Un revelion. Pur și simplu

By , , , , Permalink 3

Vaaai, cum să stai cu părinții de rev? Ce, vrei să spui că stai cu socrii în casă în noaptea asta?! Toată noaptea? Cum, revelion acasă, voi singuri? Mi s-au pus aceste întrebări: prima de mai multe ori, a doua – o singură dată, iar ultima – de mai multe ori.

 

Revelionul nu mi s-a părut niciodată vreo mare chestie: când eram mică, îl râdeam la televizor, la programul impus care era, de fapt, mult peste nivelul celor de azi; când am mai crescut, l-am petrecut cu ai mei și nu mă prindea dimineața trează, căci noaptea era prea lungă, iar somnul prea iubit; când eram studentă, îl dansam, ca pe orice altă noapte de club sau ca pe orice petrecere, până dimineața, când mergea iar metroul; după ce am devenit mamă, l-am trăit cu bucurie și fără tam-tam, uneori chiar și fără tocuri (da, horror, știu).

 

Mă cam scoate din sărite presiunea asta socială: de rev trebuie să fii super happy, să fii într-un loc super special și foarte scump, să petreci super bine, să te coafezi (cu programare făcută cu o lună înainte), să te machiezi, să îți pui și gene false eventual, să caști ochii la artificii, să ai rochie scumpă, cu paiete cel puțin. În principiu, să nu stai acasă, iar dacă stai acasă, să nu stai ca prostul.

 

Odată, mi s-a dat de înțeles că sunt cea mai cea din curtea școlii fiindcă aleg să stau acasă, disponibilă pentru copilul alăptat, în vârstă de opt luni, în loc să îi las o bonă și un biberon și să plec la un revelion de tip nuntă. Nu că aș avea o problemă cu cine alege varianta B, fiecare știe mai bine de ce are nevoie și ce îl face fericit. „Odată e revelionul!”, mi s-a reproșat. Ba e în fiecare an.

 

Personal, nu am nicio problemă cu modul în care alege fiecare să-și petreacă zilele din viață, deci și revelionul, care, în fapt, tot asta e – o zi din viață, doar că una care face legătura între doi ani. Și, evident, mi s-ar părea normal ca nimeni să nu aibă o problemă cu revelionul meu, să nu mă chestioneze în legătură cu ținuta pe care o port între ani – până la urmă, care-i problema dacă port stilettos la pijamale? –, și mai ales mi se pare normal ca nimeni să nu mă compătimească pentru ce aleg să mi se întâmple pe 31 decembrie.

 

Revelionul, dragi oameni, ca oricare zi din viață, trebuie să fie despre a fi bine noi cu noi. Iar dacă mie mi-e bine cu ai mei, la masă și povești; sau doar cu iubitul meu soț, în camera vecină celei în care ne dorm copiii; sau cu vecinii noștri de la etajul nouă, care păzesc la somn tot doi copii; sau chiar în liniște, dormind, și nu la o masă de restaurant, unde primesc mâncăruri una după alta, ca la nuntă; dacă mie mi-e bine cu oricare dintre cele de mai sus sau cine știe ce altă variantă, nu văd unde e problema. Revelionul este doar o noapte, una specială, pot admite, dar tot o noapte rămâne, ba chiar una care se repetă în fiecare decembrie.

 

De unde stau eu, lucrurile se văd așa: mai mult decât modul în care alegi să petreci revelionul e important cât de bine te găsește noaptea asta și cât de împăcat ești cu tot ceea ce alegi pentru tine încă din primele secunde ale noului an. Revelionul, părerea mea, este, mai mult decât o poveste despre un loc special, o coafură specială, un meniu special, o rochie specială etc., un bun reminder de a fi mai prezent în anul ce vine decât în cel care a trecut.

 

În rest, noi să fim sănătoși și să ne putem privi în oglindă, zi de zi, cu dragoste și asumare, și să ne putem privi unii pe alții cu mai multă iubire și îngăduință.

 

 

Be happy & nice și La mulți ani,

Oana

 

 

Foto: unsplash.com

1 Comment
  • O femeie
    January 3, 2019

    Si ce dormeam in pijama de pe la 23:00….

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


error: Content is protected !!