#MamaInAltaTara. Ce a invatat Mihaela despre parenting in Suedia

Cu Mihaela am fost colega cativa ani la Evenimentul Zilei, in urma cu ceva vreme. Avem o prietena comuna de la care am aflat acum doi ani ca va pleca pentru o perioada in Suedia. De curand am aflat ca sederea ei s-a prelungit, asa ca i-am scris si am rugat-o sa imi povesteasca ce a invatat acolo despre parenting. Iata ce am aflat. 🙂

Eva avea o luna si jumatate cand ne-am facut bagajele si am plecat spre marea aventura. Nu stiam ce va fi, cum va fi, daca doi parinti incepatori se pot descurca singuri cu un bebelus intr-o tara in care nu stiau nici limba, nici sistemul, nici obiceiurile. Despre parenting, nici nu putea fi vorba. Suedia, tara in care ne mutam atunci pentru o perioada de doi ani – acum am decis sa stam aici pe termen lung -, mi-a oferit insa un mediu child-friendly in care am invatat cat e de usor, de fapt, sa ai un copil (sau trei, cum au cei de aici).

Cel mai important, de cand sunt mama si locuiesc in Suedia: am invatat sa am rabdare.

Iata cateva dintre lucrurile pe care le-am mai invatat aici, timp de un an si opt luni:

1. Suedezii isi includ social copiii inca din primele luni de viata.

Am fost cu Eva la intalnirile saptamanale ale parintilor si bebelusilor. Apoi la cursuri de masaj si de inot pentru micutii de pana la sase luni, dar si la biblioteca, la clubul de carte. Oh, cat de fericiti au fost copiii cand doamna ce intretinea atmosfera a batut la o usa desenata intr-o carte si le-a soptit apoi sa vina pe rand si sa bata; iar l-a sfarsit le-a deschis usa (a dat pagina) si au aparut niste maimute simpatice!

Imi amintesc si de fascinatia Evei atunci cand toti cei 10-12 parinti de la intalnirile saptamanale ne-am asezat pe jos, in cerc, si am ridicat o panza colorata deasupra copiilor, care stateau inca pe spate. Am miscat-o incet deasupra lor, schimband din cand in cand directia. Impresionati probabil de miscare si de culori, au inceput sa zambeasca. Cantam, alaptam, ii lasam sa se joace si sa imparta jucariile. Asa a invatat fiica mea ca lumea nu este formata numai din mama si tata, ca exista si alti copii si ca trebuie sa imparta.

Abia cand am dus-o la gradinita, la un an, mi-am dat seama cat de folositoare sunt aceste experiente pentru copil si am inteles de ce parintii suedezi isi includ social copiii inca de la cateva luni. Nu a plans mai deloc si a intrat repede in jocul celorlalti, chiar daca atunci nici nu stia inca sa mearga! Noi nu am avut sprijinul bunicilor, care sunt departe, si nici o bona care sa ne ajute. De altfel, asa se intampla lucrurile aici: parintii sunt cei care au grija de copii, chiar daca au trei sau patru. Rar beneficiezi de ajutorul bunicilor sau al altor rude, iar cazurile in care copiii au bona sunt si mai rare. Dar un avantaj este ca pot merge la gradinita dupa ce au implinit un an.

2. Tatal este la fel de important ca mama.

Si nu e vorba doar despre impins caruciorul in parc. In Suedia, tatii au dreptul la concediu de paternitate de minim doua luni si inlocuiesc efectiv mama in tot acest timp. E minunat sa vezi cum tatii stau pe banca, la miezul zilei, hranind bebelusii si socializand intre ei. Sunt peste tot. Am cunoscut tati la cursurile de inot, la diferite intalniri si chiar la targurile de second hand, unde vindeau hainutele neuzate ale bebelusilor. Am vazut tati care schimbau scutece si tati care asteptau sa intre la doctor impreuna cu copiii lor.

Mai mult decat atat, tatii le sunt alaturi si pe parcursul dezvoltarii lor. Merg la diferite activitati impreuna, le sunt alaturi in momentele dificile, le raspund la miile de intrebari pe care le au indiferent de varsta. Cred foarte mult in relatia pe care Eva a dezvoltat-o cu tatal ei si o vad fericita ori de cate ori iese cu el la joaca, merge cu el pe bicicleta sau se harjonesc pe covor, in sufragerie. Si asa ajungem la un alt punct.

3. Relatiile cu cei mici se construiesc “de jos”.

Suedezii coboara, la propriu, la nivelul copilului. Cred ca, daca ar avea gura, covorul nostru ar spune multe povesti! Petrecem mult timp jos, langa Eva, in diferite activitati. Facem gimnastica, dansam, construim si stricam “cu pofta” obiecte facute din Lego. Am si dormit odata pe covor, toti trei, cand ea, plina de energie, nu voia cu niciun chip sa mearga la culcare. I s-a parut insa interesant sa doarma “altundeva”. De ce e important sa te cobori, la propriu, la nivelul copilului tau? Vezi de exemplu, de ce a spus “nu” cand l-ai rugat sa stranga jucaria de pe pat; de fapt, de la nivelul lui, nici nu o vedea.

In plus, e mult mai distractiv sa iei micul dejun in sufragerie, simuland un picnic intr-un parc. Iar copiii coopereaza mai bine atunci cand exista un semn de egalitate intre ei si adulti.

La intalnirile cu parintii stateam pe jos, pe o paturica. La clubul de carte aveam fiecare pernuta noastra, pusa, de asemenea, pe jos. Copii si parinti stau impreuna, pe iarba, in parc, in muzee sau la locul de joaca. Acelasi lucru e valabil si la gradinita: dupa micul dejun copiii se asaza pe podea, in cerc, si incep diferite activitati. La pranz, dorm tot jos, fiecare pe salteluta lui.

4. Protejeaza-ti copilul, dar nu-i crea un mediu antiseptic.

Evident, covorul nu e cel mai curat loc din lume! Dar nici cel mai murdar nu e… Lasa-l sa puna mainile pe jos, sa exploreze lumea asa cum stie el s-o faca. Lasa-l sa imparta jucariile, chiar daca s-au mai jucat si altii cu ele. Nu il tine acasa doar pentru ca ii curge nasul sau tuseste putin. Mediu ferit de orice virus nu exista, iar copiii trebuie sa isi dezvolte imunitatea. E prima “regula” pe care ne-au comunicat-o suedezii cand am dus-o la gradinita.

Aici copilul poate sa stea pe jos si in supermarket, sa manance o banana, fara ca cineva sa o atentioneze pe mama ca “nu e frumos” sau “nu e curat”. Cineva povestea la un moment dat despre un baietel de 4-5 ani care a venit foarte fericit de la gradinita, pentru ca au iesit sa ia gustarea afara. “Am mers in padure si ne-au aruncat cateva mere printre copaci, iar noi trebuia sa le gasim”. Intrebarea care a urmat a fost, desigur, daca le-au spalat. “Nu l-am spalat, dar a fost cel mai bun mar pe care l-am mancat vreodata!” Asta nu inseamna insa ca cei mici nu invata regulile elementare de igiena. Eva a invatat de la gradinita ca trebuie sa se spele pe maini inainte si dupa masa. Exista, de asemenea, intalniri speciale la care li se povesteste copiilor de ce e importanta igiena dentara.

5. Iesirile in natura si exercitiile fizice sunt foarte importante.

Suedezii chiar pun pret pe asta. La gradinita, copiii ies afara cel putin o data pe zi. De altfel exista si gradinite in aer liber, unde copiii stau afara chiar daca ploua sau ninge (exista insa o anumita temperatura la care intra totusi inauntru). Nu exista copil care sa nu stie sa mearga pe bicicleta sau sa inoate. Inotul este disciplina obligatorie la scoala, la fel ca si alte sporturi. Pentru ca aici, fata de Romania, nu exista “ora de sport”. Ci ora de inot, ora de polo etc. Iar daca nu reusesc sa invete sa inoate in timpul semestrului, in vacanta sunt organizate sesiuni speciale.

La scoala, copiii merg cel mai adesea cu bicicleta. E minunat sa te trezesti dimineata si sa ii vezi cum merg incetisor pe drumurile speciale pentru biciclisti si pietoni! In weekend sau in vacante fac hiking, merg cu barca, alearga sau inoata (chiar si cand apa are putin peste 14-15 grade). Primul soc cultural pe care l-am avut aici a fost in ziua in care am aterizat, la mijloc de februarie. In statia de tren, un bebelus de varsta fiicei mele avea doar o pijamaluta subtire si era invelit cu o paturica semi-transparenta. Iar picioarele ii erau goale. Nu mai trebuie sa mentionez ca nu avea caciulita, nu? Poate ca e nebunie curata, nu stiu. Pe de alta parte, de cand suntem aici, fetita mea nu a facut febra decat de doua ori, iar antibiotic a luat o singura data, dupa ce i s-au facut analiza de sange. In Romania, copiii parca fac otite sau febra non-stop si iau antibiotice.

6. Parintii suedezi isi doresc copii independenti, asa ca ii lasa sa aleaga.

La un nivel superficial as putea asocia asta cu “nu le spun niciodata <nu>”, dar nu ar fi drept. Au un mod calm de a le explica ce nu e bine si de a-i lasa sa decida, chiar daca nu sunt de acord cu rezultatul final. Nu vei vedea aici parinti care sa tipe la copiii lor pe strada sau in parc. Dar ai sa vezi copii care au suzeta la trei ani (nu si la 18, eu cel putin nu am vazut), care sa manance inghetata in timpul iernii sau care sa umble in sosete prin magazine. Am invatat aici ca e mai usor sa ii convingi sa faca ceva daca transformi totul in joc, in loc sa strigi mereu ca nu e bine.

Foto: arhiva personala

1 Comment
  • Sofia
    August 25, 2015

    Buna, sunt de acord cu aproape tot ce am citit in acest post, doar curatenia de pe strada, din locurile publice, din parcuri din Suedia nu se compara cu cea din Romania. Bunul simt de a nu scuipa pe jos, de a arunca mucuri de tigari, de a strange dupa cainele tau, de a nu arunca mizerie aiurea, e ceva normal acolo.
    Asa ca noi romanii nu ne putem bucura de libertatea de a lasa copilul pe jos oricum. Una e un mediu nu foarte murdar si alta e un mediu in care colcaie cohorte de germeni. Una e sa-ti vina copilul murdar de pamant pe manute si una e sa-ti vina murdar de rahat de caine. Una e sa bage furnici in gurita si alta e sa-ti vina cu capusa infipta dupa ureche.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *