Timp de citit, respect pentru mine + 15 cărți pe care vi le dau cadou

Habar nu aveam eu, cu adevărat, ce înseamnă să nu ai timp liber, atunci când mă plângeam, în urmă cu vreo zece ani, că nu-l am. Abia acum înțeleg. S-au dus de ceva vreme zilele în care mă plângeam că nu am timp să citesc, deși, în zilele alea aveam enorm de mult timp liber față de cât am de trei ani încoace. Azi, în loc să mă plâng că nu mai am timp să pun mâna pe carte, de câte ori prind câteva minute libere, chiar și cinci minute pline, iau o carte și citesc. Folosesc fiecare picătură de pauză ca să citesc măcar câteva pagini, o pagină măcar, câteva rânduri, cât se poate.

 

Cu câteva luni în urmă, mi-am pus prin casă un soi de capcane. Nu, cărțile nu mai stau de mult timp doar în bibliotecă și pe noptieră. Stau, acum, peste tot pe unde ar putea să mă prindă câteva minute de respiro: în bucătărie, cât pregătesc un mic dejun simplu sau o gustare rapidă; în baie, unde mă încui uneori, când aș vrea să fug de acasă (nu întrebați, mamele și tații știu ce zic); sub masa din living, care e mereu ocupată de mașinuțe care intră în service și nu mai ies cu zilele; pe balcon, unde David are, mai nou, un perete cu autocolant similar tablei de scris, și desenează; lângă lada cu LEGO – aici pot să citesc cât supervizez construcția de macarale și mașini de gunoi. Peste tot, chiar peste tot. Și, de când s-a făcut cald, am o carte și în căruțul cu care îl scot în parc pe Cristian.

 

Sunt dintre femeile care s-au pus multă vreme pe locul doi sau chiar mai jos de podium. Am aflat târziu și mi-a dat ceva de furcă teoria asta cu respectul de sine. A trebuit să dau de câteva ori cu capul de ușă ca să mă prind că, până te respectă alții, e cazul să te respecți tu singur, tu pe tine. Am avut câteva episoade crunte în care am uitat cât de bine te face să te simți – și să funcționezi – respectul de sine. Apoi, fix la timpul potrivit, a venit Eugen și m-a învățat că nu trebuie să renunț la respectul pentru mine. Niciodată, orice ar fi. Iar acum încerc să-mi amintesc asta în fiecare zi, deși uneori chiar mi se pare că orice poate să mai aștepte, inclusiv respectul și grija pentru mine.

 

Să merg la salon fără o ocazie specială, să fac o baie ca oamenii, să beau o cafea bună, să-mi cumpăr o rochie care-mi place, să îmi dăruiesc o bijuterie fără să fie ziua mea, să fac o plimbare fără copii, să mă uit la un serial, să ies la alegare, să îmi cumpăr flori când nu e ziua mea, să stau cu picioarele pe perete pentru câteva minute, să fug cu mintea în vacanță, să citesc o carte 30 de minute, fără să fiu întreruptă. Sunt dovezi de respect. De la mine pentru mine. Chestii pe care nu le mai las pe mâine, ci le fac azi, acum, chiar dacă, atunci când te uiți din exterior, fix asta nu ar trebui să fac, când un copil vrea să-l țin în brațe, iar altul vrea să construim o fermă de nurci.

 

Să îți faci timp să citești câteva pagini dintr-o carte e fix din același film cu a-ți face timp să mergi la sală/ la alergare. Mereu ți se pare că nu ai vreme (tu nu ai timp nici măcar să respiri), dar mereu, dacă vrei, reușești să strecori 30 de minute în 24 de ore pentru bucuria asta. Să îți faci timp să te respecți citind începe aproape de fiecare dată într-un teoretic de mâine. Dar ce bine e când mâinele e azi și nu la sfântu-așteaptă. Ce bine pentru tine și mai ales pentru mintea ta, dar ce bine și pentru cei din jurul tău. Mi-am amintit, în timp ce scriam rândurile de mai sus, că citisem odată un studiu despre cât de multă satisfacție aduce cititul. Am căutat studiul și am găsit așa: 30 de minute de lectură pe săptămână te ajută nu doar să fii mai creativ, dar și să fii mai sănătos, mai fericit și mai puțin stresat. Cititul, periodic, reduce anxietatea și îmbunătățește funcțiile creierului, te ajută să dormi mai bine și, desigur, în timp, te face mai deștept.

 

Și pentru că nu-mi doresc să devin doar eu mai deșteaptă și mai puțin stresată, vă ofer în dar 10 cărți. De citit, nu de joc, evident, de la libris.ro, care are în derulare o campanie numită #RESPECTyourself. Tot ce trebuie să faceți este să îmi spuneți când v-ați respectat ultima oară citind și din ce carte anume ați citit. Puteți să îmi scrieți în comentarii aici sau pe Facebook. Cei 10 câștigători vor fi anunțați, printr-un update la acest articol, până miercuri, 18.04.2018. 🙂

 

UPDATE: 

Uaaaaau, trebuie să recunosc, nu mă așteptam (chiar) la așa ceva. Vă mulțumesc mult, mult de tot pentru că v-ați făcut timp să comentați, n-aveți idee cât de mult înseamnă pentru mine că ați rupt din timpul vostru puține secunde și pentru mine. M-ați bucurat și m-ați emoționat și mi-ați făcut poftă de citit (am notat pe o listă titlurile menționate, pe unele nu le știam).

Îmi pare teribil de rău că nu am câte o carte pentru fiecare dintre voi. Însă în loc de 10, vor fi 15 cărți pe care le voi trimite spre voi, le veți primi, prin curier, în perioada următoare.

Vă doresc tuturor lecturi cu miez, clipe de răgaz și mai ales respect pentru cine sunteți și ce faceți în fiecare zi.

Iată și lista persoanelor care vor primi cărțile: Dina Aurelia Nicoleta, Roxana, Ramona Chivereanu, Monica, Cristina Marincea, Daniela, Alexandra, Oana, Paula, Catalina, Diana Elena I, Oana (care a citit de curand Fetița care a salvat Crăciunul 🙂 ), Alexandra (care citeste Tom Hanks 🙂 ), Madalina, Mihaela Olteanu. 

Revin pe e-mail la voi, ca să vă cer datele pentru livrare. Dacă sunteți mai rapide (eu sunt prinsa de dimineață până seara la niște cursuri), puteți să îmi scrieți voi primele. 🙂

 

 

Foto: unsplash

Leave a Reply to Ramona Raican Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected !!