Cum a fost la ne-serbarea de Crăciun: manifest pentru ce contează

Iar am venit mai om de la ne-serbarea de Crăciun de la grădiniță (unde „ne-serbare” este un cuvânt pe care l-am născocit acum trei ani pentru a numi simplu zilele de celebrare de la grădinița lui David). Cum adică am venit „mai om”? Adică am ajuns acasă, după vreo trei ore, tot repetând în gând niște cuvinte care ne fac mai oameni, tot derulând în cap niște imagini care îmi aduc aminte de esența vieții, tot fredonând fără sonor un colind pe care îl știu de când eram un pic mai mare decât David. Am venit „mai om” fiindcă mi-am dat seama, încă o dată, că e important să facem lucrurile nu mai pompos, ci mai cu inimă.

 

Ne-serbarea în sine a durat câteva minute. Zâmbitori, cu ochii sclipind de copilărie, micii ne-au așteptat cocoțați pe scări împodobite cu ghirlande luminoase și ne-au colindat tare frumos (bine, aș zice chiar cel mai frumos), cu „Scoala, gazdă, din pătuț”.

 

 

Și-apoi s-a plâns. Nu, n-au plâns copiii, ci părinții. Au plâns (și, evident, am plâns) când cei mici au venit în fața noastră cu unele dintre cele mai importante cuvinte. Cuvinte bune, calde, omenești, cuvinte pline de sens, de miez, de viață, de emoție, cuvinte care exprimă tot ce ne trebuie vreodată.

Copiii au aliniat cuvintele care contează, rând pe rând, într-un un „cadou” imens, bricolat din lemn: onoare, empatie, inimă, puritate, iertare, familie, sincer, viață, iubire, pace, copilărie, curaj, căldură, dăruire, calm, bucurie, spirit, Crăciun, fericire, colind, lumină, sănătate, suflet.

 

 

 

David nu știe să citească și nici colegii lui nu știu. Toți cunosc litere, dar nu știu să le spună pe nume cuvintelor. Și-atunci ce rost are „parada” cuvintelor în fața părinților? Nu știu care au fost gândurile Adinei când a decis ca ne-serbarea de Crăciun de la Bergman să arate așa, chiar nu știu. n-am întrebat-o. Dar știu că, pentru mine, cuvintele de aseară au un mare rost.

Au rostul de a ne trimite pe noi, părinții, pentru câteva minute (sau poate chiar mai mult), spre rădăcinile binelui în lume.

Au rostul de a ne aminti că fericirea noastră, ca părinți și ca oameni, este mult mai ușor de dobândit decât credem.

Au rostul de a ne aminti nouă, oameni din această lume, că multe sunt deșertăciune și multe sunt în zadar.

Au rostul de a ne trage de mânecă și de a ne spune să fim mai oameni.

Au rostul de a ne trezi și de a ne bucura.

 

Copiii noștri ne-au pus în față, ca un reminder, bucăți din ce contează, ca într-un puzzle. Iar la final, am rămas cu toții cu ochii pironiți la un cadou cum nu am mai primit de mult timp (sau poate niciodată). Un cadou care ne face bine nu doar o dată pe an, de Crăciun, ci tot timpul. Un cadou de pus bine și de dat mai departe.

Nu, copiii noștri nu știu să citească, poate, cuvintele pe care ni le-au făcut cadou. Dar ne-au văzut emoționați, uimiți, fericiți, sensibilizați, lăcrimați, bucuroși, zâmbind, am avut în noi și pe față aceste emoții, câte una sau toate deodată. Și au înțeles copiii noștri că toate literele acelea ordonate în cuvinte necunoscute lor sunt importante și au fost un cadou minunat pentru noi.

 

Mi-aș dori să știu să păstrez emoția de aseară pentru totdeauna. Nu știu. Dar știu că poza în care sunt cuvintele-minune o voi printa, ca să existe pe hârtie, nu doar în telefon sau în computer, ca să o văd mereu și să nu uit să mă bucur și să fiu recunoscătoare că respir.

 

 

 

 

 

Dacă vreți, puteți citi și despre cum a fost la ne-serbarea Crăciunului trecut: AICI. 

 

 

Be happy & nice și fiți oameni,

Oana

 

 

Foto: Grădinița Bergman

No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


error: Content is protected !!