Primul meu tort

Trebuia să se întâmple și povestea asta – primul meu tort. Făcut, nu mâncat.

Cochetez cu ideea de vreo doi ani, dar, na, lucrurile se întâmplă când trebuie, nu neapărat când vrem, așa că primul tort pe care l-am și făcut, nu doar din care am mâncat, a văzut lumina lumii în seara zilei mele. Era programat pentru dimineață, dar a trecut ceva vreme de când nu mă mai pot ține strict de un program. 🙂

 

Fiindcă primul tort trebuia să fie un super tort, iar pentru mine un super tort este cel de morcovi (pe care îl caut în toate cofetăriile, cafenelele și restaurantele în care ajung), fix asta am făcut. Am citit mai multe rețete, ba chiar am cerut ajutorul prietenilor de pe Facebook și am mai primit și acolo câteva recomandări, iar în final m-am oprit la rețeta de tort de morcovi pe care o descoperisem la Vica în urmă cu ceva vreme, și pe care o pusesem bine la păstrare într-un e-mail pe care mi l-am trimis singură (fac zilnic chestia asta, cu diverse texte/ rețete pe care nu vreau să le pierd 🙂 ).

De ce am ales rețeta Vicăi? Fiindcă la ea îmi place că orice rețetă vine cu o poveste fără sclipici, cu multă emoție și mai ales cu poze tare, tare frumoase, care îmi dau o stare de bine. În plus, habar nu am cum, Vica te face să crezi că prăjitura/ tarta/ tortul din poveste îți poate ieși bine chiar și ție, iar pentru mine a contat enorm această încurajare pe care am citit-o printre rânduri. Mai ales că, anunțați că vreau să fac primul meu tort, mai mulți oameni m-au întrebat de ce nu comand unul, mai bine.

 

Ca să și răspund, înainte să vă dau link spre rețetă, nu am cumpărat fiindcă am vrut să văd dacă pot. De fapt, să spun drept, știam că pot, dar am vrut să știe și alții. Evident că știu că nu trebuie să demonstrez nimic nimănui. 🙂

În fapt, cel mai tare am vrut să fac acest prim tort din viața mea deoarece apucasem să-i spun lui David că mama lui va face un tort; iar pe el nu vreau și nu pot să-l dezamăgesc niciodată.

 

Sigur că nu mai contează că am gătit pe sărite, întreruptă destul de mult de băieți, când de unul, când de altul; nu contează nici că n-am făcut eu crema ci Eugen, căci eu n-am mai apucat; și nici faptul că am finalizat toată povestea pe la 1 noaptea, fiindcă a trebuit să adorm copiii și am adormit și eu odată cu ei (mi-am adus aminte, în somn, că nu am terminat tortul, și am sărit ca arsă 🙂 ). Nimic din toate astea nu mai contează. Important e că tortul a ieșit ca la carte, toată lumea l-a savurat, David a spus că e foarte bun, ba chiar a mâncat și singurul dintre noi care nu se omoară după dulciuri. 🙂

 

Rețeta după care am făcut primul meu tort o găsiți AICI (cu precizarea că eu nu am pus stafide, fiindcă nu-mi plac, și zahăr am pus cam la jumătate din cantități, dar a fost OK și așa; ah, și eu am pus mai mult miez de nucă, fiindcă ne place mult).

 

Nu, acest prim tort nu deschide drumul spre (multe) alte torturi. Și nu fiindcă nu aș putea să le fac (sunt convinsă că, dacă vreau, pot). ci fiindcă acum, când scriu, și tocmai iau ultima gură din primul meu tort, tocmai am fost anunțată că de mâine încep programul de alergare, mai în forță decât până acum. Și n-aș vrea să alerg câte un semi pentru fiecare tort care-mi iese bine. :))

 

No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


error: Content is protected !!