#MamaInAltaTara. Ce a invatat Kati despre parenting in Malaezia

Pe Kati nu am mai vazut-o de 15 ani, cred. Sau mai multi? 🙂 Dar cand am citit ce mi-a scris despre experienta ei ca mama in Malaezia mi-am imaginat-o asa cum o stiam din scoala generala: vorbind pe repede-nainte si gesticuland si razand cu toata gura in timp ce imi povesteste despre doctorita chinezoaica ce l-a speriat pe sotul ei, francez, inalt de 1,9 m (vedeti mai jos 🙂 ). Kati este mama lui Alex, un baietel tare simpatic in varsta de 2 ani si 5 luni, nascut in Penang. Acum e insarcinata pentru a doua ora si va naste, la final de decembrie, in Kuala Lumpur. Mai jos este povestea ei. 🙂

“Plecarea in Malaezia a fost mai mult o decizie de moment: voiam sa parasim Algeria, unde sotul meu, Gilbert, era angajat pentru un proiect. In ultimii doi ani incercasem sa avem un copil, dar se pare ca atmosfera de acolo nu ne era de prea mare ajutor. Am plecat cu cate 20 de kilograme de bagaje fiecare spre Penang (sotul meu urma sa lucreze, timp de doua luni, la un proiect hotelier; apoi perioada s-a extins. Eu am lucrat la un hotel in George Town). Atmosfera de vacanta, climatul tropical, mancarea picanta, templele chinezesti, mirosul de curry si zambetul oamenilor – toate ne-au linistit, asa ca dupa doua saptamani eram deja insarcinata. 🙂 Prima sarcina am avut-o in Penang, o insula aflata in nord-vestul Malaeziei.

Penang e o insula in care comunitatea chinezeasca este majoritara, desi Malaezia este un amestec de etnii: indieni (hindu), chinezi (budisti, crestini), indonezieni (musulmani), sabahani (crestini si musulmani). Desigur, fiecare etnie are propria cultura si educatie privind cresterea copiilor. O sa ma rezum la educatia chinezeasca, pentru ca m-am intalnit mai mult cu ea.

SARCINA

Sarcina mea a fost foarte usoara, nicio complicatie, nicio durere. Pe doctorita care mi-a urmarit sarcina mi-am ales-o, printr-o recomandare, de la un spital privat, dar nu cel mai scump. Sunt in Malaezia si spitale ce pot fi considerate hoteluri de cinci stele. Primul control se face la 8 saptamani. Atunci ti se spune si data probabila a nasterii si data urmatorului control. Pana la 7 luni, esti chemata lunar la spital. Dupa aceea, faci cate un control la fiecare doua saptamani, iar in ultima luna – o data pe saptamana.
Europenii sunt “exotici” aici, chiar daca vorbim totusi de un loc foarte populat de turisti. Iar o femeie alba insarcinata e ceva foarte rar. Cat timp am fost insarcinata, multi ma opreau pe strada (in special batranele) ca sa ma intrebe daca sunt insarcinata, in cate luni, sa puna mana pe burtica, sa ma intrebe de unde sunt. La inceput am fost un pic reticenta, dar m-am obisnuit apoi cu gradul lor ridicat de curiozitate si nu m-a mai deranjat. Bineinteles ca fiecare batranica imi dadea sfaturi, ce sa beau, ce sa mananc, sa nu uit de ghimbir dupa ce nasc, sa am grija sa mananc supe de ierburi chinezesti si cate si mai cate. 🙂

NASTEREA

Baietelul nostru se dezvolta normal si doctorita a estimat, cand eram in 37 de saptamani, ca are in jur de 4-4,3 kg. Pentru ei, era ceva iesit din comun (dar eu sunt inalta, Gilbert e si mai inalt, doar nu era sa facem pitici 🙂 ). Pe 15 aprilie am avut ultima consultatie (eram in 38 de saptamani) si doctorita a inceput sa ne sperie la modul cel mai serios: ca bebelusul este prea mare, ca trebuie sa inducem nasterea acum, ca saptamana viitoare va fi prea tarziu, ca poate sa ramana blocat pe canal si sa nu aiba destul aer. Sotul meu i-a explicat ca in Europa un bebelus de 4 kg e ceva normal, dar degeaba. Cand s-a ridicat de pe scaun doctorita ca sa-i explice lui Gilbert ce traume pot aparea, sotul meu, inalt de 1,90 m, s-a facut mai mic decat chinezoaica. Asa ca, trei zile mai tarziu, cezariana a fost. 🙂 Am ales sa fiu treaza, Gilbert a fost cu mine in blocul operator tot timpul si, fiind un spital care promova alaptarea, imediat dupa ce s-a nascut, bebelusul (Alexander: 4,100 kg de duiosenie si 56 cm de dragoste) mi-a fost pus la san.

Imi aduc aminte ce dureri aveam dupa operatie, Gilbert zice ca vorbeam in toate limbile, dar eu nu-mi amintesc prea bine, eram prea ametita de la calmante. 🙂 Altfel, spitalul ne-a pus la dispozitie o camera VIP, cu o canapea pentru, chicineta, baie cu dus si cada, TV, WiFi, room service la dispozitie. Ne-am permis sa platim toate cheltuielile pentru ca aveam asigurare de expatriat. Cred ca totul a costat in jur de 6.000 de euro.
Cat am ramas in spital, Alexander nu a stat cu mine in camera, ci sub observatia stricta a medicilor in alt salon – fiind un bebelus mare, le era teama ca o sa sufere de hipoglicemie. Mergeam la el in scaunul cu rotile ca sa il alaptez; intr-adevar, pe langa toti ceilalti bebelusi (care nu aveau mai mult de 2-2,5 kg), Alex era un baietel iesit din comun. 🙂

LAUZIA 

Chinezii au o traditie bine impamantenits: dupa ce naste, femeia sta in casa 40 de zile. In toata aceasta perioada, una sau doua femei au grija de ea – “matusici de lauzie” se numesc. Timp de 40 de zile, proaspata mamica nu are voie sa iasa din casa, dar nici sa faca dus (va dati seama ce inseamna asta in climatul tropical) si are o dieta speciala – supe cu ierburi chinezesti, ceai de ghimbir (cat mai mult ghimbir in orice, ca sa se elimine aerul din burtica). Mamele se pot spala pe cap cu doar cu sampon uscat, iar pe corp sunt spalate de “matusici” cu un burete; tot ele iti fac masaje, ceva cam dureros, din cate am inteles, ca sa puna organele inapoi.

Cat priveste bebelusul, acesta nu doarme cu mama lui, ci cu “matusica”. Iar daca mama are “norocul” sa dea peste o matusica mai conservatoare, nici nu prea trebuie sa-l tina in brate, exceptand momentele in care il hraneste. “Matusica” iti arata cum sa-l speli, cum sa-l schimbi, ce sa-i faci cand are colici – are o lista de remedii pentru orice.

Toate aceste restrictii ale perioade de lauzie provin din nordul Chinei, dar eu nu le-am aplicat. Am avut noroc ca Gilbert a putut sta cu mine acasa in prima luna dupa nastere, asa ca le spuneam tuturor ca eu am un “sot de lauzie”. 🙂

CONCEDIUL DE MATERNITATE SI INTOARCEREA LA JOB

In Malaezia, concediul de maternitate dureaza doua luni. Dupa aceea, daca vrei sa te intorci la serviciu, trebuie sa te descurci. Toata lumea are o femeie in casa: fie una care vine in fiecare zi, fie una care locuieste cu tine in casa (fiecare locuinta este amenajata cu un spatiu pentru menajera). Cand am inceput sa lucrez, am avut si noi o femeie in casa, filipineza, care venea de la 9.00 la 18.00, dar ma durea sufletul sa las copilul singurel in casa cu ea.

Cand Alex a implinit trei luni, dupa presiuni din partea familiei mele mai degraba, ne-am intors in Europa ca sa-l botezam. Asa ca atunci cand am revenit in Malaezia, am adus cu noi artileria grea, parintii mei, care au stat la noi sapte luni (Gilbert s-a instalat cu jobul la Kuala Lumpur si venea doar in weekend, asa ca parintii mei au fost o oaza binecuvantata).

Dupa 6 luni de “familie la distanta“, am zis ca mai bine ne mutam cu totii in Kuala Lumpur. Atunci am renuntat la job si m-am ocupat eu de fiul meu. Ai mei au plecat in tara si eu a trebuit sa o iau de la capat si sa aflu cum functioneaza copilul meu. 🙂

PRIMELE LUNI

In Kuala Lumpur exista o competitie intre copii (sau mai degraba intre parintii lor) inca de la nastere. Exista tot felul de cursuri pentru bebelusi, unde pretul e chiar mare pentru salariul mediu de aici, iar cei care isi permit isi inscriu bebelusul la tot ce se poate.

Cateva exemple de cursuri: Baby Sensory Classes (de la 6 luni, bebelusii pot incepe sa invete limbajul semnelor prin imagini, desene, cantecele si descopera mediul inconjurator prin simturile senzoriale; 60 de lei/ora); Shishida Method (tot de la 6 luni se poate merge; este vorba de o metoda prin care dezvolta memoria fotografica a bebelusilor – practic, iti trec prin fata ochilor diferite imagini si in acelasi timp se pronunta numele obiectului in una sau mai multe limbi. Multi spun ca bebelusii care urmeaza aceste cursuri devin buni matematicieni. Aici e mai scump si, mi s-a parut mie, mai drastic); Little Gym (sali de gimnastica special amenajate pentru bebelusi si copii pana la 7 ani; o ora pe saptamana, 5 000 de lei pentru primele 4 luni); Flykidz (sala de gimnastica pentru copii, cu animatori; 50 de lei/ora, minimum zece ore).

Sanatatea copiilor e foarte importanta aici, iar vaccinurile sunt obligatorii. Bineinteles, fiind posibile tot felul de boli tropicale, cel mai bine este ca micutul sa fie vaccinat. Alex are un carnet unde sunt notate toate vaccinurile si datele pentru cele viitoare. Cand e cazul sa faca un vaccin nou, ma suna de la spital. Pentru ultimul set am platit 600 de lei.

In ce priveste alaptarea, parerile sunt impartite si nu imi dau seama ce procent e mai mare: care alapteaza sau care nu alapteaza. Eu am reusit sa-l alaptez pana la trei luni si am inceput diversificarea pe la 4 luni si jumatate, cu o banana, papaya, orez. Cel mai mare ajutor l-am primit de la mamicile cunoscute pe social media, pe grupuri de pe Facebook. Aici mamicile sunt foarte solidare pe social media. Cand l-am inscris pe Alex la gradinita, tot de la mamicile de pe Facebook m-am interesat ce e mai bine sa aleg.

OBICEIUL

Fiind cald tot timpul, activitatile in natura sunt mai putine. Mall-urile insa sunt pline cu tot felul de sali pentru copii, pentru activitati plastice si nu numai, cu parculete special amenajate pentru ei – un fel de “Kidzland” la fiecare colt de mall. Asta imi place mult in Malaezia: totul este amenajat “kid friendly”. Chiar daca te duci intr-o cafenea, nu conteaza in ce colt al orasului, iti vor aduce un scaun pentru copii. Chelnerii se joaca tot timpul cu copiii – si mai ales daca este un copil alb 🙂 –, este ceva obisnuit ca oamenii sa ia in brate copiii altora. Aici eu am avut niste retineri, asa ca de cele mai multe ori ii rugam sa nu il ia in brate pe Alex fiindca plange. Cateodata, cand nu functiona nici macar asta, le spuneam ca la mine in tara nu pui mana pe copiii altuia. 🙂

GRADINITA

Am ales o gradinita apropiata de casa, unde merg cei mai multi copii din vecini. Nu e foarte mare si se aplica sistemul Montessori, care vad ca si functioneaza – copilul devine independent si stie ca are responsabilitati, isi strange jucariile, duce incaltamintea la locul ei, se spala singur pe maini, pune prosopul la loc, mananca doar la masa si la ore fixe: mic dejun, pranz, gustarea de la ora 16.00 si cina. De baut, doar apa si lapte si uneori suc de fructe.

Gradinita nu costa mult: daca optezi pentru programul de jumatate de zi, de la 8.30 la 12.30, cu pranz inclus (mancare locala, taietei cu pui, orez, paste, supe), costa in jur de 550 de lei pe luna; daca alegi varianta pana la 18.30, cu gustarea inclusa, inca 500 de lei. Alex face parte dintr-o grupa de opt copii supravegheati de doi adulti. Sunt si gradinite mai scumpe, 3.000 de lei pe luna sau mai mult – acolo isi trimit expatii, de regula, copiii. Cand va veni vremes, va merge la Scoala Franceza (aproximativ 30.000 de lei pe an); daca va trebui sa schimbam tara, va putea merge usor la o alta scoala franceza fara echivalari. Scoala de stat este rezervata doar malaezienilor, nu si strainilor. Acestia din urma se pot inscrie doar la scoli internationale.”

Fotografii: arhiva personala