#pentruHOSPICE. Nu sunt pregătită să alerg mult, dar nici ei să trăiască puțin

Contrar planurilor mele din cap, care nu s-au sincronizat cu cele din teren, nu sunt pregătită să alerg un semimaraton luna asta, deși îmi cam doream. Sper din suflet să o fac la toamnă. Cu toate astea, când cei de la HOSPICE Casa Speranței m-au rugat să alerg pentru ei, nu am putut să spun nu. Cum să spui nu la așa ceva?

 

Eu nu sunt pregătită să alerg, dar nici oamenii pe care îi are în grijă HOSPICE, copii și adulți diagnosticați cu boli incurabile, nu sunt pregătiți să renunțe.

Eu nu sunt pregătită să număr pași până la 21,097 km, dar nici ei nu sunt pregătiți să se oprească din numărat ani, luni, zile, ore.

Eu nu sunt pregătită să îmi dau sufletul la figurat, dar pe ei i-a întrebat cineva vreodată dacă sunt pregătiți să o facă la propriu?

Eu nu sunt gata să îmi înfrunt fricile și durerile unor kilometri în alergare, dar pe ei i-a întrebat cineva dacă mai pot să respire fără să îi doară?

 

Nu, nu sunt pregătită sa alerg 21 de kilometri și un pic peste, dar cum aș putea eu să stau pe tușă când alții fac infinit mai mult efort decât mine numai ca să vadă lumina zilei o dată și încă o dată? Eu măcar sunt bine și pot încerca să alerg, nu e imposibil. Pentru mulți dintre ei, sportul, uneori și mersul, a rămas doar o amintire de demult. Eu sunt sănătoasă și am de ce să mă bucur, ei însă nu mai au asta – bucuria li s-a confiscat odată cu primirea unui diagnistic cutremurător.

 

Deci nu, nu aveam cum să spun nu, așa că duminică 3 kilometri pentru pacienții HOSPICE. E puțin, știu, e foarte puțin chiar. Mai puțin decât ce fac eu e doar Nimicul. Iar Nimicul e cel mai rău lucru care li se poate întâmpla oamenilor ăstora, după ce oricum li s-a întâmplat cel mai îngrozitor lucru: cancerul.

 

Alerg 3 kilometri și sunt convinsă că picătură mea de bine nu e în zadar. La fel cum ooră de viață în plus, de viață cu demintate, pe care o câștigă un bolnav de cancer nu e altceva decât o minune.

 

La start, duminică, vor fi și pacienți ai Hospice – 6 copii în scaune cu rotile și 25 de #Eroine (paciente cu  o medie de vârstă de 65 de ani, adevărate modele de curaj).

 

Dacă vrei să pui umărul la cauza Hospice, poți dona oricând, oricât, AICI.

 

 

***HOSPICE Casa Speranței oferă copiilor și adulților diagnosticați cu boli incurabile internare în unitățile cu paturi, vizite la domiciliu, asistența socială, consiliere psihologică, recuperare prin kinetoterapie și activități cu personal specializat în centrele de zi.

Din 1992 până acum, 20.000 de oameni aflați într-o cursă nedreaptă au găsit alinare la HOSPICE. Ei și familiile lor au primit sprijin atunci când au avut nevoie și au aflat cum își pot păstra demnitatea în fața bolii.

Întregul sprijin al fundației este gratuit și oferit necondiționat bolnavilor și familiilor acestora, indiferent de condiția materială, starea socială și mediul din care provin pacienții.

Organizația este recunoscută ca reper în materie de educație în îngrijirea paliativă, oferind cursuri de specializare pentru profesioniști din România și din străinătate.

În cei 25 de ani de existență, fundația a crescut și a ajuns la tot mai mulți pacienți și în tot mai multe locuri din țară. În acest moment, HOSPICE Casa Speranței are peste 200 de angajați, în două centre cu servicii integrate, unul la Brașov și altul la București. Peste 250 de voluntari se implică zilnic în activitatea fundației.

Mulți dintre copiii și adulții aflați în îngrijirea fundației nu își mai pot imagina acum lupta cu boala fără ajutorul celor care le-au atins, mângâiat și pansat sufletele.

HOSPICE este o casă, un refugiu și un simbol care ne amintește tuturor că nu suntem singuri și că ne putem alia pentru a crea clipe de normalitate, atunci când până și lucrurile banale ajung să fie făcute cu un efort uluitor.

 

 

Foto: unsplash

No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *