Un gest

De Ziua Internationala a Bunatatii, pe 13 noiembrie, n-am facut nimic special. Dar cu o zi inainte a facut David ceva. Ne-a dat o lectie.
Sambata am fost in vizita la niste prieteni care au un baiat cu cinci luni mai mic decat David. Am stat vreo patru ore la ei, mereu stam mult fiindca avem multe de povestit, iar micutii se joaca frumos. Asa ca am avut timp sa il observ pe David cum interactioneaza cu Ian, cu care a mai impartit jucariile si alta data. Ba chiar si piscina.
Dar nu despre cum s-au jucat ei vreau sa povestesc aici, ci despre un gest pe care David l-a facut de vreo trei ori.
Ian, copilul prietenilor nostri, a inceput sa mearga in picioare de curand. Inca este in perioada in care cazaturile sunt multe si dese, dar se ridica imediat si o ia de la capat. Si tot cade si se ridica si tot asa.
De cate ori Ian a cazut, David a vrut sa il ridice. L-a apucat cu mainile lui mici de spate si a incercat sa il traga in sus. E adevarat ca nu a reusit, dar a facut acest gest: si-a lasat jucaria deoparte si a sarit sa isi ajute prietenul.
Niciodata nu ne-am mai lovit de situatia asta, asa ca niciodata nu i-am explicat ca e frumos sa ajuti pe cineva cazut. Eu banuiesc ca a vazut faza la gradinta, unde colegii lui mai mari sunt foarte atenti si grijulii cu David si ceilalti copii mai mici.
Oricum ar fi, ma bucur tare ca puiul nostru de om invata bunatatea dinainte de a invata sa vorbeasca. Si imi promit sa nu il las niciodata sa uite ca, indiferent ce faci, poti sa te opresti cateva secunde si sa intinzi o mana de ajutor cuiva care are nevoie.
Stiu ca toata lumea crede – si unii verbalizeaza asta din ce in ce mai des – ca omul, prin natura lui, e rau. Dar eu insist sa cred fix opusul. Si voi face tot ce stiu mai bine sa imi invat copilul ca bunatatea e mai buna decat rautatea, ca binele e mai puternic decat raul, exact ca in poveste.
Am langa mine un copil bun, nu am decat sa il ajut sa mearga mai departe pe acest drum.

1 Comment
  • Ioana Mladin
    November 20, 2016

    Cât de frumos!
    E minunat să primești lecții de la propriul copil. Apropo de „omul e rău” și experimentele care vor să dovedească că omul face rău dacă i se dă ocazia, versus „omul e bun” și exemplul copilului: fiul meu avea vreo 4 ani și era tare neastâmpărat, pardon, un copil normal și energic, într-o perioadă în care îi plăcea să nege ce auzea de la adulți și își exersa individualitatea. Eram în vacanța de iarnă la bunici și a făcut (a câta oară?) o chestie care l-a supărat pe bunicul lui. De data asta, acest bunic i-a spus: „dacă nu te potolești, nu mai vine Moș Crăciun!” Când am auzit, am încremenit. Eu știam puterea negației, o trăisem cu fiul meu de câteva ori și mă străduiam să-l evit pe nu. Băiețelul zice: „să nu mai vină!” și a ținut-o cu „eu nu vreau să vină Moș Crăciun” până prin 23 decembrie, după ce zilnic i-am spus că a fost cuminte, că Moșul e bun și va veni la el, chiar dacă face boroboațe și-i necăjește pe bunici.
    Altă dată, pe la 7 ani, mi-a spus că e rău. Că alt coleg e rău, că și eu sunt rea etc. I-am spus că toți oamenii sunt buni, că așa ne naștem, dar unii uită asta și îi învață și pe cei mici.
    Da, Oana, toți oamenii sunt buni, nu mă voi îndoi de asta. Voi zice ca Micul Prinț, că unii au uitat.
    Mulțumesc pentru povești!
    Ioana

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *