„Degeaba ești viu dacă nu simți că trăiești.” Din cartea lui TEO

Azi am deschis, din nou, cartea lui TEO. Cartea pe care TEO a pregătit-o aproape doi ani, imagine cu imagine, literă cu literă, dar de care nu a apucat să se bucure. Am citit din ea pe sărite, am recitit bucățile preferate de mai multe ori, m-am pierdut în lumina unor poze. Unele bucăți de gânduri le-am citit pe litere, ca să-mi intre bine în cap.

Când am închis-o, mi-am amintit, instant, că eu am – în acest moment al vieții mele – TOT. Da, uneori plâng după lucruri și îmi doresc să mi se întâmple multe câte în lună și în stele, dar tot eu sunt aia care știe că am tot ce îmi trebuie. Mi se întâmplă adesea să uit ce e important, dar uite de asta e bună cartea lui TEO.

Vă rog să o cumpărați, face bine la minte și la suflet. Ca să vă conving, vă pun mai jos câteva dintre înșiruirile de vorbe pe care eu le iubesc.

 

 

„Nicio zi nu este doar o altă zi.”

 

„Fiecare zi e ACEA zi. Și, ce e mai frumos, poate că abia acum urmează cea mai frumoasă zi din viața ta…”

 

„Când te trezești dimineața, nu ceasul, nu telefonul, nu cafeaua, nu telecomanda trebuie să fie primul lucru pe care îl cauți. Ci ÎNCREDEREA. În crederea în noi înșine și în cei din jurul nostru, care ar face orice să ne ajute să trecem peste momentele grele, ca să ne bucurăm de răsărit, de orizonturi, de zâmbetul nostru și al celorlalți sau de orice lucru mărunt care ni se pare atât de nesemnificativ atunci când suntem sănătoși.”

 

„DRAGOSTEA suntem noi, fiecare dintre noi. Iar sufletul nostru nu se hrănește cu căldura primită, ci cu căldura pe care o oferim.”

 

„Degeaba ești viu dacă nu simți că trăiești.”

 

„Cred că toți ne naștem cu ceva bun și cu ceva rău în noi. Și depinde de noi în cea mai mare parte ce fel de oameni vrem să fim și vom fi: buni sau mai puțin buni.”

 

„Da. Viața este uneori de rahat. Dar atunci când mergi pe stradă și calci într-un rahat, nu renunți la drumul tău, nu te oprești din drum, nu te arunci in fața mașinii de supărare, nu te dai cu capul de pereți. Mergi mai departe, porți rahatul ăla pe talpă până acasă, îți cureți papucii și a doua zi o iei de la capăt. Așa e și cu viața.”

 

„Uneori e nevoie de un singur om să scoată la iveală tot ce-i mai bun în tine. Acela va fi cu siguranță cel care îți va schimba viața. Și când vine, și când pleacă.”

 

 

Cartea Viața TE Obligă. Nu renunța nici în ruptul capului, de Teodora Maftei, a apărut la Editura PANDORA și poate fi cumpărată de aici sau de aici.

0 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *