Noi ne jucăm, nu facem „activități”. Voi?

Ce mâncare preferată aveai când erai mică? Ce voiai să te faci când erai mică? De-a ce te jucai când erai mică?

 

Sunt trei întrebări la care pot să răspund oricând, la orice oră; probabil că voi putea să o fac până la sfârșitul vieții mele. Amintirile care se leagă de cele trei întrebări sunt atât de bine păstrate în sertarele minții mele, încât, dacă aș avea talent la desen, le-aș pune pe-o foaie în cele mai mici detalii. Atât de frumoase sunt amintirile mele legate de joc și joacă, încât mi-e ciudă uneori că nu pot da o fugă înapoi în copilărie, să joc un șotron, să facem, la bloc, o tură de Frunza, să cos niște haine de păpuși (pentru singura mea păpușă) în timp ce mama face rochii cu volane la mașina de cusut. Joaca de atunci e una dintre cele mai dragi amintiri și sper să o am vie în minte și în suflet mereu.

 

Îmi doresc mult ca cei doi copii ai mei să aibă amintiri frumoase, când vor crește, despre joc și joacă. Să le fie mereu drag să se întoarcă, imaginar, în anii în care erau mici, ca să vadă cum se distrau. Cum săreau în bălți de mână cu mama, cum făceau schimbător de mașină dintr-un băț, împreună cu tata; cum rumeneam pizza împreună, cum reparau vreo jucărie, cu surubelnița, cu tata; cum colorau cu amândoi părinții la o masă mică; cum jucau de-a v-ați ascunselea în apartamentul de 54 de mp; cum desenau pereții și apoi îi ștergeau cot la cot cu mama și tata.

Sper că atunci când ei vor fi adulți nu vor fi întrebați, de alți adulți: „Voi ce activități făceați când erați copii? Ce activități ați bifat la 2, la 3, la 5 ani?”

 

Poate sunt eu un pic depășită de vremuri, poate nu sunt o mamă prea updatată la noile reguli de creștere a copiilor, dar mi se pare că se exagerează cu „activitățile”. Unde aud și văd mame vorbind, în online sau în offline, toată lumea (sau aproape toată) are obsesia asta a „activităților” făcute cu cei mici. M-am trezit odată că m-a întrebat cineva ce activități fac cu David când vine de la grădiniță. David avea 1 an și 7 luni la acel moment. „Dar sâmbătă, duminica, ce program de activități aveți?” „Păi, nu avem, am zis. Nu facem activități, noi mai mult ne jucăm. De fapt, doar ne jucăm”, am zis.

 

Ne jucăm. Ne jucăm împreună. De câte ori se poate, cât mai des posibil.

Nici măcar nu-mi place cum sună expresia „am făcut activități cu cel mic.” Când am învățat să fim atât de formali în exprimare când vorbim de joc, joacă, familie, părinți, copii? Când și-a făcut loc limba asta rigidă în cel mai prietenos și mai cald loc de pe pământ, în familie?

 

Evident, orice joc și orice joacă pe care le aleg pentru noi are rolul lui, te învață un anume lucru, îți oferă anumite informații, contribuie la buna creștere și la învățare, dar nu e cazul să îl întreb vreodată pe copilul meu „David, mama, ce activitate vrei să facem?” în loc de simpla și minunata întrebare „De-a ce vrei să ne jucăm?”

 

 

În ultimele săptămâni, mai ales datorită virozelor care l-au ținut acasă pe David și a frigului din cauza căruia nu am mai stat afară câte patru ore odată, ne-am jucat împreună mult mai mult decât de obicei. Bebe Cristian, la trei luni neîmplinite, încă nu e un partener de joacă prea bun pentru David. Dar noi, eu și ta-su, suntem.

„Hai, mami, vino! Hai, tati, vino!” Ăsta-i semnalul că cele trei minute în care se joacă și singur au expirat. 🙂

 

După câteva luni în care am construit ore în șir cu LEGO, David s-a plictisit. Dar bine că a fost așa, căci așa am aflat că fiul meu poate sta o oră în loc, să deseneze. O oră neîntreruptă, și asta mai multe zile la rând. Cartea de colorat cu apă, La fermă, i-a venit de hac. N-aș fi crezut că așa ceva va fi posibil vreodată. Sigur că am stat lângă el mereu, să-mi explice fiecare detaliu din carte, de zeci de ori, dar am stat cu o cafea în mână. Iar acesta este un mare succes! 🙂

 

Când s-a plictisit de carte, a trecut la puzzle. Probabil moștenește pasiunea lui Eugen pentru puzzle, deși încă nu are răbdare prea multă pentru acest joc. Dar pentru asta există tata. „Hai, tati, facem puzzle împreună, tati și David!” Evident că lucrează mai mult omul mare, dar să stai alături, să-l încurajeze când nimerește două piese, să îl aplauzi când termină treaba – așa cum face David mereu – nu e chiar puțin lucru. 🙂

 

De trei zile, un joc cu numărătoare, litere și animale este specialitatea casei. David e atât de bucuros de jucăria asta, care îl învață lucruri, încât aseară a adus-o în pat, „să cântăm literele”. Nu le recunoaște, dar le cânta A, B, C… Și apoi ne jucăm, împreună, căutând cuvinte cu anumite litere. Iar asta îmi amintește cum mă jucam eu cu mama, „Ce este în casă la noi cu litera…”

 

Cu bebe Cristian, joaca împreună presupune, deocamdată, mai mult stat de vorbă, în formulă de doi sau de patru, cântat (foarte rar și foarte puțin, fiindcă nu-i place vocea mea, probabil 🙂 ), masat, gâdilat, arătat una sau alta de prin casă. Încă nu știe de jucării, chiar dacă David insistă să-i arate și cartea lui magică, și pixul în care pune apă, și mașina de pompieri, și puzzle-ul. Dar chiar și așa, are și el o nouă pasiune: mănușa colorată. Îl urmărește foarte atent pe David când face animație în fața lui: „Uinte, bebe, uinte!” Îi cântă pe repeat Finger Family, până se întâmplă una din două: ori îl adoarme, ori îl agită. 🙂

 

 

Joaca împreună, copii și părinți, părinți și copii, e una dintre cele mai mari și mai bune minuni ale copilăriei. O minune care durează mult și bine.

Sigur că de multe ori e educativă, dacă nu chiar de fiecare dată, dar hai să nu-i spunem activitate.

E joacă.

E copilărie.

E ceea ce au nevoie puii de om pentru a crește bine. Nu e totul numai despre ce învață, e mai mult despre cât se bucură, cât râd, cât umplu cu frumos sertarele cu amintiri. Niciodată nu se vor mai întâlni copiii cu zilele astea când nu au nicio grijă, nicio rată, niciun stres, așa cum se întâlnesc acum, când sunt mici-mici. Copilăria e făcută pentru joc și joacă și așa trebuie sa rămână, indiferent de vremuri. Iar dacă cei mici mai au și șansa să se joace împreună cu cei mari, deja vorbim de o copilărie cu tot ce îi trebuie. 🙂

 

 

Le mulțumesc mult celor de la EduClass, magazinul online de jucării creativ educative, pentru noile jocuri care ne țin împreună câteva ore pe zi. Mă bucur de fiecare dată când oamenilor mari li se aduce aminte cât de important este să dedice timp pentru joaca frumoasă cu cei mici, așa că această campanie, #JocuriImpreună, s-a mulat perfect pe sufletul meu. 🙂

 

Foto: happytude.ro 

 

No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *