Educatorii: oamenii mari care cresc oameni mici

O bonă despre care credea toată lumea din parc că e mama, căci vorbea prea frumos cu copilul avut în grijă, un specialist în anti-hacking și programare, un om pasionat de munte și de escaladă, o persoană cu doi ani de practică la Criminalistică și IML, un adult care a  învățat dragostea pentru copii într-un centru de plasament, o persoană căreia nu i-a plăcut la grădiniță, așa că și-a convins părinții să o lase să stea cu bunicii până când a început școala. Nu ați avea cum să știți care și cum e fiecare dintre acești oameni dacă îi vedeți într-o poză, și poate că nici nu e așa de important să îi recunoașteți în funcție de cele de mai sus. Important însă este să știți că acești oameni, atât de diferiți, sunt educatori.

Toți sunt colegi, toți sunt foarte iubiți și mai ales toți sunt pasionați de ceea ce fac în fiecare zi: își trăiesc viețile încercând să crească frumos vieți abia începute. Toți sunt oameni mari care au grijă de oameni mici.

Nici măcar unul dintre ei nu a visat, când era mic, să fie educator. De fapt, cine visează vreodată să devină educator?! Copiii vor să se facă, atunci când vor crește mari, „persoane importante”. Abia când sunt adulți își dau seama cât de important este, de fapt, educatorul în viața unui om mic.

 

I-am întrebat pe educatorii de la Bergman, grădinița la care merge David de trei ani și la care va merge, din septembrie 2019, și Cristian, ce le place mai mult la ceea ce fac, cum fac să fie fericiți stând în mijlocul copiilor – cei mai solicitanți, cei mai plini de energie, cei mai plini de întrebări și cei mai neobosiți-niciodată-niciodată dintre pământeni, dar și care sunt lucrurile esențiale de care un copil trebuie să aibă parte la grădiniță. La final, când am citit răspunsurile lor, mi-am pus o dorință: să fie tot mai mulți educatori senini și împăcați cu meseria lor, conștienți de rolul pe care îl au și pe care și-l asumă cu responsabilitate; tot mai mulți educatori care să-și propună să schimbe lumea (lumea din jurul lor, nu lumea toată), așa cum vor oamenii aceștia.

 

 

Laura aka. Lauri

Când ți-ai dat seama că poți fi educatoare?

Înainte de a fi educator, am fost bonă. O bonă tânără, cu talent, îndrăznesc să spun. Toți oamenii care mă întâlneau în parcuri, părinți, bunici sau alte bone, mă priveau cu uimire atunci când le spuneam: „Nu, nu sunt mama copilului, sunt bonă lui”. Iar ei, inevitabil, îmi spuneau: „Nu, n-are cum, bonele nu vorbesc așa frumos”. Îmi plăcea foarte mult ceea ce făceam și eram mândră pentru cum reușeam să îmi fac treaba, nu vedeam nimic ciudat la mine. Într-o zi, o mamă (pe care am întâlnit-o de mai multe ori în parc) a venit la mine cu o propunere care mi-a schimbat viața: „Cred că ești minunată și cred că mai mulți copii ar trebui să te aibă în preajmă”. Nu m-am simțit niciodată minunată, nu m-am simțit niciodată specială, dar am ascultat-o cu entuziasm și cu interes. Așa am ajuns la grădinița la care sunt.

Cum îți imaginai viața de educator și cum este e de fapt?

Știam că nu va fi ușor, dar nu este cu nimic diferit față de cum mi-am imaginat. Mereu am considerat că a fi educator este un fel de a deține secretul tinereții veșnice și mereu mă ghidez după asta.

Ce te face să vii cu bucurie la serviciu în fiecare dimineață?

Mă atrage cel mai mult inocența copiilor; puritatea și sinceritatea lor și modul în care mi se adresează îmi plac enorm,. Dar mai ales iubesc toate „perlele” pe care le scot oamenii mici, zi de zi. Asta mă face să mă trezesc cu bucurie în fiecare zi: oare ce „perle” mai aud azi? Grădinița e un fel de stand-up comedy și cine nu ar vrea să râdă în majoritatea timpului? Majoritatea timpului, căci grădinița e și treabă serioasă.

Ce crezi că le place oamenilor mici cel mai tare la tine?

Ha, ha. Sunt tare norocoasă că primesc complimente zilnic. Cel mai tare de până acum, și pe care îl aud destul de des: „tu nu ai să îmbătrânești niciodată, tu ai să fii mereu Lauri tânără” (de-ar ști ei, dragii mei, cât de mult se înșală). Îmi spun că sunt frumoasă sau că le plac unghiile mele, dar sunt și taxată uneori: „Astăzi nu te-ai uitat în oglindă? Pantalonii nu se asortează cu bluza deloc.”

Cum reziști și cum faci mereu să fii binevoitoare, zâmbitoare, empatică?

Secretul meu este sinceritatea. Copiii au știut mereu atunci când am avut o zi mai puțin bună, nu le-am ascuns niciodată că mi-e rău, că mă doare ceva, sau poate că sunt tristă. Din punctul meu de vedere, copiii trebuie să știe că, pe lângă a fi educator, ești om, un om cu o viață personală, un om cu probleme, poate, uneori. Deși problemele de acasă trebuie lăsate la poarta grădiniței, nu mereu e posibil, mai ales când te simți copleșit. De fiecare dată le-am vorbit copiilor deschis despre ceea ce simt, iar ei au venit spre mine cu „medicamente” – sute de îmbrățișări sau de pupici care, automat, au făcut ca vindecarea să fie mai rapidă.

 

Ce crezi tu că este esențial să nu le lipsească copiilor la grădiniță? Aș vrea să mergem dincolo de mâncare, paturi confortabile și alte dotări.  

Pe primul loc aș pune empatia. E foarte important pentru ei să simtă că îi înțelegem, că ne pot avea ca suport mai ales în perioada de acomodare, când cu greu pot înțelege ceea ce li se întâmplă.

Respectul. Deși unii dintre ei sunt foarte mici atunci când încep grădinița și pare că nu înțeleg sau nu știu ce este respectul, nu este deloc așa. Copiii trebuie tratați cu respect, ca niște oamenii mari. Iubirea. Cu toate că au parte acasă din plin, iubirea nu trebuie să lipsească nici de la grădiniță. Iubirea între adulți se construiește în timp, dar, în cazul copiilor, iubirea ar trebui să apară la prima vedere.

Cum te vezi pe tine mică în comparație cu un copil de grădiniță de azi? Cum erai tu, cum este el? Ce vă aseamănă, ce vă deosebește?

Eu am fost un copil obedient. Un copil căruia îi era frică să-și exprime părerile, mai ales dacă acestea erau diferite de ale doamnei. Încerc să învăț copiii că obediența nu trebuie să apară niciodată, mai ales la o vârstă atât de fragedă. Îmi place foarte mult la copiii mei că își spun punctul de vedere, că încearcă să și-l impună fără să le fie teamă. Copiii mei au curaj, au păreri deja, ceea ce eu nu am avut când eram de vârsta lor. Totuși, inocența, bucuria luată din lucruri mărunte și râsul zgomotos le-am avut și eu, așa cum le au și copiii mei.

Care e cel mai mare avantaj al unei grădinițe de tipul celei în care lucrezi (n.r. – forest & Reggio Emilia)?

Timpul petrecut în natură, dar și faptul că educatorii își pot impune propriile idei și pot fi creativi.

Te vezi făcând asta (să fii educatoare) mult timp de acum înainte?

Categoric. Consider că mi-am gasit calea.

 

 

 

 

Valentina aka Valentina mea

Când ți-ai dat seama că poți fi educatoare?

După terminarea liceului, am devenit educator la un centru de plasament, unde am găsit mulți copii de care m-am atașat. La grădinița din București, unde sunt astăzi, am ajuns întâmplător, am aplicat pentru un post fără a ști prea multe detalii despre ce urmează să mi se întâmple; am găsit însă o echipă frumoasă, care m-a ajutat să mă acomodez ușor într-un timp scurt.

Cum îți imaginai viața de educator și cum este e de fapt?

Mi-o imaginam ca pe o joacă fără pauză. De fapt, este mai mult decât o joacă: învățăm împreună multe lucruri frumoase prin joc.

Ce te face să vii cu bucurie la serviciu în fiecare dimineață?

Mă atrage transformarea rapidă de care am parte atunci când intru pe poarta grădiniței: devin copil și pot „să dau în mintea copiilor” fără să mai fie nevoie să inventez scuze. Revin în fiecare zi cu drag, aștept reîntâlnirea cu cei mici, care îmi dau mereu energie și veselie.

Ce crezi că le place oamenilor mici cel mai tare la tine?

Primesc de multe ori complimente din partea lor, dar cel mai des mi se spune: „Valentina, eu vreau să stau lângă tine/ vreau să dorm lângă tine, te rog să îmi citești povești”. Mă simt apropiata lor și mă bucur când îmi cer ajutorul, nu mă simt doar educatoare. Eu am instituit o taxă de intrare de care nimeni nu scapă (nu este obligatorie, desigur), taxa de intrare la dormitor: „taxa de intrare este o îmbrățișare.”

Cum reziști și cum faci mereu să fii binevoitoare, zâmbitoare, empatică?

Tot timpul mi-a plăcut să ajut și să îi ajut, așa că nu mi se pare ceva greu, nici cu ei, nici cu alți oameni. Poate uneori reușesc, alteori poate că nu, dar împreună sigur o scoatem la capăt.

Ce crezi tu că este esențial să nu le lipsească copiilor la grădiniță? Aș vrea să mergem dincolo de mâncare, paturi confortabile și alte dotări.  

Cred nu ar trebui să lipsească empatia, iubirea și respectul. Este esențial ca ei să fie liberi în exprimarea părerilor, dorințelor, emoțiilor.

Cum te vezi pe tine mic în comparație cu un copil de grădiniță de azi. Cum erai tu, cum este el? Ce vă aseamănă, ce vă deosebește?

Multe lucruri ne aseamănă și îmi aduc aminte de copilăria mea. Oamenii mici de care am eu grijă sunt lăsați să se joace liber, cât mai mult în natură. Mă regăsesc copilăria lor pe mine mică: și eu mă jucam prin și cu noroi, bălți, făceam coronițe din scaieți și frunze și mi le prindeam în păr. Ca și lor, și mie îmi plăcea să merg prin ploaie și să admir natura. Îmi place și acum.

Care e cel mai mare avantaj al unei grădinițe de tipul celei în care lucrezi?

Timpul petrecut în natură, dincolo de porțile grădiniței.

Te vezi făcând asta (să fii educatoare) mult timp de acum înainte?

Asta îmi doresc .

 

 

Alexandra aka Andra

Când ți-ai dat seama că poți fi educatoare?

În primăvara anului 2016, în căutarea unui job part-time, am dat peste anunțul unui grădinițe private (alta decât cea de acum). Aveau nevoie de asistent educator și căutau o persoană iubitoare de copii, blândă, cu multă răbdare și, în același timp, cu multă energie. Nu mă mai gândisem până atunci la această meserie și am ezitat de câteva ori până să apelez numărul. Am ezitat fiindcă nu aveam studii în domeniu, în rest îndeplineam toate cerințele. Am sunat, am stabilit interviul, iar în următoarea zi după interviu am făcut cunoștință cu cei mici. Eu mai avusesem grijă de copii până atunci, dar de câte unul pe rând. Am fost în extaz în momentul în care m-am văzut înconjurată de 9 copii cu vârste între 2 și 3 ani și atunci am realizat că asta mi-aș dori să fac. Am renunțat la prima grădiniță după câteva luni, bineînțeles că nu din cauza copiilor, altele au fost motivele. După alte câteva luni bune, în martie 2017, eram din nou înconjurată de oameni minunați, mici și mari, la grădinița Bergman din Arad. De acolo, am ajuns aici.

Cum îți imaginai viața de educator și cum este e de fapt?

Nu mi-am imaginat niciodată cum va fi viața mea ca educator, pentru că știam, am realizat din prima zi. Știam că voi fi înconjurată de oameni mici, cu suflete pure, care iubesc sincer, care încă nu cunosc răul, invidia; la ei, supărarea ține un minut, poate nici atât. Știam că eu voi avea rolul de a-i învăța, de a le păstra acea bunătate în suflet, bunătate cu care ne naștem toți, de a-i ocroti și de a le oferi libertatea de exprimare.

Ce te face să vii cu bucurie la serviciu în fiecare dimineață?

Cred că mi se potrivește această meserie pentru simplul fapt că iubesc copiii, toți copiii. Merg cu drag la grădiniță pentru că sunt întâmpinată, în fiecare dimineață, cu multe zâmbete, îmbrățișări, povești, iubire, toate sincere și din suflet. Cum să nu-ți dorești așa ceva?!

Ce crezi că le place oamenilor mici cel mai tare la tine?

Cred că cei mici mă iubesc pentru că sunt ludică și pentru că îi permit copilului din mine să fie prezent în majoritatea timpului. Complimente de la copii primim zilnic noi, educatorii, de la „ce frumos miroși!”, „îmi plac unghiile tale” (când apuc să le dau cu ojă 🙂 ), la “ce frumoasă rochiță ai!”, „ești frumoasă!”, „îmi place cum te-ai îmbrăcat astăzi!”, „uaaa, ce mușchi ai!”, „eu vreau să mă joc cu tine pentru că îmi place mai mult!”.

Cum reziști și să fii mereu fiind binevoitoare, zâmbitoare, empatică?

Timpul petrecut printre copii, fie 7, 8 sau 9 ore, trece incredibil de repede. Oamenii mici au extrem de multă energie; pe lângă asta, ei trăiesc în prezent, savurează fiecare moment din zi, iar asta, inevitabil, te face și pe tine prezent. Ești acolo, prezent în activități, jocuri, uneori conflicte, iar asta face ca timpul să nu curgă niciodată greu în compania lor. Atunci când lucrezi cu oamenii mici trebuie sa fii conștient de faptul că ei nu fac diferența între bine și rău, nu au creierul format pentru a gândi logic și trebuie să scoți la iveală binele întâi, în orice situație. Asta înseamnă că tu, în primul rând, trebuie să fii acel lider binevoitor, zâmbitor, empatic, înțelegător, pentru că ei observă mult, observă tot și absorb ca un burete fiecare acțiune, comportament, reacție. Nu ai cum să fii altfel dacă îți dorești ca lumea în care trăiești să fie mai bună, formată din oameni mai buni, mai empatici și cu toții cred că ne dorim asta!

Ce crezi tu că este esențial să nu le lipsească copiilor la grădiniță? Aș vrea să mergem dincolo de mâncare, paturi confortabile și alte dotări. 

Într-o grădiniță cred că este super important să ai educatori care iubesc copiii, în primul rând. Aceștia trebuie să le ofere libertate copiilor, libertate de exprimare, libertate în joacă, să-i învețe prin joacă, să-i asculte, să-i înțeleagă și să-i încurajeze să-și exprime sentimentele liber.

Cum te vezi pe tine mic în comparație cu un copil de grădiniță de azi. Cum erai tu, cum este el? Ce vă aseamănă, ce vă deosebește?

Eu am crescut la țară, erau alte vremuri, imediat după Ceaușescu, nu exista tehnologie, nu existau grădinițele private, iar primele mele păpuși/ jucării le-am primit la vârsta de 6 ani. Erau câteva jucării în grădiniță, dar eu am mers la grădiniță doar trei zile. În a treia zi, când ne îmbulzeam cu toții să ieșim în curte, m-a dat un coleg cu capul de ușă, din greșeală, iar educatoarea nici nu observase. Era o singură educatoare cu 24 de copii. Nu am plâns, nu am spus nimic, am plecat tristă acasă, cu un cucui în frunte. Am ajuns și i-am spus tatălui meu, pe un glas hotărât: „Eu nu mai merg la grădiniță! Păi, ce, educatoarea iese pe hol, ne lasă singuri și strigă de acolo: «Copii, stați cuminți!» și, pe lângă asta, mă mai dau și copiii cu capul de ușă!?!” Am fost destul de convingătoare, așa că m-au crescut bunicii până a venit momentul să merg la școală. Deci există multe deosebiri. Ca și asemănări, cred că toți copiii, fie ei din 1989 sau 2017, au în comun dorința de a învăța totul despre toate, curiozitate față de orice lucru, inocența, capacitatea de a fi prezenți și de a trece cu ușurință peste orice supărare.

 

Care e cel mai mare avantaj al unei grădinițe de tipul celei în care lucrezi?

Grădinița în care lucrez are multe avantaje și nu aș putea să spun doar unul. Începând de la materialele naturale pe care le folosim, ieșitul frecvent în natură, la oamenii mari care se dedică trup și suflet oamenilor mici, dorințelor și nevoilor acestora. Libertatea pe care o oferim copiilor, de a se exprima și de a alege ceea ce vor să facă sau nu. La fel cum suntem noi adulții, toți diferiți, cu interese diferite, așa sunt și cei mici. Observăm copiii, încercăm să ne dăm seama de interesele fiecăruia și îi susținem să fie exact așa cum sunt, autentici. Ne preocupăm mai mult de dezvoltarea lor ca oameni, de cultivarea unor valori importante (iertare, bunătate, comuniune cu natura, respect, egalitate etc.) și îi încurajăm să fie independenți, să se ajute între ei, le oferim încrederea de care au nevoie în orice situație. Pe lângă această libertate, îi  învățăm și cifre, litere, să țină instrumentul de scris corespunzător etc., dar totul se face prin joacă. Sunt și copii care nu prezintă încă interes pentru acestea, dar nu îi obligăm să participe dacă nu vor, ci căutăm o altfel de abordare, care să le provoace curiozitatea.

Te vezi făcând asta (să fii educatoare) mult timp de acum înainte?

Da, mă văd lucrând cu oamenii mici, mult timp de acum înainte!

 

 

Andrei aka Andrei-știe-orice

Când ți-ai dat seama că poți fi educator?

Am lucrat 11 ani într-o corporație. Am început ca tester de jocuri, apoi am trecut la departamentul de E-commerce, iar spre finalul perioadei am ajuns la departamentul anti-hacking, unde am făcut și primii pași spre programare. Deși salariul creștea pe măsură ce schimbam departamentele, eu simțeam că ceva lipsește. Eu sunt foarte activ, ies în natură și pe munte foarte des, iar asta de vreo 20 de ani. Așa că am spus stop și am început să caut variante care să mă facă mai fericit. Am ajuns angajat la recepția unei săli de escaladă, apoi instructor de escaladă pentru copii, apoi instructor la o sală de aventură, apoi dezvoltator de ateliere, excursii și tabere pentru copii. De aici, am ajuns la o grădiniță cu tot felul de activități ce presupuneau construcții și crafturi, iar după doi ani, un prieten mi-a spus de o grădiniță la care se merge săptămânal la pădure. În sfârșit, părea ceva ce îmi doream: joacă alături de copii și contact mai mult cu natura.

Cum îți imaginai viața de educator și cum este e de fapt?

Este exact cum am experimentat-o până să ajung în această etapă: plină de provocări, de nevoi diferite din partea copiilor, grea, epuizantă chiar, uneori, dar și cu multe, multe satisfacții.

Ce crezi că le place oamenilor mici cel mai tare la tine?

Copiii, și nu numai, au nevoie de reguli. Reguli clare, de bun-simț, reguli pentru siguranța lor. Copiii vor trăi și vor lucra în comunități, vor trebui să respecte deciziile, spațiul personal al altora. Eu impun aceste reguli la grădiniță, iar copiii, desigur, nu sunt mereu de acord cu mine. După ce le explic de ce e nevoie de reguli, cu exemple, îmi dau dreptate. Cu toate acestea, cu toate că sunt omul cu regulile, simt – și copiii îmi arată – că sunt foarte îndrăgit. În fiecare zi primesc multe îmbrățișări. Mi se spune des: „Andrei, mi-a fost dor de tine, Andrei, tu chiar știi orice, ești cel mai amuzant educator, vreau și eu să știu să construiesc ca tine, vreau să te am la mine acasă, Andrei, te iubesc, ești cel mai bun educator”. Și toate astea, de mai multe ori pe zi.

Cum reziști și cum faci mereu să fii binevoitor, zâmbitor, empatic?

Energia pe care o transmit copiii mă ajută enorm, glumele lor îmi fac bine și mai ales faptul că eu consider că am o misiune contează mult. La acestea se adaugă, însă, colegii și provocările zilnice.

Ce crezi tu că este esențial să nu le lipsească copiilor la grădiniță? Aș vrea să mergem dincolo de mâncare, paturi confortabile și alte dotări. 

Nu ar trebui sa le lipsească iubirea, înțelegerea, empatia, și la fel de important, un contact cat mai mare cu natura. Și regulile, tot vorbesc de ele.

Cum te vezi pe tine mic în comparație cu un copil de grădiniță de azi. Cum erai tu, cum este el? Ce vă aseamănă, ce vă deosebește?

La fel. Poate, în unele cazuri, la ei există o atracție foarte mare fata de tehnologie – TV, telefon, computer.

Te vezi făcând asta (să fii educator) mult timp de acum înainte?

Cât îmi mai permite vârsta. La mine este un pic diferit, fiind și bărbat. Este o idee preconcepută, la români, că la grădiniță trebuie sa existe numai educatoare. Acest lucru este transmis, chiar fără voie, și copiilor. Aproape toți părinții au fost la început sceptici în privința mea, mai ales părinții de fete, însă, după ce ne-am cunoscut și am creat legătura cu copiii, totul a fost bine, și primesc laude, aprecieri, mereu.

 

 

 

Anda aka. Anda Panda 

 Când ți-ai dat seama că poți fi educatoare?

Eu am o cu totul altă formare la bază: am terminat Psihologia, apoi am studiat Criminalistică alături de unii dintre cei mai mari criminaliști ai României, am făcut practică în Institutul de Criminalistică și la Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici”, timp de doi ani. Am văzut de toate, am avut ocazia să cunosc detalii despre crime care au fost foarte mediatizate la noi și să lucrez cu profesioniști în domeniu. Ceva, însă, simțeam că lipsește, că nu fac de ajuns. Învățasem că multe probleme comportamentale provin din copilărie, din primii ani de viață, și eram foarte interesată să descopăr unde și cum au greșit adulții care au ghidat acei oameni. Așa am început să mă interesez de grădinițe și să îmi dau seama cât de mult contează educatorul și mediul de acasă în acei primi ani. Aveam multe comentarii negative la adresa educatorilor pe care i-am studiat, mulți păreau extrem de obosiți și stresați și aceste detalii nu se potriveau cu mediul vesel și plin de inspirație în care se presupunea că trăiau copiii. Așa am luat decizia de a mă implică mai mult în acest domeniu, poate, cumva, am ocazia de a schimbă în mai bine unele aspecte. 

Cum îți imaginai viața de educator și cum este e de fapt?

Îmi imaginam că va fi interesantă, cu multe provocări, iar timpul mi-a demonstrat că am avut dreptate. Educatorul este stâlpul comunității mici din care face parte, este modelul de referință al copiilor, el are o sarcină dificilă, dar frumoasă de dus la capăt de fiecare dată când are o grupă nouă în grijă.

Ce te face să vii cu bucurie la serviciu în fiecare dimineață?

Mie îmi plac foarte mult poveștile. Poveștile de viață ale copiilor. Îmi place să văd un om cum se dezvoltă de la o lună la alta, să văd cât de mult învață din toate experiențele prin care trece. În timpul săptămânii, dimineața, mă trezesc natural la ora 5.00 și plec la grădiniță pe la 6.30, că să am timp să le pregătesc copiilor tot ce mi-am propus cu o zi înainte. Copiii mă umplu de optimism și de voie bună, e imposibil să pleci de la serviciu cu tristețe.

 

Ce crezi că le place oamenilor mici cel mai tare la tine?

Cel mai mult cred că le place atunci când empatizez cu ei, când mă cobor la nivelul lor și discutăm îndelung. Le place când îi imit și când mă dau în spectacol, când le fac farse. Eu cred că le place și când îi provoc să facă anumite lucruri de care ei se tem, de exemplu, să se cațăre în copaci, să folosească sania la derdeluș, să atingă un păianjen. De multe ori și mie mi-e frică să fac anumite lucruri (păianjeeeen!!!), dar începem să discutăm: e periculos? Ce pot să pățesc? Ce faceți voi dacă mă doare? etc., și le ofer un exemplu de urmat, un exemplu care vine de la un om în care ei deja au încredere.

Primesc complimente mereu și le notez pe toate. Anda, în ochii lor, „este o norocoasă și o iubăreață, este puțin pufoasă (Andi, eu cred că tu ești așa pufoasă pentru că mănânci doar legume!?), este săracă (atunci când plecăm în excursii și oprim la benzinării pentru a merge la baie, copiii sunt atrași de tot felul de dulciuri și insistă să le cumpăr, dar eu le spun: „Nu am bani, lucru total adevărat, având în vedere că nu mă duc la baie cu portofelul în mână”. După astfel de întâmplări, copiii îmi aduc bani din propria pușculiță, în următoarele zile… ca să îmi iau și eu ceva de mâncare, haha), Anda nu va avea nicio grijă la bătrânețe: „Să știi că eu, când o să cresc mare și o să învăț bine, o să am mulți bani și o să îți dau și ție. O să îți dau și pentru un sanatoriu din ăla scump, de care vorbeai cu Laura.” Și nu în ultimul rând… „Oh, Anda, pentru mine ești o inimă frumoasă, plină de frumusețe și iubire. O, frumoasa mea, ești că o pană delicată!” – M., 6 ani.

Cum reziști și cum ești mereu binevoitoare, zâmbitoare, empatică?

Le mulțumesc cafenelelor pentru existența lor, ceaiului Earl Grey, zâmbetelor ce vin de la copii și prieteniei colegilor mei. E simplu: ca să reziști și să rămâi la fel că la început, trebuie să fii mega pasionat de ceea ce faci și să ai de niște colegi la fel de nebunatici ca tine.

Ce crezi tu că este esențial să nu le lipsească copiilor la grădiniță? Aș vrea să mergem dincolo de mâncare, paturi confortabile și alte dotări. 

Multă joacă, mai ales în mediul exterior, în natură. Ați fi uimiți câte lucruri se pot învață așa. Un om de încredere căruia pot să i se confeseze atunci când întâmpină probleme și care să nu judece aspru. Limite ferme, impuse cu respect, și respectarea acestora în orice cadru. Socializare adecvată. Experiențe de neuitat.

Cum te vezi pe tine mic în comparație cu un copil de grădiniță de azi. Cum erai tu, cum este el? Ce vă aseamănă, ce vă deosebește?

Eu am fost un copil timid, introvertit, pasionat de lectură. Am fost la grădiniță foarte puțin timp, fiindcă am avut bunici disponibili. Copiii de astăzi sunt mult mai deschiși deoarece trec prin mai multe experiențe din care învață. Știu să rezolve conflictele mai ușor, sunt mai independenți și au mai mult curaj. Își exprimă opinia personală ușor și nu se tem să întrebe mereu „de ce?”.

 

 

Care e cel mai mare avantaj al unei grădinițe de tipul celei în care lucrezi?

Consider că o grădiniță de tip forest este cel mai bun cadou pe care un părinte îl poate dărui propriului copil. Ocazia de a sta atât de mult timp în natură, de a studia cu atenție tot ce se petrece în jurul tău, de a-ți dezvoltă empatia atunci când observi insecte în mediul lor natural, de a alege să fii bun cu ceilalți indiferent de specia din care ei fac parte, de a avea ocazia să înveți matematică folosindu-te de bețe, frunze, elemente naturale, ocazia de a crește într-un mediu care te susține și crede în tine, ei bine, eu cred că acei copii care primesc un astfel de cadou sunt cei norocoși.

Te vezi făcând asta (să fii educatoare) mult timp de acum înainte?

Nu mi-ar plăcea să fac altceva. De ce mi-aș face singură rău?

 

 

***

CUM SUNT ALEȘI OAMENII mari CARE AU GRIJĂ DE OAMENII mici 

Am întrebat-o pe Adina Horga, fondatoarea Bergman, cum alege oamenii mari care sunt responsabili de modul în care oamenii mici se joacă și cresc. Ideea este, spune Adina, că niciodată nu se uită mai întâi la diplome. Mai întâi se uită la om – la ochii lui, la zâmbetul lui. „Pentru comunitatea noastră, este obligatoriu ca educatorul să aibă abilități de comunicare, este foarte important să vorbească încontinuu, atât cu oamenii mici, cât și cu părinții lor, oamenii mari de acasă; să aibă răbdare și blândețe – iar când spun blândețe, mă refer inclusiv la tonul pe care educatorul îl folosește în viața de zi cu zi. De asemenea, pentru mine sunt esențiale trei lucruri: ca educatorul să fie foarte bun la gestionarea timpului, să aibă capacitate de adaptare la situații noi și să aibă rezistență (emoțională, fizică și psihică). Dacă un om știe să-și dozeze bine timpul și este ușor adaptabil, cu motivare și determinare, poate face sau poate învăța să facă aproape orice”, crede Adina Horga.

Toți educatorii din echipa ei au pasiuni și aptitudini de care întreaga comunitate a grădiniței se poate bucura, toți sunt creativi, dar nu în sensul artistic al cuvântului: nu sunt toți pictori, toți cântăreți sau toți foarte buni la lucru manual, ci fiecare are un „talent” pe care și-l pune în slujba oamenilor mici: unul gătește bine, altul știe să ridice construcții, de exemplu.

În mod evident, fiecare educator trebuie să se simtă în mod natural aproape de natură: „Dacă există o discrepanță prea mare între stilul și principiile lui de viață și stilul și principiile noastre, nu prea putem colabora – nu poți merge de două ori pe săptămână la pădure, dacă ție ți-e frică de insecte sau nu îți place frigul, de exemplu, și nu poți cere cuiva să învețe un om mic respectul față de natură, dacă el însuși nu iubește și nu respectă natura”, explică Adina.

Însă poate cel mai important aspect dintre toate rămâne cel legat de modul în care își vede educatorul misiunea lui: omul care lucrează în comunitatea aceasta chiar trebuie să simtă că ceea ce face el, zi de zi, la grădiniță, este important și valoros. În aceste vremuri în care trăim, în condițiile în care un copil petrece atât de mult timp la grădiniță, este esential ca educatorul să fie conștient de responsabilitatea uriașă pe care o are. Astăzi, e ducatorii se transformă, automat, în modele de viață, iar asta face ca, la final, mai presus de orice, când e vorba de alegerea educatorilor, Adina Horga să pună preț mare pe calitatea umană ridicată.

 

 

 

Fotografii: Grădinița Bergman, arhiva personală a educatorilor

No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


error: Content is protected !!