Mamă perfectă? Nu eu!

Știu teoria care spune că mamele NU trebuie să folosească NU-ul în relația cu cel/ cei mici. Eu, însă, l-am cam folosit. Și încă de multe ori în doi ani și aproape jumătate. Uneori, când chiar nu e musai, mă abțin (reușesc să mă abțin), alteori însă, mai ales când copilul chiar face ceva ce se poate termina rău, aleg să spun nu. Îmi pare rău, dar eu nu doresc să-i văd degetul ars la aragaz, dacă știu că pot evita asta, așa că mai bine îi spun NU decât să îl las să învețe singur că aragazul frige. Ba uneori mai ridic și tonul, fiindcă nu reușesc să fiu zen tot timpul. Asta nu mă face o mamă perfectă, așa-i?

Pun aici o listă cu multe lucruri pe care, se pare, nu le-am făcut și nu le fac așa cum trebuie, ca mamă a copilului meu. O listă ca o spovedanie, în numele meu, dar și al altor mame imperfecte. Și fac asta în continuarea unei discuții pe care am avut-o de curând cu cineva care îmi spunea că noi, mamele, vorbim doar despre lucrurile roz din viața de mamă. Să vorbim și despre cele ne-roz, de acord, ca să nu cădem în ispită și să credem că e doar ușor și minunat. Căci nu e. 🙂

Cărțile de parenting îmi sunt străine, mai străine decât îi e Loft-ul unui călugăr budist. Cred, mai mult decât în cărți de parenting, care propovăduiesc rețete general valabile pentru copii identici, nu unici (cum sunt toți, de fapt), în bucuria descoperirilor, în dragoste, în emoție, în ceea ce simt, în mine și în copilul meu. Nu spun că nu sunt bune cărțile de parenting, spun doar că eu am ales, cel puțin deocamdată, să-mi cresc copilul fără să mă frustrez că nu reușesc să îl încadrez în tipare. Poate greșesc, poate nu.

N-am făcut niciodată exces de dezinfectant, nici când era copilul mic-mic, nici când a mai crescut. Ba l-am lăsat să umble pe jos chiar dacă mai erau pe acolo, pe unde dădea el din coate, fire de praf. Ba chiar l-am lăsat să-și ia singur jucăria căzută pe podea și nu de puține ori l-am surprins că a mâncat bucata de măr plimbată pe jos, prin casă. Ultima dată, de curând, a mâncat nisip de pe plajă și a băut apă din piscină. Nu voi spune niciodată „Lasă, că și eu am mâncat de pe jos și nu am avut nimic”, dar nici nu-l voi spăla pe mâini mereu în parc, cu dezinfectant, de câte ori atinge jucăria altui copil sau toboganul pe care se dau alte zeci de copii.

Când nu a mai fost alăptat exclusiv (și nu fac din alăptare un act de mare bravură, cred în ea și atâta tot), i-am introdus alimentele în meniu așa cum m-a învățat mama, fiindcă doi medici m-au bulversat cu listele lor, iar mamele din jurul meu m-au obosit și mai tare cu sfaturi și listuțe cu alimente cântărite, măsurate, descântate. Am ales, în loc să-i număr gramele de mâncare, să fiu atentă la copil, să-l ascult, să-l observ. Nu am mers pe autodiversificare exclusivă, și nu văd în asta un dezastru. Deși, credeți-mă pe cuvânt, în ochii multor mame, e un dezastru, iar eu sunt un mare rateu.

Nu mi-am cântărit copilul săptămânal, nici lunar (după ce a mai crescut), nici nu i-am făcut analize doar fiindcă mi s-a părut mie (mai ales după ce m-am consultat cu mamele de pe grupurile de pe Facebook) că ar avea o problemă. Să nu vă mire, așa se poartă: ți se pare ție ceva, întrebi alte mame pe forumuri, apoi iei măsuri. Nu, n-am făcut așa, ci am mers, atunci când chiar a fost o problemă, la medic. Eu cred în medici mai mult decât în mame, fie ele și cu doi copii sau trei înaintea mea.

Am căutat soluții la probleme abia după ce acestea au apărut. Nu m-am gândit niciodată să mă pregătesc în prealabil pentru problemele grave pe care ar putea să le aibă copilul meu. E adevărat, m-am interesat și eu, dinainte, ce e de făcut dacă are febră sau dacă se lovește la cap sau dacă vomită. Dar să stau cu zilele pe forumuri, căutând remedii pentru niște probleme pe care nu le-am întâmpinat dar, Doamne ferește!, dacă vine drobul de sare peste noi? Asta nu am făcut-o.

N-am reușit să îl țin departe de telefon și de laptop. Doar la televizor nu s-a uitat, fiindcă a venit în viața noastră când deja renunțasem, de vreo doi ani, la cablul TV. Recunosc, i-am dat voie să se umble la telefon și știe să se uite singur la Tigru și Pluș și la Morphle, the Magic Pet. Mai ales când am stat câteva zile la pat, s-a uitat mult peste o jumătate de oră pe zi, cât e limita general acceptată și tolerată.

Nu sunt o mamă perfectă – reiese clar din ce am scris mai sus.

Iar acum vine partea grea a mărturisirii mele: copilul meu, la 2 ani și 3 luni, nu știe să numere, nu știe cântece, nici poezii, nici să facă propoziții inteligibile (pentru toată lumea) nu știe. Știe cuvinte, știe cifre, știe culori, știe personaje, știe o mie de chestii, dacă mă întrebați pe mine. Dar, de fapt, nu știe mare lucru, am aflat. 🙂

Am citit acum două zile niște comentarii ale unor mame (de copii de 2 ani și jumătate, 2 ani și 8 luni, până în trei ani), care spuneau ce știu copiii lor. Era un fel de întrecere: al meu știe mai multe, eu am avut grijă să îl învăț, al meu recită trei poezii, al meu știe și în engleză, nu numai în română, al meu numără și de la 10 la 1, nu numai de la 1 la 10. Credeți-mă, în comparație cu ei, copilul meu nu știe nimic. Și nici activități didactice nu face acasă, seara, după ce vine de la grădiniță. Ah, și nici să trăiască fără scutec nu a învățat până la 2 ani și 3 luni, fiindcă eu nu am fost în stare să-l educ în sensul ăsta.

Copilul meu știe cel mai bine să se joace (mai mult cu noi, decât singur), să se bucure, să facă tumbe, să spargă pahare, să facă pozne. Știe să împartă și să fie fericit cu o mașină mică și fără roți, dar asta, se pare, nu prea se pune. De unde, deduc, nu sunt o mamă perfectă.

 

Dar nu văd aici nicio problemă. Fiindcă eu nu vreau să fiu o mamă perfectă. Să fie cine vrea, eu sunt OK așa.

 

PS: Ah, și cel mai mare păcat e că nu îmi place nici expresia „conectare cu copilul meu”, iar asta e dovadă în sine că nu sunt mama perfectă a timpurilor noastre. 🙂

 

Be happy & nice,
Oana

 

Foto: arhiva personală

 

Dacă vrei să știi ce mai scriu, te invit să dai like paginii de Facebook Happytude by Oana Botezatu sau să te abonezi la newsletter. Mulțumesc.

 

Leave a Reply to OanaBotezatu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected !!