Adi Hădean: „Sărbătorile mele sunt atât de liniștite și de blânde, că nici nu-mi vine să le povestesc”

Probabil aveți în față unul dintre puținele interviuri în care, deși la întrebări răspunde un pasionat de gastronomie și un specialist în bucătărie, până la final nu veți găsi nicio rețetă. Pentru rețete, aveți oricând la dispoziție blogul adihadean.ro (de unde eu, una, mă inspir de ceva ani). Pentru o poveste despre bucuria sărbătorilor, citiți mai departe. Vorbe de la Adi Hădean, un om tare drag mie, deși nu-l cunosc personal. 🙂

 

Indiferent ce vârste au, oamenii mari simt nevoia de multe ori să se întoarcă la copilărie – și e bine, cred, că o facem –, cu gândul și cu inima. E o emoție bună cea care apare de câte ori ne gândim mai ales la mâncărurile de când eram mici. Ce îți amintești tu din povestea asta? Care sunt bucatele care ți-au rămas pentru totdeauna în memorie, cărora le simți gustul și numai dacă le zici numele?

Gustul e un organism viu – el crește și se dezvoltă odată cu noi și e bine că-i așa, altfel am căuta toată viața să mâncăm doar ce ne plăcea în copilărie. E adevărat că gusturile de când eram mic rămân cu mine și mă bucur și acum de ele, dar în altă formă – uneori, într-o friptură bună de vită simt gustul cărnii la garniță din copilărie, alteori uleiul pe care îl pun în salată are gustul gutuilor din curtea bunicii și tot așa. Dar dacă e să vorbim de gustul pe care îl am cel mai puternic imprimat în memorie, este gustul haioșelor pe care mama le face de Crăciun și noi le mâncam calde, că n-avem atâta răbdare pe vremea respectivă. (o poveste despre haioșe, prăjiturile despre care pomenește Adi Hădean, puteți citi aici: Haioșe de la mama…)

 

Cum era la tine acasă de Paști? Cine gătea și mai ales ce, cine pregătea casa și mai ales cum, cine spunea povești și mai ales ce povești?

Mama și tata găteau de fiecare dată, noi, ca toți copiii, nu prea aveam treabă cu partea asta. Ne distram ciocnind ouă, jucându-ne pe afară, dacă tot venise căldură. Cred că ajungi să trăiești cu adevărat atmosfera de atunci mult mai târziu, când petreci Paștele în familia ta și vezi ce ai păstrat, poate inconștient, din copilărie. Cum nu-mi place să stau blocat în trecut, mai bine îți zic cum sunt sărbătorile în familia noastră acum – atât de liniștite și de blânde că nici nu-mi vine să le povestesc. Mâncăm cât ne cade bine, râdem mult, mai alergăm prin parc, prin curte sau prin jurul mesei, când fiul meu se plictisește de stat, și cam atât.

 

Ce ai ales să duci mai departe cu tine în ceea ce faci astăzi – ce tradiții, ce obiceiuri de familie și – desigur – ce rețete și feluri de mâncare anume?

Toate gusturile pe care le-am întâlnit și cunoscut până acum sunt cu mine, le regăsesc în ce-mi vine să gătesc, în meniurile pe care le gândesc și le gătesc, la atelier și la restaurant. De exemplu, la MEATic, abordăm  ingredientele într-o manieră primitivă, apropiată de originar, folosim focul deschis și fumul, ne străduim să obținem arome simple, dar puternice, gătim carnea și legumele multe ore și încercăm să facem cât mai multe de la zero. Este felul meu de a păstra tradițiile.

 

Se întâmplă și la oamenii ca tine, care știu să gătească foarte bine și fac asta aproape zilnic, să spună „Nu, domnule, supa/ friptura/ plăcinta asta nu-mi iese ca a mamei/ a bunicii/ a tatei/ a bunicului?” sau e doar ceva ce ni se întâmplă nouă, celorlalți?

Nu prea mi se întâmplă pentru că nu prea-mi propun. Gustul este un amestec de senzații cu amintiri și este greu de reprodus cu exactitate de mai multe ori. Pentru că nu-i doar despre preparat, ci despre starea pe care o avem când îl gustăm, de oamenii care sunt la masă cu noi, despre vinul de lângă șamd. Așa că nu cred c-ar trebui să ne chinuim prea tare să reproducem gusturile mamelor sau bunicilor, ci să le trăim pe ale noastre.

 

E adevărat că unele mâncăruri nu ne mai ies ca altădată sau e doar o poveste a oamenilor mari care se plâng prea mult și se bucură prea puțin?

Ai intuit bine, cred că este despre bucurie și cât ne dăm voie să o trăim. Sigur că dacă vrei motive să nu-ți placă ceva, îți pot găsi și eu 100 în 5 minute, dar ce rost ar avea, când putem să ne bucurăm de mâncare așa cum este ea azi, cu influențe din toate colțurile lumii și să ne străduim mereu să o facem tot mai aproape de ce gusturi ne reprezintă și ne-ar plăcea în momentul respectiv.

 

Există cumva o regulă a meselor de Paști. E musai să aibă cozonaci, pască și drob, pe lângă ouă roșii. Cum vezi tu aceste minunate bucate? E chiar așa de pus la zid faptul că mănânci cu poftă și cu drag cele de mai sus?

Nu cred în reguli, cel puțin nu în cele pe care ni le impunem ca limite personale, cred în cele care mențin ordinea sau organizarea în bucătărie, de pildă. De ce să ne impunem ce să mâncăm, de dragul unor reguli care poate și-au pierdut sensul sau nu l-au avut niciodată pentru noi? Mâncați, oameni buni, ce vă place și vă cade bine, că sărbătorile-s despre bucurie, nu doar despre mâncare.

 

Care-i povestea bucatelor tradiționale pe care le-a gătit echipa de la Hădean Catering pentru aceste sărbători? Cum ai ales meniul și care e povestea preparatelor?

Povestea-i simplă: pentru mine bucuria de a face mâncare crește atunci când îi văd sau aud și pe alții că se bucură de ea, așa că, anul acesta am pregătit bucate pentru mesele oamenilor exact așa cum ne-ar plăcea nouă și cum am pune pe mesele familiilor noastre. Nu am respectat cu strictețe rețete tradiționale, însă am respectat rețetele care ne plac și le-am dat oamenilor mâncare cum ar găsi și-n casa mea, dacă-aș avea loc de sute de oaspeți.

 

Când treaba e gata, când toți cei care au comandat la voi produse tradiționale și-au primit bucatele, ce alegi să gătești, acasă, cu ai tăi, pentru masa ta de Paști? E un meniu care se repetă an de an sau apar mereu și noutăți?

Exact ce le-am dat și celor care au comandat de la Hădean Catering. 🙂 De pe masa noastră nu va lipsi friptura, c-o fi de miel, vițel sau ce găsesc proaspăt în piață, lângă care punem sigur o salată proaspătă sau, de ce nu, poate niște untișor tras la tigaie cu usturoi și-un vin bun. Simplu, că așa ne place și n-are de ce să fie altfel.

 

Și, la o adică, ce e rău în avea masa îmbelșugată de Sărbători? Face asta din noi niște oameni care simțim mai puțin în timp ce mâncăm mai mult?

Nu-s eu omul care să judece ce și cum mânâncă alți oameni, sunt adeptul cumpătării, atâta timp cât asta vrei. Dacă vrei să mănânci până nu mai poți sta pe scaun, n-am eu treabă. Cred că fiecare dintre noi este liber să-și ia propriile decizii, inclusiv atunci când vine vorba de mâncare și că nu-i treaba nimănui să judece. Un pic de înțelegere n-a omorât încă pe nimeni, din ce știu eu.

 

Crezi că simțul măsurii, din punct de vedere gastronomic, ne lipsește doar nouă, românilor, sau așa e și la alte nații?

Nu cred că ne lipsește nici nouă, nici altora, cred doar că alegem să-l ignorăm din când în când. Și că uneori, îl mai și dramatizăm, când face audiențe și merge bine pe Facebook. Simțul măsurii îl are fiecare dintre noi în dotarea default și poate alege când și cum să-l folosească.

 

Care-i bucuria mesei împreună? Căci sigur nu se rezumă totul doar la a gusta, degusta, mânca. Cum e la tine acasă?

La mine acasă, bucuria se împarte cu soția mea și fiul nostru, alături de rude și prieteni care se adună care de pe unde, ba din nordul țării, ba din Ardeal. Și nu-i de pus în cuvinte, e de simțit, cum vă doresc și vouă alături de ai voștri dragi.

 

Ce le dorești românilor să nu uite de Paști, când se așază la masă cu ai lor dragi?

De ei înșiși și de ce le aduce bucurie, fie că-i pe masă, lângă masă sau în altă parte. Să le fie bine și să aibă sărbători luminate.

 

 

Foto: PR AdiHădean.ro

No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *