Cu grădinița la pădure. Toată ziua

Izopren, sac de dormit, merinde pentru o gustare rece, haine de schimb și o sticlă cu apă de 0,5 l. Ah, și copilul. 🙂 Asta a trebuit să pregătesc pentru prima zi petrecută la pădure, de dimineață până seara, de David (2 ani și 6 luni), împreună cu colegii de la grădiniță.

Experimentul a fost unul de maxim succes pentru cei mici (veți citi un pic mai jos câteva dintre reacțiile copiilor). Iar noi, părinții, am suspinat cu telefoanele în brațe la fiecare poză și la fiecare video trimis direct de la „locul de joacă”, din inima pădurii. Am suspinat că nu eram acolo, să ne bucurăm și noi.

 

 

Nouă ore la pădure

O tradiție în alte țări pentru care sistemul grădinițelor de tip forest/ nature nu mai e de multă vreme o noutate, ziua la pădure a fost primită cu brațele deschise de toată lumea implicată, direct sau indirect. Și pentru că nimeni nu s-a plâns, ba din contră, povestea va fi reluată, periodic. 🙂

Ce au făcut micuții la pădure toată ziua? Ce fac, de obicei, și la grădiniță: se joacă, organizat sau liber, învață prin joc, râd, se bucură, aleargă, dorm, iarăși aleargă și tot așa. Da, tot în pădure au și mâncat (micul dejun, prânzul, gustarea de după-amiază) și au dormit (unii în sacii de dormit – copiii mai mari, alții – în corturi).

 

Prânz cu paste și somn pe pat de frunze

Copiii au fost duși la pădure de dimineață, așa cum sunt duși la program normal. La intrarea în pădure au fost preluați de educatori și au mers împreună la locul lor secret. Aici, hamacele și corturile erau deja instalate. Și-au început ziua cu yoga, apoi a urmat micul dejun – cu brânzeturi și mezeluri de casă –, pe care l-au luat stând pe saltele, în jurul unor mese improvizate. Ziua a continuat cu joacă liberă, mici drumeții, activități și jocuri (educatorii le-au adus lupe, pensete, borcane pentru colectarea insectelor, cărți de citit și de colorat) care i-au ținut pe copii în permanentă mișcare. Când a venit prânzul, cei mici s-au așezat iarăși pe saltele, și au mâncat mâncare proaspăt gătită. David mi-a spus că au fost cele mai bune paste. 🙂

 

Pe parcursul întregii zile, cei mici au avut la discreție ceai cald, legume, fructe și alte gustări sănătoase care să le dea energie pentru câtă „treabă” aveau de făcut.

Somnul de prânz a fost mai distractiv decât la dormitoare, am aflat apoi. Și, n-am nici un dubiu, mult mai greu de gestionat. Când, într-un final, au adormit, cei mici s-au odihnit cu ciripit de păsări și foșnet de frunze pe fundal. Timp de două ore, nimeni nu a mișcat. Mă rog, aproape nimeni. Între cei care nu au avut somn s-a aflat și David, care era încă prea încântat de toată nebunia ca să stea locului prea mult, darămite și cu ochii închiși (evident că seara abia putea merge de oboseală și a adormit înainte de cină). 🙂

 

Cerul, tavanul grădiniței

Am întrebat-o pe Adina Horga, educator și fondatoare a grădiniței Bergman, cum și mai ales de ce a pus la cale acest experiment – cu grădinița la pădure, o zi întreagă. „După un studiu amănunțit al modelului din Suedia, am hotărât să lăsăm grădinița cu pereți în spate și să experimentăm modelul autentic de forest kindergarten. Sunt foarte multe aspecte de luat în considerare (apa pentru spălatul mâinilor, locul pentru odihnă, hrana rece, dar potrivită din punct de vedere nutrițional etc.) atunci când vrei să le oferi copiilor o experiență autentică, deci simplu nu a fost, dar a meritat tot efortul”, spune Adina.

„O zi întreagă petrecută în pădure presupune și un set de reguli pentru oamenii mici și oamenii mari. Copiilor li se explică regulile în funcție de insulele specifice din grădinița din pădure – eating isle, sleeping isle, chilling area,, playing area, cleaning area). În același timp, ne-am propus ca familiile și copiii să fie implicați în pregătirea bagajului pentru un astfel de experiment – pentru omul mic e important să știe de la o vârstă fragedă de ce are nevoie pentru a-și petrece o zi întreagă în natură.”

 

„Mi-a plăcut să stau în șosete pe pământ”

Dacă le-a plăcut? „Când tavanul grădiniței este cerul, când cântecul păsărilor este muzica de fundal care ne însoțește pe tot parcursul zilei, când pielea copilului e în contact cu aerul curat al pădurii, toate aspectele legate de dezvoltarea copilului sunt umanizate. Aici este definiția prin excelență a comuniunii omului cu sursa vieții, natura. Deci da, le-a plăcut.”

L-am întrebat pe David cum i s-a părut ziua la pădure. Nu aveam nici un dubiu că nu i-a plăcut la nebunie, doar îmi știu copilul și văd cum îi lucesc ochii când e în mijlocul naturii, când găsește un băț mare-mare pe care îl poartă ca pe un toiag, când descoperă vreo mică junglă în care se poate pierde, când își face mașină dintr-o buturugă. „A fost foarte bine, foarte bine!”, mi-a zis răspicat.

I-am întrebat, prin educatoarele lor, și pe alți copii cum li s-a părut experimentul inedit. Iată răspunsurile lor:

Luca: „Mie mi-a plăcut mâncarea, mi-a plăcut să mă joc cu lemnele. M-am simțit frumos și drăguț.”

Tudor: „Mi-a plăcut să dorm afară, în sacul de dormit, și să stau în șosete pe pământ. Mi-a plăcut și că am mai lucrat la adăpostul nostru și că m-am cățărat.”

Ilinca: „Mi-a plătut tând m-am dat în hamat. Nu mi-a plătut să mă lovest.”

Emma: Mi-a plăcut să nu dorm și să mă cațăr și să mânânc paste.”

Matei: Mi-a plăcut că am stat la pădure mai mult. Mi-a plăcut tot, foarte multe lucruri mi-au plăcut.”

 

 

Fotografii: Grădinița Bergman

No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *