2.200 de scaune goale. Unul e pentru tine

Gata, mi-am ocupat scaunul.
Scaunul 1601. Așa s-a nimerit, nu e vreun număr special. Am ales pe hartă, fără să mă gândesc prea mult, scaunul din intersecția Strada Maria Tereza și Șoseaua Olteniței. Nu știu unde vine asta, dar sigur-sigur n-are cum să fie un loc rău pentru un scaun de pe drumul (mai) binelui.

Mai sunt 2179 de scaune acum, la miezul nopții (25 spre 26 februarie), când scriu. Scaune care își așteaptă oamenii. Cum care oamenii? Oamenii ca mine și ca tine, care vor sta împreună pe cele 2.200 de scaune goale ce vor lega Spitalul Marie Curie de Centrul Blondie.

 

Centrul Blondie este un loc, cum să vă spun exact ca să înțelegeți, căci orice cuvinte aș alege, tot simt că nu sunt ce trebuie, centrul acesta este un fel de loc în care se vor întâmpla minuni. Aici, micuți abandonați în spitale – da, copii care nu sunt doar foarte bolnavi, ci și foarte singuri – vor fi îngrijiți și vor primi zile. Zile de viață care pentru ei nu sunt, așa cum ni se pare nouă că sunt ale noastre, de la sine înțeles că ni s-au dat pur și simplu, le deținem și facem ce vrem cu ele. De obicei, acești copii foarte bolnavi și foarte singuri sunt condamnați nu doar la boală și la o mare tristețe, dar și la o inevitabilă moarte. De obicei.

Însă există pe lumea asta niște oameni care și-au pus toate zilele, cu orele lor, cu minutele lor, cu fiecare respirație în parte, în slujba acestor copii. Rolul lor pe pământ, al acestor Oameni, este să scadă, fie și numai cu unul, cu doi, cu trei, numărul copiilor abandonați care mor în spital, într-un pătuț, singuri, fără brațe care să-i mângăie și fără ochi să-i plângă la final.

Centrul Blondie este locul imaginat și pus la cale de Adelina Toncean, care, nu am niciun dubiu, a venit pe lume ca să fie salvator de copii bolnavi și singuri. Dacă nu știți povestea Adelinei, o las aici (https://oanabotezatu.ro/…/povestea-adelinei-dintr-un-ocean…/).

 

Când mi-a spus Melania Medeleanu care e prima cauză pe care o va susține Asociatia ZI de BINE, asociația lansată în lume marți, 25 februarie 2020, mi-a tremurat sufletul. De emoție, de drag, de bucurie. Știam câtă nevoie este de acest centru, știam cât de mult luptă Adelina ca să-l deschidă, dar știam și cât de mult costă așa ceva. Însă, peste toate, știam că se poate.

Așa că i-am promis Melaniei că voi face tot ce pot ca să conving câțiva oameni să ajute la deschiderea Centrului Blondie. Așa că, iată, acum încerc să vă conving.

 

Mi-am ocupat, acum 20 de minute, scaunul meu din cele 2200 de scaune pe care e nevoie să ne așezăm, unul lângă altul, suflet lângă suflet, pe drumul spre casă al copiilor bolnavi și singuri. Apoi am donat 4 euro cu sms la 8862 (cuvântul SUS). În 30 de zile, Centrul Blondie va fi deschis și va primi copii care au atâta nevoie. Dacă ne unim mai mulți, putem face asta. Un scaun ocupat, un SMS de 4 euro sau chiar amândouă odată. Putem, nu? E nevoie de 2200 de oameni care să ocupe 2200 de scaune și de 10.000 de SMS-uri pentru a acoperi toate cheltuielile necesare pentru dotarea Casutei Blondie.

Pentru fiecare moment în care nimeni nu le-a fost aproape, în 14 Martie, la ora 14.00, îi însoțim simbolic pe DRUMUL SPRE CASĂ pe copiii bolnavi și singuri. Cine-i, deci, născut în martie? Hai SUS, hai SUS!

Toate detaliile cauzei de Martie le găsiți aici: https://zidebine.ro/martie.html

 

UPDATE: la doar o noapte și o zi de la lansarea cauzei de martie, s-au strâns deja 5.000 donatori. Dar mai e nevoie să ne strângem; este nevoie, în total, de 10.000 SMS-uri pentru a acoperi toate cheltuielile necesare pentru dotarea Casei Blondie. Putem să mai dăm niște SMS-uri, nu? În același timp, s-au ocupat deja aproape 1.000 de scaune. Mai sunt libere puțin peste 1.200 de scaune. Putem să le ocupăm, nu?

 

UPDATE 3 martie: Mai sunt 857 scaune goale. Unul poate fi al tău, hai, curaj, ajută un om să se ridice!

 

CE POȚI SĂ FACI

Dacă vrei să stai și tu pe scaun, timp de o oră, de la 14.00 la 15.00, pe 14 martie, poți da click pe harta de aici. Vei primi apoi toate detaliile pe e-mail și apoi ne vedem acolo, pe scaun, la mijlocul lunii martie.

Dacă ai prieteni născuți în luna martie, care crezi că s-ar bucura să susțină această cauză frumoasă, dă-le de veste despre povstea asta, e atât de simplu. Doar un SMS, doar 4 euro. Banii pe o cafea mare. Atât.

Dacă vrei să donezi direct în cont (pentru cei din străinătate, este bine să știți că donația prin SMS funcționează doar pe teritoriul României), datele Asociației ZI de BINE sunt cele de mai jos:

• CIF:42198923
• RO56RNCB0092166359160001, BCR, Sucursala Universitate

Pe site, la rubrica DONEAZĂ, găsiți și datele pentru PayPal.

 

 

Be happy & nice,

Oana

 

 

 

***
foto Bogdan Dincă/ www.zidebine.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected !!