Aș face un bine, dar dacă iese rău?

“- Ce-ai zice să plantăm niște zmeură în grădina din fața blocului?
– Da, am putea, dar dacă ne-o fură?
– Cine?
– Vecinii.”

Dialogul acesta scurt, pe care l-am avut pe soțul meu ieri, mi-a adus aminte de o preconcepție cu care mă lupt de mulți ani. Nu în fiecare zi, dar, uneori, recunosc, chestiunea revine și mă întoarce din drumul lui a face bine. Aș da 10 lei unui cerșetor, dar dacă își cumpără țigări din ei?! Aș dona niște haine, dar dacă nu ajung la cineva care chiar are nevoie?! Aș planta o floare, un copac, o tufă de zmeură, dar dacă se găsește un deștept să o rupă, să îl taie, să o fure?! Aș dona niște bani pentru un caz umanitar, dar dacă nu sunt folosiți așa cum trebuie?! Aș face bine, dar dacă cineva face rău cu binele meu? Sigur nu doar mie mi s-a întâmplat să gândesc așa, în diverse situații. Nu sunt doar eu defectă, nu?

Putem da vina oricând pe societate și pe cei care greșesc, poate, în jurul nostru. Pe oamenii care profită de bunătatea altor oameni și pe cei care calcă în picioare empatia și facerea de bine. Dar ce-ar fi dacă nu am mai da vina pe nimeni și dacă ne-am face porția de bine, atât cât putem și atât cât dorim, în bucata noastră de puzzle. Dacă am întinde o mână fără se ne gândim înainte ce cel care se va agăța de ea o va mușca? Dacă am oferi ajutorul convinși că cel care are nevoie ne va fi recunoscător pe lumea asta și poate și pe cea de dincolo, oriunde ar fi ea.

Habar nu am de unde vine defecțiunea asta, căci aproape ca pe o defecțiune de fabrică o văd, dar de undeva vine și e bine înfiptă în noi. Nu putem vedea jumătatea plină înainte de a ne minuna cât de goală e cealaltă jumătate. Nu putem îmbrățișa bucuria, înainte de a lua pe umăr dezamăgirea. Nu putem vedea în cineva partea bună, înainte de a-i număra, rând pe rând, toate defectele. Care-i faza cu noi? Așa am fost dintotdeauna sau ne-am înrăit din cauza vremurilor?

 

Nu de mult, când ieșea de la magazinul din cartier, soțul meu a fost oprit de un bărbat și rugat ceva. Inițial, nu a auzit ce a spus omul, căci era prea grăbit și nici nu s-a oprit. Bărbatul l-a urmărit câțiva pași, tot insistând: “Nu vă supărați, aveți un minut?” Din mers i-a spus, căci soțul meu a continuat să-și vadă de drum, că are nevoie de ajutor. “M-am gândit că vrea bani”, s-a scuzat soțul când mi-a povestit. Așa ne gândim toți, nu? “Și ce voia?”, am zis. “Voia să îi împrumul telefonul, să sune pe cineva cu care trebuia să se întâlnească, rămăsese fără minute.” I-a dat telefonul și bărbatul a sunat pe cine aștepta. Dacă eram eu într-o zi proastă, probabil că mă gândeam că bărbatul va fugi în noapte cu telefonul mobil. Pentru că, evident, mai degrabă te gândești că cineva vrea să te fure decât că cineva poate rămâne fără minute în această epocă a minutelor nelimitate.

Când m-am mutat în București, în urmă cu 14 ani, fiindcă în orașul meu mic de provincie nu prea aveam cerșetori, când coboram la metrou îmi schimbam mereu bani, ca să am să le dau celor care cereau. În urmă cu 14 ani, erau mult mai mulți cerșetori în București și mai ales la metrou, la gurile de metrou sau chiar pe peron. Nu aveam mulți bani de buzunar, dar mereu găseam câte un bănuț pentru mulți dintre cei care îmi ieșeau în cale. M-am oprit din obicei într-o zi în care eram pe la Universitate împreună cu un bucureștean, născut și crescut aici, care s-a șocat: “Nu le mai da, că oricum își cumpără bronz și droguri”. Și nu le-am mai dat o vreme.

Apoi, am aplicat altă tactică: le dădeam banane, ciocolată și ce mai credeam eu că le-ar plăcea. Așa, eram mai convinsă că binele e bine. Totul până într-o zi, în care un cerșetor de la Piața Victoriei mi-a aruncat următoarele cuvinte: “Ce să fac eu cu banana? Eu vreau 10 lei, nu banane”. Și nu a primit darul meu. De atunci nu am mai dat nici fructe, fiindcă m-am gândit, din start, că toți cerșetorii vor refuza și vor cere, la schimb, bani. Deși, sunt absolut convinsă acum că am generalizat aiurea.

În urmă cu vreo patru ani, la câteva zile după ce am pierdut o sarcină, o traumă din care cu greu mi-am revenit, am avut un alt episod cu facerea de bine: la Piața Muncii, aproape de metrou, pe pervazul unui magazin alimentar, am văzut o mamă cu un bebeluș în brațe. Plângea de foame mama și cerea bani pentru lapte. Aveam în portofel 50 de lei, toți banii. I-am scos fără nicio ezitare și i-am dat femeii. M-a privit șocată și i-a luat cu mâna tremurând. Când i-am povestit unei colege de redacție ce am pățit, crezând că am mai putea ajuta mama respectivă și pe viitor, mi-a zis sec: “I-ai dat degeaba, sigur i-a luat bărbatul și i-a băut. Probabil că bărbatul ei era la câțiva pași, probabil că i-a luat banii imediat ce ai plecat”. “Poate i-a folosit, totuși, pentru laptele copilului”, am insistat neputincioasă. “Exclus.”

 

Toate cele de mai sus adunate m-au determinat, în timp, să gândesc strâmb de multe ori când am vrut să fac un bine.

De ceva vreme, îmi reamintesc zilnic să mă corectez. Ce-ar fi dacă aș face bine doar gândindu-mă la acest bine? Poate nu de fiecare dată binele e bine până la capăt, dar măcar eu sunt împăcată că am făcut ce am simțit și, din punctul meu de vedere, ce a trebuit. Îmi spunea un preot cândva că fapta bună e faptă bună când o faci cu toată inima. Iar a face ceva cu toată inima înseamnă, după mine, să nu te gândești în secunda doi că mai bine nu făceai fapta cu pricina.

S-a nimerit să scriu povestea asta în Săptămâna Patimilor, o perioadă în care oamenii se străduiesc să fie mai buni și să facă mai mult bine decât de obicei. Dar nu vă lăsați înșelați de sincronizarea asta: eu cred că binele, oricât de mic, poate fi făcut în orice anotimp, în orice zi, în orice ceas. Important e să se întâmple. Și dacă s-ar putea să-l facem și fără gând rău – Doamne, ce bine ar mai fi!

 

Be happy & nice,
O.

 

Foto: arhiva personală, eu văzută prin ochii lui E. 🙂

3 Comments
  • Lavinia
    April 12, 2017

    Iti multumesc pentru lectia asta, Oana! Mi-au dat lacrimile. <3

    • OanaBotezatu
      April 12, 2017

      Multumesc si eu ca ai citit, Lavinia. Tare mult iti multumesc. Zi frumoasa si gand bun!

  • Georgiana
    May 17, 2017

    Minunat articol! Exact ceea ce cred si eu. Numai bine si sa fiti binecuvantata!

Leave a Reply to OanaBotezatu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *