O mică dezertare n-a omorât pe nimeni

By , , , , Permalink 12

Faptul că i-am adormit, azi două zile la rând, pe amândoi odată în mai puțin de cinci minute nu mă face să mă răzgândesc. Știu că nu e cool să zici, ca mamă (care scrie în văzul lumii), că ai obosit, că obosești, doar ești și tu om, dar nu toți putem fi cool și perfecți și fără pată. Deci da, mai obosesc și eu, și în ultima vreme destul de des, nu mai am timp deloc să fac și altele pe lângă copii și mă enervez și uneori chiar plâng de nervi. Și, pentru prima dată în trei ani, vreau să dezertez. Un pic, măcar trei zile. Nu știu sigur dacă aș rezista, nu am de unde să știu, n-am mai trăit separarea de copiii mei niciodată, dar măcar aș face-o. Iar dacă nu va fi bine, măcar voi ști că am încercat și nu îmi priește și atunci aștept liniștită să mai treacă vreo trei ani, ca să pot lua o pauză mică, mică de tot. Sau, cum spun optimiștii, să aștept să plece la facultate. 🙂

 

După ce îi faci, te întreabă unii, de parcă nu e evident, dacă ți s-a schimbat viața. Doh! Și încă cum. Desigur că, dacă i-ai făcut din dragoste și ți i-ai dorit, nu stai cu ochii pe minusuri, dar, la fel de sigur e și că minusurile există. Da, ești împlinit, că-i ceea ce ți-ai dorit, dar uneori tânjești și după timpul tău care să îți aparțină, după baia lungă, după statul la toaletă fără paznic la ușă, un paznic care strigă non-stop: Mamiiii, gataa?!, după cafeaua băută atunci când vrei, nu doar atunci când se poate, după cărțile citite în pat, un pat în care stai singură. Sunt oameni, mame și tați, care spun ca lor nu le lipsesc toate astea. Așa o fi. Eu însă (și, lângă mine, Eugen) fug uneori cu gândul la alte vremuri. Sau la o imagine dintr-un prezent fără minori în întreținere. Habar n-am cum ar fi fost viața mea azi fără David și Cristian, nu e vorba că vreau să aflu, e pur și simplu vorba că vreau o mică pauză.

 

În ultimele două luni, un decembrie plin-ochi cu treabă și un ianuarie burdușit cu viroze și temperaturi peste 39 de grade, am resimțit și mai tare nevoia acestei pauze. Și oricât de tare m-am ținut eu de la început că nu am nevoie de mamele noastre ca sa ne ajute, acum nu m-ar supăra să le avem mai aproape, câteva zile sau măcar una. Nu se întrevede asta în viitorul foarte apropiat, dar poate citește vreo prietenă. 🙂 🙂

 

Nu vreau să vă pară rău pentru mine, în continuare îmi place ce se întâmplă în viața mea, dar am zis să scriu despre ceva ce se feresc mamele să scrie. Hei, e absolut in regulă dacă îți dorești, ca părinte, să dezertezi* din când în când. Asta nu te face un părinte mai prost, ci unul mai fericit și, deci, mai bun pentru copilul tău. Sigur, odată ce accepți că ai nevoie de pauză, nu mai faci parte din grupul mamelor eroine, dar cine spune că trebuie să fim toate acolo? 🙂

 

Acum, că ați aflat, dacă nu știați, că a fi părinte vine la pachet cu imposibilitatea de a-ți mai aparține de câte ori ai chef, vă las mai jos un video despre cum să valorifici timpul mai bine, un TEDx susținut de Laura Vanderkam, care are patru copii și care e specialistă în managementul timpului.

 

Dacă aveți copii, vă urez succes să țineți mereu balanța în echilibru; iar dacă nu aveți, vă doresc să faceți din timpul liber cel mai frumos timp, că-i și păcat să fie altfel. Mai ales că nu știi niciodată cât ai în clepsidră.

 

Be happy & nice,
Oana

 

*dezertá = 1 (D. militari) A părăsi în mod nejustificat unitatea din care face parte, locul în care prestează serviciul sau câmpul de luptă (trecând uneori la inamic). 2 (Fig.) A-și părăsi îndatoririle, obligațiile. 3 (Fig.) A se sustrage de la îndeplinirea unor îndatoriri, obligații. (dexonline.ro)

 

Foto: happytude.ro pentru Davidoff Café 

2 Comments
  • Anca
    January 25, 2018

    Eu as vrea o noapte de somn, fara treziri din 2 in 2 ore.

    • OanaBotezatu
      January 29, 2018

      Eu sunt în grafic cu somnul, cred că am un pic de noroc deocamdată. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *