Bergman, grădinița pentru oameni mici, se deschide și în Timișoara

La ora 8.00, sunt încă împreună, dar se pregătesc să-și continue ziua separat. Se privesc cu drag și-și spun „te iubesc, să ai o zi frumoasă”.

 

Când copiii vor mânca de mic-dejun, pe îndelete, lapte cu cereale sau pâine cu unt și gem de zmeură adevărată, părinții lor vor fi deja la a doua cafea, pregătită la mașina de cafea din birou.

 

Peste puțin timp, copiii vor pleca în drumeție, cu cizmele de gumă în picioare, cu rucsacul în spate; drumeția începe imediat ce micuții ies pe poarta grădiniței, căci pădurea e vecina lor; plimbarea, care vine la pachet cu joacă liberă și cu lecții care nu seamănă niciodată a lecții, așa cum le știm noi, se termină undeva spre prânz. În tot acest timp, părinții vor fi bifat deja cel puțin două ședințe și câteva zeci de e-mailuri marcate cu stegulețe colorate, în funcție de importanță.

 

Undeva la mijlocul drumeției, copiii se vor opri la un loc bine știut doar de ei, un loc al lor în pădurea tuturor, și-și vor mânca fructele. Vor râde, vor fi curioși să vadă cine ce fruct și-a adus, vor face schimburi, vor împărți, se vor bucura, pur și simplu, de o bucată de măr mâncată sub cerul liber. Tot cam pe atunci, părinții lor vor comanda, pe Internet, mâncarea de prânz, care va veni într-o caserolă sigilată și pe care, dacă sunt destul de norocoși, o vor mânca în sala de mese a clădirii de birouri. Dacă nu sunt foarte norocoși, vor mânca din ea dând încă două e-mailuri urgente, de pe telefon. Dacă sunt chiar ghinioniști, nu vor apuca să mănânce deloc.

 

Drumul prin pădure e plin de surprize. Surprize adevărate, pregătite de natură în fiecare zi, pentru cine se nimerește să fie atent la ele: o creangă care trosnește neașteptat, un tril de pasăre al cărei nume nu-l cunoști, un cântec de frunze foșnite de vânt, o floare care-ți iese în cale și pentru care te pui pe burtă, ca să o vezi mai bine și să îi simți parfumul, un mușuroi de furnici care nu sunt deranjate de oamenii mici când aceștia le întreabă cum le cheamă, doi melci care au plecat, de dimineață, la plimbare, nu știe nimeni unde, o baltă plină de noroi care se cere umblată de picioare încălțate cu cizme mici.

Drumul spre birou, aproape același în fiecare zi, nu e (sau poate doar nu pare) niciodată spectaculos. Foarte posibil să apară surprize, dar, în goana lor și cu gândul deja la muncă, oamenii mari nu mai au timp să le observe. Mintea lor bifează traseul mecanic, știți și voi, birou-pat, birou-pat, și atât. Sunt deja la birou și au multe task-uri pe lista de to do.

 

Când copiii vor adormi ascultând povești citite din cărți adevărate, părinții lor vor fi, din nou, într-o întâlnire de lucru. Când cei mici vor se vor juca cu frunze, pietriș și noroi în curte sau poate vor face o supă din bețe și nisip și paste colorate, cei mari vor termina de completat un excel care nu suportă amânare. Când oamenii mici vor picta Planeta folosindu-și palmele și tălpile, în loc de pensule, oamenii mari se vor uita la ceas în așteptarea sfârșitului programului de la serviciu. Când copiii își vor mânca iaurtul, la ora 17.00, părinții vor fi deja în drum spre grădiniță, prin trafic și claxoane, așteptând bucuria de final de zi.

 

***

Ce povestesc eu aici se va întâmpla, din toamnă, și la Timișoara, unde Bergman deschide o nouă grădiniță. Și eu mă bucur că e așa. Mă bucur pentru că sunt din ce în ce mai mulți copii care au parte de o grădiniță care îi învață să iubească natura, să și-o apropie și să o înțeleagă, mă bucur pentru părinții care înțeleg câtă bucurie le aduc copiilor alegând o grădiniță care le dă voie la joacă și la libertate, mă bucur pentru oamenii care înțeleg că, uneori, pentru a schimba țara în care trăiești e nevoie să ieși din zona de confort și să-ți pui mintea și mâinile la treabă.

Bergman Timișoara este a cincea grădiniță Bergman (și a treia în sistem de franciză, după cele din Sibiu și din Arad), și asta nu înseamnă nimic altceva decât un început de viață (mai) frumoasă pentru câteva zeci de oameni mici (și părinții lor). Știu că nu pare, dar să nu credeți nicio clipă că e puțin lucru să le schimbi începutul de viață unor oameni mici. Începutul acesta va conta enorm pentru cum se vor transforma acești oameni mici în oameni mari.

Am fost curioasă cine e omul care a vrut să aducă Bergman în Timișoara (unde, știu de la o prietenă, există deja o școală minunată pe conceptul green forest), așa că am rugat-o pe Adina Horga, prietena mea și fondator Bergman, să mi-o prezinte pe Olga Gliția când vine la București. Ne-am văzut la o cafea într-o dimineață de iulie cu ploaie și am vorbit mult și bine și a rămas că ne vedem la Timișoara, în toamnă, la deschiderea grădiniței. Sper să mi se întâmple.

 

BUCURIA

Olga s-a născut în Republica Moldova și știe exact cum e copilăria în mijlocul naturii. A simțit de multe ori bucuria alergatului pe pajiști și câmpii, știe cât de mult le place copiilor să meargă în drumeții cu părinții lor, pentru că a făcut asta, recunoaște viorelele, clopoțeii și știe cum arată urzicile înainte de a fi mâncare de urzici și ciupercile înainte de a fi ciulama. A văzut pădurea de aproape și primăvara, și vara, și toamna, și iarna. Și a iubit-o în fiecare dintre ipostaze. Olga știe exact ce se pregătește să le ofere copiilor din Timișoara, căci a trăit libertatea, joaca liberă și apropierea de natură când era copil. Lucrurile simple nu s-au schimbat mult de atunci, nici bucuriile, doar noi avem mai puțin timp pentru toate.

„Cred că suntem o generație de oameni care s-au îndepărtat mult de natură și cred foarte tare că ai noștri copii au nevoie să se bucure, mai mult decât o fac părinții acum, de o floare, de o frunză, de natură. Cum ar fi ca cei mici de azi să facă ceea ce am făcut și noi când eram ca ei? Cu asta am pornit în minte și așa am ajuns la Bergman și la Adina. Eu am fost un copil care era strigat mereu „Olguța, hai acasă!”, știu câtă bucurie aduce joaca afară și îmi doresc bucuria asta pentru Rebeca, fetița mea, dar și pentru alți copii. M-a atras în povestea aceasta ideea de a lăsa copilul afară, pe orice vreme, să se joace, să aibă contact cu natura, să învețe să numere folosind frunze, nu doar bile și chibrituri, să afle cum arată un nuc și cum arată un arțar, să aibă timp și spațiu să se bucure de pomi, de flori, de păsări, de aer curat, să aibă aproape adulți care să îi permită să fie curios în orice moment. Libertatea de care se bucură copiii m-a atras în primul rând. Libertatea de a nu sta numai între patru pereți toată ziua.”

 

 

ASEMĂNAREA

Cumva, Olga seamănă cu Adina: sunt amândouă două femei foarte tinere care vor să se schimbe lucrurile în jurul lor, dar nu așteaptă niciun Godot pentru asta, sunt gata să-și suflece mânecile să să le schimbe singure. Olga putea rămâne, mai departe, un om într-o multinațională. Dar de ce să nu fie un antreprenor care-și face partea lui în educația preșcolară din România? A pornit la drum cu o idee, când căuta grădinița potrivită pentru fiica ei. Va fi greu să face ce și-a propus? Evident că da. Va fi diferit față de ce a făcut până acum (finanțe și management)? Categoric. Va fi o schimbare? Fără dubiu. A primit mai multe descurajări decât încurajări? N-aveți idee. Dar Olga mi-a dat impresia că nu se teme să încerce. Iar eu cred că succesul vine mai ales când nu ți-e frică să încerci și nu ți-e frică să greșești.

 

Dragostea de copii și dragostea de natură le-a adus pe Olga și pe Adina împreună. „Copilul e lăsat să zburde liber în pădure, dar, de fapt, în tot acest timp, el învață. Învață ce e în jurul lui, învață care sunt regulile naturii, învață că nu lași niciodată mizerie în urma ta, în pădure sau oriunde, învață să respecte orice formă de viață”, spune Olga.

Principiul de bază al sistemului Bergman este dezvoltarea omului mic la nivel de comunitate, și nu individual, explică Adina. „Adultul de mâine are nevoie de conectare permanentă la umanitate și la natură. Dar conceptul nostru nu are ca scop doar conectarea cu mediul natural, ci implică și diferite paliere de dezvoltare: emoțională, cognitivă și fizică. La Bergman, creștem oameni mici pentru o lume despre care nu avem toate datele, de aceea scopul nostru este să creștem rezistența, din toate punctele de vedere, și să introducem copiii, de la o vârstă fragedă, în situații reale de viață la care oamenii mici să găsească soluții (finding solution este numele acestui concept din ce în ce mai popular la nivel internațional).” Ce scrie mai sus e important pentru cei care vor să înțeleagă că o grădiniță care duce copiii la pădure zilnic nu e doar atât.

 

 

 

APROAPE DE NATURĂ. LA PROPRIU

Fiind o grădiniță în franciză, grădinița din Timișoara va prelua totul de la Bergman, de la concept, la curriculum, proceduri, bune practici, tot. Casa în care vor fi primiți oamenii mici are 350 mp, terasa – 70 mp, iar în jur avem un teren de 1200 mp. Un teren ce le va fi loc de joacă în fiecare zi. La Bergman Timișoara, se va aplica conceptul de outdoor learning, cu influențe Reggio Emilia (această abordare a învățământului preșcolar pleacă de la premisa că mediul înconjurător e un bun educator și că cei mici pot învăța folosind materiale naturale în detrimentul fișelor – n.r.)

Partea cea mai minunată este că grădiniță le oferă posibilitatea copiilor să intre în pădure imediat, fără timp petrecut în trafic. Grădinița chiar va fi vecină cu pădurea – se află la 10 metri de intrarea în pădure. La Timișoara, copiii grădiniței Bergman (ce se va deschide în Dumbrăvița) pot merge în pădure în fiecare zi, în Pădurea Verde, iar asta, vă spune un părinte de copil care merge de două ori pe săptămână la pădure, e cu adevărat minunat.

 

 

ÎNTÂLNIREA

Le-am întrebat pe Olga și pe Adina ce fel de oameni, mici și mari, așteaptă la Bergman Timișoara. Mi-au zis așa: așteptăm oameni mici de toate felurile, dar contează foarte mult cum sunt părinții lor. „Părintele trebuie să aibă cam aceleași principii și valori cu cele pe care le aplicăm și le respectăm în grădiniță; e foarte important ca omul mic să aibă o experiență educațională cursivă și armonioasă, e important ca ce facem la grădiniță să se continue și acasă, în familie. Părinții trebuie să creadă, la fel ca noi, că perioada de la 2 ani la primii ani de școală (unde începe efectiv traseul educațional al copilului), adică perioada petrecută în grădiniță, este bine să fie una în care copilul primește ingredientele unei copilării care îi permite să se dezvolte liber. Noi considerăm că grădinița este cea în care principiile și valorile pe care și le însușește copilul se vor reflecta în toată viața adultului de mâine. Și mai credem că oamenii mici au dreptul să se joace și e aproape obligatoriu să asimileze informațiile necesare prin joc”, spune Adina.

 

Olga și Adina mi-au zis că au emoții. Au emoții mai ales până când vor începe efectiv să le dăruiască oamenilor mici emoții. Dar eu, din postura de părinte, știu că emoții imense sunt și de partea cealaltă, la copii și la părinți.

 

Și, tot din experiență, mai știu ceva: că prima întâlnire este cea pe baza căreia părinții vor decide dacă grădinița aceasta e potrivită pentru ei și pentru copiii lor. Vă doresc ca, dincolo de orice, să vă ascultați instinctul. Nu contează cum e Olga, omul care deschide grădinița, nu contează cât de bine știe Adina să-și facă treaba la Bergman, nu contează cum sunt educatorii, nu contează că grădinița va fi în buza pădurii, nu contează că cei mici vor avea libertate cât cuprinde, nu contează nimic din toate astea, de fapt. Nu contează decât ca voi să știți și să simțiți că rezonați cu ce înseamnă toate astea. De acolo începe totul. Și, dacă începe, vă spun că, mai departe, se scrie o poveste frumoasă.

 

 

Fotografii: Bergman

No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


error: Content is protected !!