Adina Păun, moașă și consultant în alăptare: „E absurd să judecăm o mamă prin prisma faptului că alăptează sau nu”

În fiecare an, mai ales în Săptămâna Alăptării, au loc discuții aprinse pe tema aceasta, mamele care alăptează se războiesc, în parcuri, dar mai ales pe Facebook, cu cele care nu alăptează, oamenii care nu au alăptat niciodată – și unii care nici nu ar putea să o facă, bărbați fiind – se arată scârbiți de alăptarea în public, politicienii promit că vor face și vor drege. Și la final, mamele și viitoarele mame, prinse la mijloc în vâltoarea discuțiilor, rămân tot singure, să se descurce.

Am lăsat să treacă valul de reacții publice pe tema alăptării și, pentru toți cei care vor să citească niște opinii pertinente (și pentru mine, în primul rând, ca mamă care va naște în curând), am făcut acest interviu cu Adina Păun, moașă și consultant în alăptare.

Vă spun de pe acum că e un interviu lung, dar chiar merită să îl citiți până la capăt.

 

Am născut într-un spital de stat, în București, prin operație de cezariană (prezentație pelviană). Nu am alăptat decât a doua zi după operație, și atunci puțin, fiindcă bebelușul era sătul. O singură dată, o asistentă mi-a arătat cum să pun copilul la sân, în rest, a trebuit să mă descurc. Când am plecat din spital, medicul neonatolog, deși știa că am lapte și doresc să alăptez, mi-a recomandat să îi dau copilului, pe lângă laptele meu, și 60 de ml de formulă, căci „sigur nu se va sătura bebelușul.” Am ajuns acasă și am pus copilul la sân, de multe ori la rând. Nu i-am dat lapte formulă fiindcă știam că am laptele meu. Dar eu am avut, poate, norocul de a fi văzut-o pe mama alăptându-l pe fratele meu și apoi sora alăptându-i pe nepoții mei.

Cum știe o proaspătă mămică ce e de făcut când încă din spital e puțin spre deloc încurajată să alăpteze? Unde să caute ajutorul și cum? Și dacă nu își permite un consultant în alăptare?

UNICEF spunea într-un raport: „Breastfeeding is not a one woman job”. Pentru ca alăptarea să aibă șanse reale, la nivelul individului și la nivelul societății, avem nevoie de trei elemente: 1. un sistem medical care să susțină în fapt, nu numai cu vorbe, alăptarea, de la maternitate la medicul de familie și pediatru, 2. o societate în care alăptarea este privită ca ceva normal și de încurajat – de la familie la alăptatul în public, 3. și o mamă care a fost suficient informată de către sistemul de învățământ și de sănătate despre importanța alăptării și despre cum funcționează aceasta, astfel încât să fie suficient de motivată să dea alăptării o șansă reală.

Plecând de la această triadă, avem de-a face cu un efect de domino: dacă sistemul de sănătate dă greș, cei apropiați și mama devin factorii esențiali. Dacă nu este susținută de familie, mama rămâne singura care trebuie să ducă zilele nu foarte ușoare de început, și mare parte din succesul alăptării va depinde de hotărârea ei de a traversa această perioadă. Cred că informarea înainte de naștere are un rol foarte important, și cred că între cărțile despre alăptare, cursurile pentru părinți și Internet, există suficiente surse corecte de cunoștințe. Ajutorul poate veni de la o asistentă sau moașă care își face meseria bine, de la familie sau prietene care au alăptat, din sursele de informare de pe Internet sau de la un consultant în alăptare.

 

Am citit o știre, de curând, care începea așa: Rata de alaptare exclusiva la san in primele sase luni este de 16%, arata un nou raport publicat de UNICEF si de Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) in colaborare cu Global Breastfeeding Collective (Colectivul Mondial pentru Alaptare). E mult, e puțin, e mai bine decât la alții, e mai rău? Cum stă România la acest capitol și cum s-au schimbat, dacă s-au schimbat, lucrurile în ultimii ani?

Un raport FNOPC din 2012 estima rata de alăptare exclusivă în primele șase luni la 12%, deci procentul de copii alăptați a crescut în România cu 4% în 5 ani. Evident, cifrele absolute sunt mici, mult prea mici. Media globală se situează la 40% . Cele mai performante țări în această privință sunt cele din Sud-Estul Asiei și Africa de Est și de Sud, cu 60% dintre copiii alăptați exclusiv până la șase luni. Țările dezvoltate stau mult mai prost la acest capitol, probabil datorită medicalizării mult mai accentuate a nașterii și perioadei perinatale. Suedia, o țară cu o rată de cezariană de 17% invidiată de întreaga lume, are o rată de alăptare exclusivă la șase luni de 15,4%.

Important însă este să urmărim recomandările Organizației Mondiale a Sănătății, care susține fără drept de apel alăptarea exclusivă până la șase luni, și să încurajăm acest ritm de creștere a numărului de copii alăptați. Având în vedere nivelul de accesibilitate la serviciile de sănătate în România, mai ales în mediul rural, alăptarea poate însemna diferența dintre viață și moarte pentru fiecare copil alăptat, în orice măsură și pentru oricât timp.

Alaptarea in aer liber, fotografie vintage

Care crezi că sunt motivele pentru care avem aceste cifre legat de rata de alăptare?

Rata de alăptare este mică ca urmare a unor politici de sănătate și management sanitar care nu au susținut-o așa cum ar trebui. Spunem des că alăptarea este importantă, însă în majoritatea spitalelor de stat sau private și după venirea acasă mamele nu primesc sprijinul de care au nevoie în acele prime 10 zile esențiale pentru o instalarea lactației în condiții optime.

Mulți pediatri și medici de familie nu au noțiuni de bază în privința modului în care funcționează lactația, de înțeles, de altfel, având în vedere că aceste lucruri sunt acoperite superficial sau deloc în educația medicală. Asta face ca în momentul în care o mamă se prezintă la doctor cu un copil care nu ia bine în greutate, prima măsură luată de mulți medici să fie introducerea de lapte praf în dieta copilului. Este greșit: atitudinea corectă este o încercare serioasă și competentă de corectare a lactației și, numai în care aceasta eșuează, suplimentarea cu lapte praf.

 

Din experiența ta cu sute de mame, de ce refuză sau renunță să alăpteze mamele de la noi? Ce le descurajează, ce le pune piedici?

Multe mame renunță la alăptare pentru că, fără sprijin, primele zile de alăptare sunt în multe cazuri extrem de dificile și greu de depășit, cu atât mai mult în cazul unei mame care a născut prin operație cezariană. Să nu uităm că în România avem o rată de cezariană de 42%. În aproape unul din două cazuri, avem deci de-a face cu o femeie care se reface după o intervenție chirurgicală importantă. Mama nu este învățată din spital să atașeze corect copilul la sân, apar răni descrise de multe femei ca fiind mai dureroase decât nașterea. Sânii se întăresc și dor și mai tare, copilul pare mereu nemulțumit. Familia sugerează că poate mama nu are lapte sau nu e hrănitor, „de ce să nu îi dăm și puțin lapte praf, uite, îi e foame” și așa intrăm într-un cerc vicios care poate să submineze alăptarea cu multă ușurință. Informații care de care mai contradictorii curg din partea tuturor cunoscuților, necunoscuților și Internetului și mama obosită, stresată de starea copilului și presată de familie cedează – din punctul meu de vedere absolut de înțeles.

Refuzul de a alăpta este cu totul altceva. Poate veni pe de o parte din necunoaștere și/ sau din cauza poveștilor de groază din jur. Acceptăm că femeile nasc prin cezariană de frică, de ce ar fi alăptarea diferită? Pe de altă parte, multe femei care au trecut printr-un abuz sexual refuză actul alăptării.

În final, ceea ce ne dorim este o mamă echilibrată și fericită să își vadă copilul. Asta poate presupune în multe cazuri alăptare, și în altele absența acesteia.

 

 

Cine le ajută pe mamele de la noi să alăpteze? Sunt încurajate destul? De către cine? Cine ar trebui să facă mai mult?

Este evident că responsabilitatea unei bune inițieri a alăptării este a spitalului unde mama naște. Din păcate, scăderea resurselor de personal face ca puține spitale de stat din țară să ofere un sprijin real mamelor în primele zile. Implicarea moașelor instruite în alăptare în îngrijirea mamei și a copilului la domiciliu ar putea fi o soluție simplă și eficientă pentru adresarea acestui neajuns.

Odată ajunsă acasă, atitudinea familiei – a soțului și bunicii materne în special – pot face o mare diferență în cum va parcurge mama experiența alăptării. Una este să ți se spună „Nici eu nu am avut lapte, sigur nu ai nici tu” și alta „Lasă, mamă, că și mie mi-a fost greu la început, dar după aceea ai supt până la un an”.

Pe lângă familie, Internetul este un factor favorabil alăptării. Cu rezerva că sursa informației trebuie aleasă cu grijă, o mamă educată în alăptare înțelege mai bine impactul unor decizii asupra acesteia și identifică mai ușor punctele de cotitură și direcția în care trebuie să o ia.

În plus, mamele din orașele mari și medii au acum acces la un consultant în alăptare, care poate ajuta mult în acest proces.

 

Care sunt pașii cei mai importanți pentru o mamă pentru a reuși să alăpteze?

Cred că cel mai important element este informarea despre alăptare încă din timpul sarcinii. Toți ceilalți pași vor decurge de aici pentru că o mamă informată va cunoaște punctele de cotitură în lactație și va face tot ce îi stă în putință să le folosească în avantajul relației de alăptare. Spun asta pentru că ceea ce scrie în cărți și ceea ce se întâmplă în realitatea spitalelor din România și nu numai sunt două lucruri diferite.

De exemplu, toate studiile despre inițierea lactației spun că este important ca prima alăptare să aibă loc în prima oră de viață a copilului. Un procent infirm de nou-născuți au parte de așa ceva în România. La nivel mondial, mai puțin de jumătate dintre copii sunt puși la sân în prima oră de viață și, în ciuda unei campanii susținute a OMS și UNICEF, cifra a crescut cu numai 14% în 15 ani.

Mama informată poate însă să insiste ca, dacă starea nou-născutului o permite, acest contact să aibă loc în prima oră sau cât mai curând după naștere. Știind că lactația depinde direct de cât și cum suge copilul, poate pune bebelușul la sân cât mai des, chiar dacă acesta primește supliment (pentru mamele în sistem rooming-in, nota bene). Poate încerca să renunțe treptat la supliment odată ajunsă acasă, urmărind cu atenție evoluția copilului. Renunță la ideea de program și alăptează la cerere. Își dă seama când lucrurile nu merg bine și cere ajutor la timp.

 

Ce este cel mai important pentru o femeie pentru a putea alăpta: să fie relaxată, să fie informată, să își dorească să facă asta, să nu o doară?

Dacă relaxarea ar fi cheia alăptării, dată fiind starea… complicată a mamei după naștere, am avea o mare problemă. 🙂 Cel mai important lucru, după cum spuneam mai sus, este informarea. Ce face mama cu aceste informații, în situația concretă în care se va găsi, va fi mult influențat de cât își dorește să alăpteze și de susținerea celor din jur, mai ales a partenerului.

Sunt situații în care alăptarea demarează mai greu, din cauze în afara controlului mamei, ca în cazul unui prematur sau a unui copil cu fren lingual restrictiv. Faptul că mama sau consultantul în alăptare sau pediatrul identifică corect și la timp problema, alături de hotărârea și răbdarea mamei și a familiei de a depăși acest obstacol, va face diferența între o alăptare care funcționează cât de bine se poate în condițiile date, și una abandonată.

Alaptarea in anii 1920

Când știe o mamă că efectiv nu are cum alăpta și, decât să se chinuie, mai bine îi dă bebelușului formulă? Aș vrea să îmi vorbești un pic de limite aici.

Pentru a da alăptării o șansă corectă, ai nevoie de informație, răbdare și exercițiu, pentru că alăptarea presupune, în primul rând, un proces de învățare – pentru mamă și pentru copil. Ne dăm seama dacă lucrurile merg bine dacă ne atingem prioritatea numărul unu, și anume ca bebelușul să ia în greutate. Multe lactații sunt sabotate de un management prost al primelor zile sau săptămâni. Dacă însă după 3-4 săptămâni de monitorizare și efort corecte copilul nu ia în greutate așa cum ne-am dori, trebuie să ne punem problema că există un element în afara controlului mamei care nu îi va permite să alăpteze exclusiv.

Sunt foarte mâhnită că multe mame ajunse în această situație renunță la alăptare, în loc să aleagă varianta suplimentării cu lapte praf. Orice picătură de la lapte matern, pentru oricât timp, reprezintă sănătate curată pentru copil. Alăptarea nu este totul sau nimic: chiar dacă primește o picătură sau 99% lapte matern, un copil este mai câștigat decât dacă ar primi exclusiv lapte praf.

 

Câte femei, în procente, efectiv nu pot alăpta și care sunt motivele?

Un studiu din 2001 al Universității de Medicină din Colorado a arătat că un procent de 5 până la 15% dintre femei nu își pot alăpta exclusiv copiii chiar în condițiile unei bune gestionări a lactației din cauza unor probleme de sănătate care afectează acest proces: o insuficientă dezvoltare a glandei mamare, obezitate, sau cauze hormonale cum ar fi hipotiroidismul sau  sindromul ovarelor polichistice. Mamele care au suferit intervenții chirurgicale la nivelul sânului, fie din rațiuni estetice, fie necesare medical, pot avea probleme în a susține o lactație exclusivă, în funcție, printre altele, de tehnica chirurgicală folosită.

 

Cum vezi situația promovării sau lipsei de promovare a alăptării în maternitățile din România? La nivel teoretic și declarativ, multe instituții susțin alăptarea. În fapt, lucrurile nu stau deloc așa. De ce? Unde-i vina?

Alăptarea este unul dintre lucrurile pe care nu îți poți permite să nu le susții declarativ, la nivel oficial. Însă implementarea ei în practică cere o resursă importantă și scumpă, și anume cea umană, și aici alăptarea cade și ea victimă, alături de multe alte domenii, stării sistemului de sănătate din România. Avem nevoie de mai mulți oameni lângă mame, mai bine instruiți în alăptare și în importanța ei, de la asistentele de neonatologie și moașe, la pediatrii și medici de familie. Este un joc al numerelor.

Dacă ne uităm la criteriile UNICEF de spital prieten al copilului (http://iomc.ro/uploads/files/Initiativa%20spital%20prieten%20al%20copilului.pdf) fiecare dintre ele presupune oameni care să petreacă timp lângă mamă, explicând, ajutând, încurajând. Eu petrec în medie o oră jumătate-două într-o ședință de consiliere în alăptare. Ce asistentă dintr-un spital de stat credeți că are nu 60 de minute, ci măcar 20?

Sunt secții de neonatologie unde cele două asistente de pe tură au în grijă 15 copii în stare bună de sănătate și 10 prematuri care depind de prezența lor fizică și viteza lor de reacție pentru a supraviețui. Credeți că vreuna dintre ele își va pune problema să stea lângă mamă 10-15 minute, ca să pună copilul la sân în prima oră de după naștere? Nu, și nu este vina lor, este vina sistemului care nu creează condițiile pentru ca aceste lucruri să poată avea loc.

 

Cine le ajuta pe mamele de altădată să alăpteze? Cumva am impresia că mamele de demult alăptau by default, adică formula era excepția. Mă înșel? Ce s-a schimbat?

Rata de alăptare era, într-adevăr, mai ridicată în trecut, însă nu avem studii care să ne spună cu cât anume. Această descreștere nu e legată de alterarea instinctului matern sau de lipsa de motivație a mamei, ci de contextul în care era inițiată și continuată alăptarea în acele timpuri. Norma culturală era alăptarea. Copilul era pus la sân imediat după naștere și era nedespărțit de mamă după aceea. Conceptul de doică era foarte răspândit, și se întâmpla frecvent ca în primele zile, până când se instala lactația, nou-născutul să primească o masă de la cine se nimerea cu un sân plin prin preajmă. În plus, situația mamei din ziua de azi care la 4 zile de la naștere este izolată într-un apartament nu exista. În locul bunicilor care încearcă să-și mai aducă aminte câte ceva legat de alăptare, mama avea în jurul ei o întreagă comunitate de femei – surori, cumnate, vecine – care alăptau sau care alăptaseră de curând, și care o instruiau în privința tehnicii alăptării.

În plus, nu trebuie să idealizăm ratele de alăptare din acele timpuri. La noi, nu puțini copii erau suplimentați cu diluții de lapte de vacă sau capră, cu zahăr. În alte țări, se foloseau amestecuri de apă sau chiar bere cu pâine, cu efecte ușor de imaginat asupra sănătății copiilor. Eu sunt fericită că atunci când copiii nu pot fi alăptați exclusiv, din orice motiv, avem la dispoziție o alternativă de suplimentare sigură și ușor de administrat.

 

Cât e mit și cât e adevăr în enunțul „Alăptarea doare, mai ales la început”?

Alăptarea nu doare în covârșitoarea majoritate a cazurilor, dacă mama și copilul folosesc o tehnică de alăptare corectă de la primele mese. Durerea este un semn că ceva nu este în regulă și că trebuie investigat mai departe: este vorba de o atașare incorectă, adică marea majoritate a cazurilor? Există o particularitate a bebelușului care poate face alăptarea dureroasă chiar în cazul unei atașări corecte, cum ar fi un fren lingual restrictiv? Există ceva la nivelul sânului care provoacă durere? O infecție, un canal blocat? Durerea nu este niciodată un semn de normalitate, și mama care simte durere în timpul alăptării trebuie să găsească motivul apariției ei și să îl corecteze.

Imagine dintr-o carte pentru copii

Cum facem să ducem campanii de informare și de promovare a alăptatului fără să le punem la zid pe mamele care le dau formulă copiilor lor? O observasem și înainte să devin mamă, dar după ce am devenit mi-a fost și mai clar că există un adevărat război între mamele care alăptează și cele care nu o fac. Cum împaci taberele?

Prin prisma beneficiilor de care discutăm mai jos, cred că este datoria noastră ca societate să informăm mamele asupra beneficiilor alăptării și a modului în care o pot face să funcționeze, în funcție de prioritățile lor. Aceste discuții trebuie să înceapă din școală și să se continue în sarcină și după naștere. Din momentul în care o mamă are toate informațiile și suportul de care are nevoie, este decizia ei dacă și cum și cât alăptează. Nu înțeleg cum își poate permite cineva să comenteze o decizie atât de intimă a unui alt om. Nu este treaba noastră ce se întâmplă în relația acelei mame cu copilul ei, așa cum nu e treaba ei ce facem noi acasă, sub cearșaf.

Cel mai tare mă înfurie acele comentarii neinvitate de genul „Dacă îți dorești cu adevărat, reușești” sau „Orice mamă își poate alăpta copilul, înseamnă că nu ai încercat tot ce se putea”. Ar trebui să plecăm toți de la presupunerea că fiecare mamă face tot ce poate mai bine pentru copilul ei. Tot. Asta poate să însemne alăptare exclusivă, hrănire mixtă, sau lapte praf din prima zi. Mi se pare absurd să facem judecăți de valoare în privința competenței unei femei de a fi mamă, prin prisma faptului că alăptează sau nu.

 

Mamele care nu alăptează spun că beneficiile laptelui matern nu sunt atât de multe și de importante pe cât se spune, că e o modă asta a alăptatului. Cum combați așa ceva?

Această întrebare se întoarce, ca multe dintre discuțiile din spațiul public, la o întrebare simplă: credem sau nu în știință. Lăsând la o parte că 1,8 milioane de evoluție ar trebui să însemne ceva, există mii de studii științifice care au comparat starea de sănătate pe termen scurt și lung a copiilor hrăniți cu lapte praf și a celor alăptați conform recomandărilor (șase luni exclusiv, continuarea alăptării în paralel cu introducerea alimentelor solide), și starea de sănătate a mamelor care au alăptat și a celor care nu. Rezultatele, susținute și promovate de toate organizațiile internaționale de sănătate, sunt reconfirmate din nou și din nou.

La nivelul primelor 6 luni de viață, copiii alăptați au un risc de 8 ori mai mic de deces din orice cauză față de cei nealăptați, din orice cauză. Alăptarea reduce riscul de moarte subita a nou-născutului cu 36% indiferent de zona geografica studiată. O jumătate dintre cazurile de diaree și o treime dintre infecțiile respiratorii ar putea fi evitate prin laptele matern. Copiii alăptați au de asemenea semnificativ mai puține otite până la 2 ani de viață.

Pe termen lung, alăptarea reduce cu 19% riscul de leucemie a copilăriei, cu 26% riscul de obezitate și cu 35% riscul de diabet zaharat la nivelul vieții respectivului copil.

În cazul mamei, alăptarea este cel mai important factor de protecție împotriva cancerului de sân și ovarian, și un studiu recent a arătat că mamele care alăptează au un risc mai mic de scleroză multiplă. Cele care alăptează mai mult de 1 an au de asemenea un risc mai mic de osteoporoză și diabet zaharat de-a lungul vieții.

Dacă alăptarea e o modă, e una care a supraviețuit destul de mult timp. 1,8 milioane de ani. 🙂

 

Care sunt măsurile de care are nevoie România pentru a crește rata alăptării la nivel național?

Alăptarea are nevoie de sprijin la nivel de politici de sănătate, de management sanitar și evident financiar. Dacă ne dorim să creștem rata de alăptare, avem nevoie de campanii de informare care să ajungă la toate categoriile de populație cu informații corecte și concrete, de spitale care aplică în fapt criteriile UNICEF de spital prieten al copilului, și implicit de oameni care să ofere mamelor suportul de care nevoie pentru a iniția și susține alăptarea. Întreaga profesie medicală (medici, asistente, moașe, consultanți în lactație) și societatea în ansamblu trebuie să contribuie la susținerea alăptării. După cum spuneam la început, alăptarea nu depinde numai de mamă, ci de noi toți.

 

 

Fotografii: buzzfeed.com

No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *