Primul nostru Summer Well, dar nu și ultimul

A fost un weekend greu de dus, început, vineri seară, cu un protest pașnic care s-a lăsat cu violențe, abuzuri, gaz lacrimogen dat în mulțime, fără zgârcenie, tunuri de apă puse pe cetățeni onești. Sâmbătă și duminică (și apoi am luat-o iar de luni) s-a vorbit mult despre asta. Am vorbit și eu și, pentru cine nu mă cunoaște, e bine să știe că voi vorbi despre asta în continuare.

 

Printre picături, însă, suntem nevoiți să dormim, să muncim, să citim și mai ales să ne creștem copiii, să îi ducem în parc, să îi dăm în leagăne, să le coacem biscuiți cu unt și tarte cu zmeură. Printre picături și nervi și plâns de neputință din cauza unei țări care nu se mai face bine, încercăm să ne ocupăm și de viață.

Îi promisesem lui David de joi că mergem în weekend la festival, un festival cu muzică și joacă afară. Pentru cine nu are copii, e bine să știe că la cei mici nu prea merge cu promisiuni neonorate. Spre deosebire de noi, oamenii mari, copiii noștri nu uită ce le promiți, orice ar fi. Ca o paranteză, cel mai bine, dacă știți că nu vă puteți ține de o promisiune, e să nu o faceți. 🙂

După un protest pașnic la care s-a folosit gaz lacrimogen, după ce am stat până la 4 dimineața ca să aflăm dacă prietenii noștri au ajuns bine acasă, de la spital, după ce am dormit doar trei ore și jumătate și ne-am băut cafelele vizionând filmulețe de la protest, evident că sâmbătă nu prea ne ardea de festival. Dar promisesem.

Așa că ne-am ținut de cuvânt și am dus piticii la Summer Well (Domeniul Știrbey), primul lor festival de muzică. Dar cu siguranță nu ultimul. Știam că e un eveniment child friendly și chiar așa a fost.

 

Ce ne-a plăcut și de ce mai mergem și anul viitor, dacă vom fi sănătoși (și mai ales dacă rămânem în țară):

  • locul de joacă de la intrare, cu iarbă, perne, LEGO, o scenă pentru mici artiști, unde David a stat o oră la venire și o oră la plecare. Plin de copii și de părinți liniștiți, calmi, zâmbitori. Cât s-au jucat cei mici, noi, marii, recunosc, am vorbit despre proteste
  • înghețata. Festivalurile au marele avantaj că aduc laolaltă cele mai bune gelaterii din oraș. Și mâncarea, dar mai ales înghețata
  • oamenii cu care m-am întâlnit pe aleile Domeniului Știrbey. Mulți cunoscuți și prieteni care îmi sunt dragi. Și mulți necunoscuți prietenoși
  • muzica, de care, însă, ne-am bucurat doar pe jumătate. Căci aveam niște copii de spălat și de culcat. Dar ne-am amintit cum eram acum cinci ani, tineri și neliniștiți, nedormiți, dar fericiți
  • hamacurile; în care am stat prea puțin
  • atmosfera de o țară ca afară. Și oamenii ca afară. Oameni care, am încredere, vor fi mai responsabili social decât au fost generațiile anterioare și care știu bine ce vor, de unde vin și unde au treabă
  • curățenia — poate am fost eu norocoasă, dar nu am văzut pe nimeni aruncând gunoi pe jos sau în iarbă, așa cum mai văd uneori în parc
  • parcarea de vizavi de intrare, amenajată de OMV, unde am avut noroc să găsim loc în ambele zile de festival. Sigur că, pentru un festival ca Summer Well, o parcare de 100 de locuri nu rezolvă problema, sigur că orașul Buftea era plin de mașini parcate peste tot, dar 100 de locuri reprezintă enorm față de nimic.
  • rochiile – am văzut teribil de multe rochii foarte faine. Au fost câteva tipe pe care chiar am vrut să le întreb de unde le-au cumpărat.
  • coada de la #farapenali. La intrare în spațiul festivalului, erau mulți voluntari care adunau semnături pentru inițiativa civică Fără penali în funcții publice. Dar și mai mulți oameni care stăteau la coadă, fiindcă le pasă. M-am bucurat, sincer. Chiar, voi ați semnat?
  • faptul că am putut să mă retrag pe un puf, ca să hrănesc Cristianul la sân, și nimeni nu a fost deranjat de asta
  • că am stat, am mers și ne-am jucat desculți în iarbă. Și nu numai noi
  • că am văzut cât de frumoși vor fi, peste câțiva ani, băieții noștri, care vor veni cu gașca la un festival de muzică

Dar cel mai tare ne-a plăcut că am fost înconjurați de oameni care zâmbeau. Nouă ne plac zâmbetele mai mult decât multe lucruri și am primit cu sutele, într-un weekend în care chiar aveam nevoie să ne simțim bine în țara noastră. ♥️

No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


error: Content is protected !!