Inimă plină, dolofană, imperfectă. A mea

De foarte mulți ani vreau să-mi fac un tatuaj cu o inimă mică, desenată deloc perfect pe un centimetru pătrat de piele. N-am prins curaj încă. Așa că am rugat-o pe Bianca, o prietenă de pe Facebook, designer de bijuterie, să-mi facă una din argint. Până apuc să-mi desenez inima visurilor mele pe piele, o port pe asta, o bijuterie prinsă pe șnur roșu, laolaltă cu alte brățări-amintire, mi-am zis.

„Vreau și eu o inimă de pus la mână. Să fie ca și cum a desenat-o un copil; dolofană, nu slabă și ascuțită; plină, nu goală, nu plată. Și nu perfectă”, așa am comandat-o.
Bianca a înțeles exact ce îmi doream, așa că mi-a desenat și mi-a turnat în argint o inimă rotundă, 3D, mică, grasă, pe ici lucitoare, pe colo zgâriată, ca o piatră nefinisată până la strălucirea finală perfectă.

Anul acesta, mai mult decât în alți ani, am zis că voi avea grijă mai mult de ce-și dorește inima și voi face mai des lucruri care vin de acolo. Anul acesta, mi-am zis, voi fi mai atentă la ce mi se șoptește dinăuntru decât la ce mi se strigă de afară. Anul acesta, în sfârșit, voi învăța să spun „nu” dacă simt că nu mă pot băga cu toată inima într-o poveste în care sunt ademenită. Iar brățara cu inimă îmi va aduce mereu aminte. Mereu. 🙂

O port deja de câteva ore și îmi place să mă uit la ea. Îmi pare că seamănă cu mine.
Nu-i o inimă de catalog de prezentare, nu strălucește non-stop, nu are stânga și dreapta total simetrice, nu-i plată, nu-i plictisitor de frumoasă, nu-i ceva ce găsești în orice vitrină.
E o inimă cum nu se mai fac, o inimă în serie mică, limitată, îi simți, dacă o mângâi, micile imperfecțiuni voit lăsate de polizor și urmele astea sunt, în capul meu, bunele și relele care au scrijelit în mine emoții.
La prima vedere zici că-i o inimă oarecare, dar, dacă o analizezi pe îndelete, vei vedea că-i o inimă cum nu prea se mai caută. Una care nu se încadrează în șabloane și canoane de frumusețe, una care nu se supune noilor mode și standarde de perfecțiune, una peste care vor trece mulți ani până se va toci, o inimă făcută și în stare să ducă mult.

Inima asta nu-i o inimă de fațadă și asta iubesc cel mai mult la ea.

inima – față

inima – verso

No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *