#PrinOras. Recomandari de weekend in Bucuresti

Cri-cri, toamna gri… sopteste parca Bucurestiul de vreo cateva zile. Dar ce sa vezi? Petice de albastru azur incep sa se iveasca printre norii cenusii ce strabat in viteza cerul orasului meu iubit, spunandu-mi ca weekendul promite sa ne zambeasca larg, cu mult soare. 🙂

Si pentru ca si mie, ca si Oanei, imi place sa vad mereu partea plina a paharului, va propun cateva evenimente culturale tare faine ce au loc in Bucuresti in acest sfarsit de saptamana si al caror farmec nu poate fi stirbit nici macar de vremea racoroasa.

  • Undercloud Festivalul de Teatru Independent – 33 de spectacole de teatru independent, lansari de carte, conferinte si ateliere vor avea loc, timp de 10 zile, la Muzeul National al Taranului Roman incepand de maine. Editia a VIII-a a festivalului se desfasoara sub egida programului european EFFE 2015-2016 – Europe for Festivals. Pretul unui bilet este de 35 de lei si poate fi achizitionat fie online, fie de la InfoPoint-ul UNDERCLOUD din cadrul muzeului. Detalii despre programul complet gasiti aici. (Daca ai chef si putin timp, citeste un interviu cu Chris Simion, regizoarea care a creat acest festival, aici)
  • Gabroveni & Covaci Days – Povestile, legendele si traditiile celor doua strazi celebre din inima Centrului Vechi vor prinde viata, de astazi si pana duminica, sub ochii curiosi ai musteriilor ce vor anima localurile din zona. Targuri cu vanzare de produse, parada Fan Clubului Gabroveni, tur cultural ghidat al Centrului Vechi, muzica lautareasca, proiectii de film si lecturi publice sunt cateva dintre evenimentele desfasurate sub umbrela festivalului urban. Programul complet poate fi consultat pe pagina de Facebook a evenimentului.
  • Bucharest GreenSounds Festival – Parcul Herastrau gazduieste weekendul acesta prima editie a festivalului desfasurat sub sloganul „Bucurestiul meu suna mai bine cu #GreenSounds”. Creart aduce pe scena din binecunoscuta zona Roaba de Cultura nume sonore din industria muzicala, dar si evenimente conexe, precum Bazar si Food Bucharest GreenSounds Festival. Intrarea este libera, iar programul detaliat poate fi consultat pe pagina de Facebook a festivalului.
  • Festivalul de teatru Dell’Arte – Spectacolele de teatru, puse in scena de Creart si Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica, se joaca in Parcul Cismigiu si la Gradina cu Filme – Cinema&More pana pe 6 septembrie. Dell’Arte este la prima editie si readuce pe scena piese de teatru din dramaturgia clasica si contemporana, dar si creatii ale departamentelor de coregrafie si papusi marionete ale Universitatii. Detalii despre program gasiti aici.

 

Nu va lasati coplesiti de toamna timpurie ce invaluie orasul si porniti sa (re)descoperiti sarmului Bucurestiului!

 

*#PrinOras ne plimba, saptamanal, Ana, jurnalist si ghid de turism acreditat, unul dintre cei mai calzi oameni pe care ii cunosc. Povestile Anei si povestile Bucurestiului le gasiti zi de zi pe Ana’s Guided Tours to Bucharest.

 

Foto: www.undercloud.ro

 

No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *