De ce nu am incredere in mine

Mi-a fost frica sa scriu acest articol. Fiindca e o marturisire pe care nu am facut-o pana acum. Multi dintre cei foarte apropiati stiu – sau banuiesc o parte dintre cele de mai jos –, dar negru pe alb nu am scris niciodata adevarul ce urmeaza.

Nu am incredere in mine (stiu ca teoria spune ca nu incepi propozitiile importante cu negatie, ca pierzi cititorul, oamenilor nu le place sa il iei pe „Nu” in brate, dar asta e, nu am cum sa o spun altfel).

Nu am avut niciodata incredere in mine. Punct. 

Am avut o copilarie fericita, am avut si am niste parinti care ma iubesc si ma apreciaza si imi spun mereu ca fac o treaba buna. Am doua surori si un frate care cred despre mine ca sunt foarte priceputa la multe, am doi nepoti care cred ca sunt „foarte tare” (fiindca am multe Like-uri pe Facebook :), am un sot care ma admira si ma iubeste pentru cum sunt si pentru ce stiu. Sunt fericita cu alegerile mele si cu viata pe care o am. Cu toate astea, gradul de incredere in mine insami este – aproape de cand ma stiu – sub nivelul marii.

Nu sunt urata – sau cel putin asa mi se tot spune si, de ce sa manii pe Dumnezeu, cand ma uit in oglinda vad si eu asta. Sunt nici prea grasa, nici prea slaba, nici prea scunda, nici prea inalta. Sunt normala. Arat normal pentru varsta mea, nu am mai multe riduri decat pot duce la 32 de ani (aproape), ba chiar se pare ca arat un pic mai tanara. Cu toate astea, din cauza unor mici defecte fizice si (mai ales) din pricina catorva kilograme in plus (4-5?), nu am incredere in mine. De fapt, daca e sa duc marturisirea pana la capat: sunt zile in care nu-mi place deloc de mine.

Ultima data cand s-a intamplat, am fost gazda unui eveniment public. A trebuit deci sa fac niste poze. Si tot timpul cat am stat la poze nu ma gandeam decat ca voi iesi urat, ca mi se vede abdomenul care nu e plat, ca bratele sunt prea groase, ca picioarele nu sunt destul de finute, ca daca rad mi se vede strungareata, ca dintii nu imi sunt perfecti, ca nu-mi sta bine parul, ca…

Din fericire, am foarte multa treaba de facut in 24 de ore, am un copil care imi cere atentie non-stop, am o viata, am rate de platit, asa ca nu am timp sa ma gandesc in fiecare zi la faptul ca nu am incredere in mine fiindca nu imi place de mine. Ba chiar in ultimii ani, de cand mi-am cunoscut sotul (plus ultimul an foarte special, cand am devenit mama lui David), am fost prea fericita ca sa ma mai las necajita de gandurile astea.

Dar ma trezesc uneori, mai ales cand trebuie sa demonstrez ce stiu si ce pot, ca nu am atata tarie in ceea ce ma priveste. Sunt frumoasa si desteapta si stiu sa fac lucruri mai bine decat altii – poate ca asta ar trebui sa imi spun mai des. Dar nu o fac. Poate e dintr-un soi de modestie, poate mi se pare ca m-as imbata cu apa rece. Aveam o colega jurnalist, la un moment dat, nu era rupta din soare, ba chiar din contra, as spune, dar, Doamne, avea atata incredere in ea de ziceai ca e cel putin Miss Univers si cel putin castigatoare de Premiu Pulitzer. Desi ea era cel mult mediocra. Mereu ma gandesc la fata asta si ma intreb cum reusea sa creada atat de mult in ea insasi.

Ce inseamna, de fapt, sa ai incredere in tine? Sa te iubesti asa cum esti. Sa te iubesti tu pe tine ca sa te iubeasca si altii. Am 32 de ani si inca nu ma iubesc asa cum trebuie. De aici si lipsa unei increderi care cred ca mi-ar da aripi. Uneori ma gandesc ca ar trebui sa merg la terapie si sa pun pe tava unui specialist toate gandurile astea. Alteori mi se pare o prostie. Poate cel mai bine ar fi sa ma uit in oglinda mai des si mai cu drag. Poate cel mai bine ar fi sa ii raspund sotului meu cu un zambet adevarat atunci cand imi face un compliment. Poate cel mai bine ar fi sa stiu ca self marketing si aprecierea personala nu sunt lipsa de modestie. Poate cel mai bine ar fi sa beau un pahar cu vin mai des? 🙂

Nu am incredere in mine atat cat ar trebui, e adevarat. Dar partea buna este ca in fiecare zi fac un fel de tratament pentru vindecare: stau cu David si ne jucam si radem si de prostim, si pot fi eu asa cum sunt, cu strungareata si cu cateva kilograme in plus si fara incredere in mine. El e prea mic ca sa ma judece in vreun fel, iar eu prea indragostita de el ca sa ma mai gandesc la asta.

 

Acest articol-marturisire este gazduit si de platforma schimbalumeaprinfrumusete.ro, aici.  Mi-ar placea sa il cititi si sa imi scrieti despre. 🙂

 

Be happy & nice,
Oana B.  

*Ma gasiti si pe pagina de facebook Happytude.ro 🙂

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected !!