Alexandra Nechita: “Tevva este cea mai buna opera de arta a mea”

Alexandra Nechita (Micuta Picasso – o stiti bine, e celebra in toata lumea pentru operele de arta pe care le creeaza) este, de un an, mama. Mama micutei Tevva, care si-a sarbatorit de curand prima zi de nastere. I-am scris in urma cu ceva timp Alexandrei, care locuieste in Los Angeles, si am rugat-o sa-mi povesteasca despre experienta ei de #MamaInAltaTara. A iesit o poveste emotionanta despre cum e sa vrei sa fii, pentru copilul tau, cea mai buna mama. Si sa fii. 🙂

 

 

Sa aflu ca sunt insarcinata a fost probabil una dintre cele mai coplesitoare bucurii din viata mea. Chiar daca eu si sotul meu, Dima, nu incercam in acea perioada sa avem un copil, stiam ca experienta unei sarcini si, imediat dupa, a unui copil erau cu siguranta in planurile noastre apropiate. Suntem impreuna din 2005, ne-am casatorit in ianuarie 2014 si am aflat ca o sa avem un copil la final de august. Imi amintesc atat de bine ca prima zi am avut sentimentul ca se intampla ceva. Am facut un test de sarcina acasa, dar rezultatul a fost negativ. Am fost usor dezamagita, dar fericita ca puteam sa beau vin cu prietena mea, in vinerea urmatoare, planuind o noapte intre fete in curtea casei. Vineri a venit si a trecut, iar ziua de sambata a venit la pachet cu o mahmureala si cu niste sentimente ciudate, asa ca am facut un test, din nou (chiar inainte de a pleaca la concertul lui Jay-z si Beyonce), care a iesit pozitiv. Am mai facut inca 10 teste si nu imi venea sa cred!
Sa fiu insarcinata a fost o experienta interesanta pentru mine. In ultimii ani, toti cei din jurul meu au devenit parinti, asa ca am auzit constant opinii si raspunsuri diferite despre cum este cu adevarat sa fii parinte, sa fii mama. Cel mai bun sfat pe care l-am primit a fost sa nu dau crezare la tot ceea ce am auzit si sa nu uit ca fiecare corp este diferit. Sarcina mea a fost una usoara, per total. A fost pentru prima oara cand as putea spune ca mi-am descoperit (fara posibilitatea de a alege) si mi-am acceptat (nu intotdeauna cu toata inima) corpul, in starea sa cea vulnerabila de transformare. Schimbarile prin care trece corpul tau sunt uimitoare. Desigur, fizic, este ca si cum un extraterestru preia controlul, dar emotional si mental este cu totul alta fiara, pentru care nimeni, niciun curs, nicio mama cu zece copii nu te poate pregati vreodata. Nu poti intelege pana cand nu ti se intampla tie. 🙂

Alexandra Nechita, Dima, sotul ei, si fiica lor Tevva

Alexandra Nechita, Dima, sotul ei, si fiica lor, Tevva

 

Primul trimestru a fost cel mai dificil pentru mine. Desi nu am suferit sever de greturi matinale, am avut o stare de somnolenta si epuizare extrema. Sunt foarte puternica si pot rezista la suprasolicitare si lipsa de somn, dar atunci aproape ca am fost lipita de canapea pentru mai bine de trei luni. Dupa primul trimestru, am putut sa fac si miscare. 🙂 Exercitiile de yoga sunt vitale pentru fiecare zi din viata mea. Desigur, medicul meu m-a sfatuit sa intrerup antrenamentul pe toata durata sarcinii, astfel incat l-am inlocuit cu patru sedinte de Pilates, incepand cu al doilea trimestru. Cum corpul meu se schimba atat de dramatic, am simtit ca acele sedinte erau unul dintre putinele lucruri care ma faceau sa ma simt (si sa arat) la fel ca inainte. Mentinerea unui regim fizic a fost crucial pentru mine. Am facut sedinte de pilates pana in ultimele doua saptamani inainte sa nasc.

 

Controalele regulate din timpul sarcinii au fost intotdeauna un motiv de bucurie. Dima si mama mea m-au insotit la fiecare control. Monitorizarile cu ultrasunetele au fost partea mea preferata. Mi-a placut sa arunc o privire la ceea ce se intampla in burtica mea. Am fost, de asemenea, dependenta de fiecare aplicatie destinata sarcinii in toata aceasta perioada. As fi trimis mesaje saptamanale actualizate intregii familii cu privire la statutul si dimensiunea sarcinii – incepand de la o samanta de mac si terminand la dimensiunea unui pepene. 🙂

Testarile regulate din timpul sarcinii au fost intotdeauna un motiv de paranoia pentru mine. Analizele de sange si testele genetice, ultrasunetele si masuratorile fetale au fost toate parti interesante ale procesului si desigur semne incurajatoare ca bebelusul nostru este sanatos, dar cu toate acestea le-am simtit apasatoare. Cred ca a doua oara va fi mai putina anxietate de indurat. 🙂

Micuta Picasso si Micuta Tevva

Alegerea unui pediatru a fost una din multele sarcini care trebuiau finalizate inainte de venirea pe lume a fetitei mele. Am avut o mana de medici recomandati, care s-au potrivit sau nu cu ceea ce cautam noi din punct de vedere al practicii si filosofiei. Am discutat atat cu pediatri cu viziuni holistice, cat si cu cei de scoala veche. In final, am gasit ceea ce cautam intr-un pediatru femeie, care pe cat este de calma, pe atat este de categorica. Cel mai important este ca Tevva se simte bine cu ea si o adora! Vizitele medicale lunare (pentru primul an de viata) au fost distractive pentru noi. Sunt absolut pro vaccinuri si simt ca climatul general pe aceasta tema este la fel in SUA.

M-am bucurat de sarcina mea, cu toate ca nu mi-a placut sa fiu insarcinata.” 🙂

 

Am avut foarte mult noroc cu sotul si mama mea, care m-au sustinut, in ciuda izbucnirilor mele emotionale ocazionale. A fost de asemenea foarte util ca cea mai buna prietena a mea era insarcinata, cu un avans de patru luni, asa ca l-a avertizat pe Dima din timp despre posibilele mele reactii. Retrospectiv, pot spune ca nu am fost atat de dificila pe cat as fi putut sa fiu. Pot sa spun cu incredere ca am avut control asupra reactiilor si emotiilor in cea mai mare parte. Se pare ca generatia mea a descoperit cum sa fii co-parinte cu adevarat. I-am observat pe multi dintre prietenii mei si sunt foarte mandra sa ii vad pe amandoi, mama si tata, atat de implicati in procesul zilnic de crestere al unui copil.

Botezul micutei Tevva, fetita Alexandrei Nechita

Botezul micutei Tevva, fetita Alexandrei Nechita

Am fost atat de binecuvantata sa am luxul de a ma bucura de sarcina mea, fara griji legate de munca sau calatorii. Am continuat sa lucrez in studio, dar fara termene, si am calatorit de cateva ori pentru expozitii si intalniri, pana in luna a saptea. Dupa ce s-a nascut fetita mea, m-am decis sa nu mai calatoresc timp de un an si sunt foarte recunoscatoare ca am putut face asta – mi-a fost dat cel mai frumos dar, acela de a-mi petrece timpul cu Tevva. Ne ducem la cursuri saptamanal, explorare senzoriala, muzica si gimnastica pentru copii. Darul de a ma trezi cu sansa de a explora ceva nou prin ochii ei a fost si este atat de special pentru mine.

 

Dupa ce s-a nascut fetita mea, m-am decis sa nu mai calatoresc timp de un an si sunt foarte recunoscatoare ca am putut face asta – mi-a fost dat cel mai frumos dar, acela de a-mi petrece timpul cu Tevva.”

 

Revenind la sarcina, cel de-al doilea trimestru de sarcina a fost mult mai distractiv. Stiu de la mama mea ca in Romania nu se obisnuieste sa se preagateasca fiecare mic detaliu inainte de sosirea copilului. In SUA este tocmai invers. Si cum multe dintre prietenele mele au trecut prin experienta sarcinii si a nasterii, am fost familiarizata cu ideea de a ma pregati cat mai mult timp inaintea venirii pe lume a copilului nostru. Dupa ce am aflat, la zece saptamani, ca vom avea o fetita, am inceput sa caut toate acele lucruri mici si dragute pentru primele momente din viata ei – haine, mobilier, jucarii etc. Tot ceea ce vedeam ma facea sa ma gandesc la ea. Fiecare vis pe care l-am avut, fiecare viziune nu mai era a mea, era a ei.

 

Posesoare a unei personalitati de tip A, mi-am facut dinainte un plan clar cu ceea ce voi face cand voi intra in travaliu si cand voi naste. Nu am fost o maniaca si nu am avut totul scris, fara posibilitatea de schimbare, dar am avut o lista in cap cu ceea ce voiam sau nu. Am facut toate cursurile pentru o nastere naturala cu anestezie epidurala, dar niciodata nu am luat in calcul cezariana, decat daca ar fi fost absolut necesara. Ei bine, ce se spune e adevarat: daca vrei sa-l faci pe Dumnezeu sa rada, spune-i planurile tale.
Am dus sarcina la termen. Termenul era 15 aprilie. In acea noapte mi s-a rupt apa si am ajuns la spital fara a avea vreo contractie, dar cu un sentiment de bucurie. In mod normal, m-ar fi trimis acasa, cerandu-mi sa ma intorc atunci cand contractiile ar fi fost puternice si dese, dar am avut nevoie de antibiotice IV asa ca am ramas. I-au spus sotului meu ca probabil nu voi intra in travaliu pana seara tarziu, asa ca nu ar fi existat niciun risc sa se intoarca acasa. Era dimineata foarte devreme (5 dimineata), asa ca am fost foarte fericita ca m-au lasat singura, sa ma odihnesc. La scurt timp dupa ce m-am instalat in camera mea, a venit un medic, care mi-a facut o ecografie de rutina. Mi-a spus ca bebelusul meu nu are o pozitie corespunzatoare si trebuie facuta cezariana de urgenta.

Pentru prima data in cele noua luni m-am confruntat cu o frica imensa si cu pierderea ultimei farame de control care mai ramasese. L-am sunat pe Dima plangand. Eram speriata si confuza pentru ca totul parea atat de necunoscut. La telefon, Dima a incercat din rasputeri sa ma calmeze, dar tot ce simteam eu in acel moment era frica. Am sunat-o pe mama, care a incercat si ea sa ma calmeze, amintindu-mi ca sunt la unul dintre cele mai bune spitale din  lume, ca medicul meu este unul dintre cei mai buni din tara, care se va ocupa ca totul sa fie mai mult decat OK. Apoi am sunat-o pe soacra mea, care este medic anestezist, si care m-a linistit pentru ceea ce urma. Era ora 7.00 cand mi s-a spus ca la ora 10.00 voi intra in sala pentru operatie. Eram total debusolata, dar incercam sa ma calmez, repetandu-mi ca aceasta este cea mai buna solutie pentru a o naste in siguranta si sanatoasa pe fiica mea si acesta este cel mai important lucru.

 

Pentru prima data in cele noua luni m-am confruntat cu o frica imensa si cu pierderea ultimei farame de control care mai ramasese.”

 

La 10.30, frumoasa noastra fetita a scos primul ei tipat. Nu exista suficiente cuvinte, nu exista suficiente adjective pentru a exprima o dragoste atat de profunda si sentimentul de implinire pe care inima mea l-a simtit pentru prima data. Imensitatea acestei emotii este atat de mare incat pare aproape ireala. Dar eram obosita, eram atat de epuizata si stoarsa de energie. Eram prea obosita sa mai simt vreo durere sau vreun disconfort. Am tinut-o in brate si am sarutat-o, i-am spus cat de frumoasa este si cat de mult am asteptat-o. La scurt timp, medicii si asistentele au inceput ingrijirea medicala, eu ma luptam cu oboseala si nu am putut sa o tin prea mult, asa ca Tevva a fost luata de tatal ei, in timp ce efectul epiduralei incepea sa dispara.

Tevva, Alexandra si Dima

Tevva, Alexandra si Dima

„Nu exista suficiente adjective pentru a exprima o dragoste atat de profunda si sentimentul de implinire pe care inima mea l-a simtit pentru prima data. Imensitatea acestei emotii este atat de mare incat pare aproape ireala.”

Dupa o scurta perioada de timp, am fost gata sa alaptez. Exista o presiune sociala neobisnuita in LA pentru a alapta. Iar cele care aleg sa nu o faca sunt mai degraba judecate.

Este destul de sfasietor sa vezi femei, in special cele care nu au copii, sugerandu-ti ceea ce ar fi mai bine sa faci. In fapt, este ridicol cand necunoscutii se simt indreptatiti sa imi spuna ce functioneaza si ce ar fi ideal pentru copilul meu. In orice caz, eram de acord cu alaptatul. Stiam ca ar putea fi greu, dar eram dispusa sa trec peste orice obstacol, de la durere, la rani si sangerari, pentru a-mi hrani copilul.

 

Spitalul unde am nascut se mandreste cu resursele pe care le ofera proaspetelor mame. Specialistii in alaptare sunt adusi imediat in camera mamei, pentru a o ghida si sprijini. A fost extrem de util sa am acces la aceste informatii. Acest lucru, desigur, nu elimina sentimentul de teama ca nu faci ce trebuie, dar ajuta extrem de mult in procesul ce urmeaza. Am alaptat timp de patru luni, dupa care Tevva a descis sa se opreasca si am inceput sa ma pompez, un lucru despre care nimeni nu te avertizeaza… acest lucru a fost probabil cel mai rau pentru mine. Pomparea in timpul alaptatului a fost plictisitoare si obositoare, dar sa continui sa o fac dupa ce m-am oprit din alaptat a fost infinit mai greu.

Am petrecut ore intregi pe podea, plangand, cu un dispozitiv atasat de sanii mei, cu o senzatie ciudata, acuzandu-ma ca nu am incercat mai mult sau ca nu am facut mai mult din ceea ce ar fi “trebuit” sa fac.

Dupa mai multe saptamani, sotul meu s-a uitat la mine si mi-a spus “Gata, destul”, amintindu-mi ca am facut tot ceea ce mi-a stat in putinta si ca este timpul sa o iau mai usor si sa fiu mai permisiva cu mine insami. Desigur, ca parinte, te imbarci intr-o calatorie plina de sacrificii, dar eu sunt de parere ca acest lucru nu trebuie sa fie in detrimentrul propriei persoane. Daca te simti increzator, atunci cu siguranta performanta ta ca parinte va fi una mult mai buna, oferind un mediu eficient pentru dezvoltarea copilului tau. Fericirea mamei si a copilului ei nu trebuie sa se excluda reciproc.

In studio la Alexandra Nichita, Micuta Picasso

Tevva, in studio la mama ei, Alexandra Nichita – Micuta Picasso

Fericirea mamei si a copilului ei nu trebuie sa se excluda reciproc.”

 

Primele trei luni ca mama au fost cele mai grele pentru mine. Lipsa somnului, agitatia si grija constanta pe care o ai odata ce vii cu copilul acasa nu se pot explica in cuvinte. In plus, fata de noutatea si nefamiliaritatea cu acest pui de om de care trebuie sa ai grija, am mai avut un obstacol de depasit. Din moment ce Tevvy a avut o pozitie necorespunzatoare la nastere, soldurile sale au avut de suferit si de la sase zile a trebuit sa poarte un fel de ham pentru a corecta aceasta displazie la nivelul soldurilor.

Vestea a venit ca un soc. Ma simteam atat de vinovata, crezand ca as fi putut evita acest lucru. Hamul a fost o mare provocare in toate aspectele – schimbatul scutecelor parea imposibil, alaptarea era atat de problematica in incercarea de a-i tine piciorusele cat mai departate, pentru a ne asigura de o recuperare rapida. Dupa zece saptamani, am putut, in cele din urma, sa o imbrac in orice. Problema este deja un lucru din trecut, dar in acea perioada mi se parea de neiertat.

In primele luni ma simteam ca un zoombie. Asta pana am reusit sa pun in practica un program de masa si, in cele din urma, unul de somn, si am simtit in sfarsit ca am din nou control asupra timpului meu. Si apoi mai sunt si hormonii! Ca mama, esti un fel de pilot automat care incearca sa faca totul. Cred ca un parinte este cel mai aproape de a avea super-puteri. Dar mi-am dat seama ca e foarte important sa iti amintesti ca trebuie sa o iei mai usor si sa iti oferi o pauza. Esentialul este sa te bucuri de fiecare moment, chiar si atunci cand totul pare sa nu se mai termine niciodata sau atunci cand crezi ca nu va deveni mai usor – ia fiecare zi asa cum e. Timpul este atat de trecator.

 

“Ca mama, esti un fel de pilot automat care incearca sa faca totul. Cred ca un parinte este cel mai aproape de a avea super-puteri.”

 

Maternitatea a fost cea mai profunda si imensa schimbare pe care am experimentat-o vreodata. Am invatat atat de multe de la aceasta mica fiinta. Ea m-a invatat adevaratul sens al altruismului. Ea mi-a aratat cea mai profunda, adevarata si neconditionata dragoste si in fiecare zi imi arata ca am o noua sansa sa traiesc si sa invat din nou. Imi aminteste sa fiu curioasa si sa ma las uimita chiar si de cele mai mici detalii. Schimbarea si uimirea ei constanta ma fac sa fiu mai buna pentru ea. Sa vad aceasta viata iesita din corpul meu, sa fiu martora si sa o ajut sa primeasca asa cum trebuie lumea este o misiune grea, dar cu siguranta este cel mai mare lucru pe care l-am facut vreodata. Tevva este cea mai buna opera de arta a mea.

Alexandra Nechita si fiica ei, Tevva

 

 

Fotografii: arhiva personala

 

No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *