si se coc la foc rapid. Ideal, la cuptor de lemne, dar merg si la cel de aragaz, desigur. Sunt foarte crocante si sunt bune de mancat chiar inainte de a se transforma in desert de Ajun de Craciun. Eu asa mai fac. Obligatoriu, turtele se coc pana la Ignat, iar apoi sunt lasate in asteptare pana in Ajun. 🙂

De dimineata, in ziua de Ajun, cand inca dormea toata lumea in casa, mama si-a facut de trei ori cruce si a inmuiat turtele. Intr-o cratita a pregatit apa calda, iar intr-un castron, la indemana, avea nuca – multa nuca (zdrobita cu sucitorul) amestecata cu zahar, coaja rasa de la lamaie si portocala. A luat turtele una cate una, le-a trecut prin sirop, apoi le-a pus intr-un vas. Operatiunea de pregatire a turtelor de Craciun este tare simpla: o turta inmuiata, o mana de nuci cu mirodenii, iar o turta, iar o mana de nuci. La final, inchei cu nuci pe deasupra. Si pui din belsug, caci fara nuci din plin nici nu zici ca mananci turte de Craciun. Daca iti mai ramane apa calda in vas, sa nu o arunci, ci sa o pui la radacina unui pom, spune traditia.

Turtele gata pregatite stau cateva ore sa se “hodineasca”, zice mama, iar ea le-a pus sus pe un dulap din bucatarie. Dupa pranz, tata a taiat turtele cu un cutit mare si fiecare si-a luat cate o portie sau mai multe. Nu stiu in alte case cum e, dar la noi turtele se mananca direct din tava in care au fost pregatite. Nu mai sta nimeni sa le puna pe farfurie (le-am pus azi, pentru poza 🙂 ). Ah, si se mananca cel mai bine cu mana. De multe ori, in ziua de Ajun, nu mananc altceva decat turtele astea. De pofta si de dor pentru ceva cu care te intalnesti atat de rar.

In cei mai multi ani, mancam turtele ascultand colinde, uneori de la vreun radio, alteori – de cele mai multe ori – de la copiii care vin in batatura si ne colinda la geam. In ziua de Ajun, daca iti vine cineva in vizita, cu turte il servesti. Daca ii e foame tare, si cu sarmale de post. Fripturile, ciorbele si toate celelalte bunatati sunt puse pe masa in prima zi de Craciun si de atunci incolo. Asa e la noi in casa, asa o fi si prin alte case. Tot turte si sarmale primesc oamenii, mai ales la tara, de la cei care vin in vizita cu “impartituri” – pe care le dau de pomana bunicii – nepotilor, nasii – finilor etc.

Inainte, povesteste mama, cand oamenii nu aveau nuci destule (sau cand nucul nu facea nicio nuca), femeile inmuiau turtele doar cu apa calda, zahar si coaja de lamaie. “Bine, inainte – si poate si acum – era un adevarat ritual, turtele nu se faceau oricum: mamaia mea se scula dimineata foarte devreme, se spala pe ochi si se stergea cu un servet curat tesut la razboi, se inchina si abia apoi pregatea turtele. Pana ne trezeam noi, cei 11 copii, erau turtele erau deja bune de mancat.”

Turtele de Craciun, numite si Pelincile Domnului sau Scutecele lui Iisus, se mananca doar o data in an, probabil ca si-ar pierde tot farmecul daca s-ar intampla altfel. Iar daca cumva vine Craciunul si nu s-au mancat toate, sub nicio forma nu se arunca, ci se dau la pasari, asa zice mama ca se intampla de cand era ea mica, ba chiar si mai de demult. 🙂

 

No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *