Cât te doare o jignire

„Ai un cur cât o baniță, să mănânci doar una”, mi-a zis. Aveam vreo 14-15 ani, eram îmbrăcată într-o fustă scurtă care îmi plăcea, aveam sandale cu platformă și tocmai mușcam dintr-o gogoașă. Mi-a venit să scuip. Gogoașa aia sigur îmi făcea curul și mai mare.

Ea era înaltă și slabă, nu silfidă, dar, oricum, mai bine proporționată decât mine. Eu aveam în înălțime cam cât am și acum, sau pe acolo, 1,61 m, eram în plină pubertate și aveam, într-adevăr, fundul cam mare. Dar era ferm, căci jucam handbal și alergam în jurul terenului de la școală. Plus că aveam talie subțire.

 

Mă prinsesem că „a avea un cur cât o baniță” nu e de bine, dar habar nu aveam ce-i aia, așa că abia am așteptat să ajung acasă și să văd în dicționar (n-aveam dexonline.ro pe atunci, dar aveam dicționare tipărite, pe care le și foloseam).

 

BÁNIȚĂ, banițe, s. f. Unitate de măsură de capacitate pentru cereale, a cărei valoare a variat (în provinciile românești) în jurul a 21-34 l; dublă (1). ♦ Vas special (făcut din doage) care are această capacitate. – Din bg. banica.

 

Abia după ce am citit ce e aia o baniță, am plâns. Adică, da, știam și eu ca eram mai plinuță, dar până atunci nu îmi spusese nimeni că am fundul prea mare, JLo era pe val, bunica zicea că-i bine așa, și grasă, și frumoasă. Eram, poate, un pic plinuță, dar nimeni nu mă făcuse grasă. Grasă cu fundul mare. Expresia aia m-a cam pus la culcare pe plâns câteva nopți în șir.

 

Apoi, după câteva zile, am zis că oricum nu îmi pasă, că tipa aia a fost doar răutăcioasă și nu am mai mers la ea acasă niciodată. Nici gogoși din alea prăjite în baie de ulei nu am mai mâncat vreodată. Probabil însă că mi-a păsat mereu mai mult decât am crezut, dovadă că, de atunci începând, niciodată nu am fost mulțumită de cum arăt, iar uneori am detestat modul în care mă vedeam în oglindă. Mai ales la spate. Și de câte ori m-am îngrășat în viața asta, mi-au sunat în cap vorbele alea.

 

Cât durează o jignire? Fix cât o lași, zice la manual. Și tot la manual zice că o vorbă urâtă venită din partea cuiva care nu contează în viața ta ar trebui să fie ștearsă din memorie mai ușor. Mie nu îmi iese încă chestia asta. Mă doare orice jignire, indiferent de la cine vine. Mă dor chiar și vorbele urate care ajung la mine via e-mail sau în comentarii pe blog ori pe Facebook.

 

Au trecut 20 de ani de la ai un cur cât o baniță”, țin minte perfect și acum locul, soarele la apus, fusta gri care îmi plăcea mult, gustul de gogoașă îmbibată în ulei care mi-a picat rău instant. În continuare am fundul bombat (nu-mi place să-i zic mare), dar ies mai des la alergat. 🙂

 

Azi mi-am amintit iar de povestea asta și de jignirea pe care nu am uitat-o niciodată când am auzit înregistrarea cu șefa SRTV, Doina Gradea, care spune despre o jurnalistă, o profesionistă pe care o știu și o urmăresc, că e „cap de porc”.

Probabil că puțini sunt oamenii care pot spune asta despre alți oameni. Probabil că și mai puține sunt femeile care pot spune asta despre alte femei. Și probabil ca indiferent câți suntem cei care ne arătăm astăzi sprijinul față de Ema, jignirea aceasta nu va trece așa de ușor, cu like & share, foarte probabil nici cu scuze (dacă vor veni). Sper din tot sufletul, Ema, ca tu să uiți mai repede ca mine vorbele astea urâte. Și nu, nu ești mai urâtă la exterior decât la interior. Ești la fel de frumoasă pe ambele părți. Și ești perfectă fix așa cum ești. 🙂

 

 

Be happy & nice,

Oana