#Fericirile. Alina, voluntar la o gradinita din Letonia: “Fericirea e peste tot”

Am citit nu demult un anunt la Alina pe Facebook, cum ca se cauta oameni care sa faca fix ce a facut ea in ultimul an: voluntariat la o gradinita din Letonia. Mi s-a parut simpatic cum a schitat profilul persoanei care s-ar potrivi jobului, asa ca am rugat-o sa imi povesteasca ce a facut in ultimul an. 🙂

Mai intai, o introducere. Despre Alina, de la Alina: “Am inceput sa fac voluntariat in liceu si de atunci nu m-am mai putut opri. Sunt mereu plina de energie si imi place sa cred ca ii molipsesc pe cei din jur cu buna dispozitie. Am 25 de ani si, desi m-am nascut la Galati, ma simt la fel de brasoveanca precum prietenii pe care mi i-am facut acolo in facultate. Am luat-o de la zero impreuna si ne-am mutat (aproape) cu totii la Bucuresti, unde am schimbat multe case si joburi pana sa ne gasim locul. Manata de o dorinta mai veche de a vedea lumea si de a lucra cu copiii, mi-am facut inca o data bagajul, le-am spus tuturor sa vina in vizita, si m-am mutat pentru 1 an in Sigulda, Letonia, unde sunt voluntar EVS la o gradinita Waldorf.”

 

 

Alina Mohorea, voluntar la gradinita_interviu_Happytude (14)

 

Am citit ca “locuiesti” la “capatul lumii”? Cum e viata acolo?

Haha, da. Foarte aproape de capatul lumii. Nu pot sa vorbesc in general, dar pot sa spun ca viata mea e linistita, cu mult timp liber in care sa fac ce-mi place, cu experimente culinare (unele chiar reusite), cu alergari prin padure si plimbari cu bita, cu un teanc de carti pe noptiera care se tot schimba, cu multe calatorii, oameni si locuri noi, cu eforturi constante de a intelege ce vorbesc cei din jur.

Cu copii si povesti. Cu maini pline de lipici si pantaloni cu urme de aluat de paine. Cu refrene din „Veronica” pe repeat (da, le cant copiilor letoni in romana si uneori canta si ei cu mine). Cu tipete si muci. Cu incercari permanente de a nu lasa ploaia ori ninsoarea sa-mi strice planurile sau buna dispozitie. Cateodata cu dor de casa si FOMO (Fear Of Missing Out). Cu multe imbratisari si multa iubire.

Cum ai ajuns voluntar in Letonia, cand si, mai ales, ce faci acolo?

In 2014, in toamna, am participat la un Youth Exchange la Vatra Dornei, unde am aflat mai multe despre SEV (Serviciul European de Voluntariat). M-am alaturat catorva grupuri pe Facebook si am inceput sa caut proiecte care mi se pareau interesante. Acesta a fost chiar primul la care am aplicat si am avut noroc ca m-au si acceptat. In martie mi-am facut (pe ultima suta de metri) bagajele si am zburat pentru prima data cu avionul spre o tara despre care nu stiam mare lucru.

Activitatea mea include, pe langa munca de zi cu zi, si planuri pentru evenimentele proprii sau cele lunare/anuale care au loc la gradinita. Pe scurt, ajut celelalte educatoare (in total suntem 3 la fiecare grupa) si copiii cam cu tot ce e nevoie. De la impartit foi si ascutit creioane lunea (cand e ziua de desenat), pregatit aluatul si aranjat masa martea (cand modelam painici), amenajat spatiul pentru pictat miercurea, organizat mici expozitii si tinut ateliere de decupat hartia joia, adunat conuri de brad din padure si facut animale sau personaje din povesti vinerea. Fiecare zi, saptamana, luna si anotimp urmeaza o anumita ritmicitate, lucru specific pedagogiei Waldorf. Iar activitatile zilnice sunt legate mereu de anotimp si de urmatoarea sarbatoare.

In fiecare zi iesim in curte sau la o plimbare in jurul gradinitei (chiar daca ploua sau ninge) si ii ajut pe copii la imbracat, incaltat, legat sireturi sau aranjat manusi/caciuli/fulare/fashion accessories (activitate care echivaleaza cam cu 20 de minute de pilates). Partea amuzanta e la intoarcere (in special acum de cand s-a topit zapada), cand, in loc de copii, intra niste bucatari si cofetari care au gatit cu noroi, doctori care si-au consultat pacientii in noroi, fotbalisti care s-au tavalit prin noroi, biciclisti, alpinisti, zidari si toti participantii la Electric Castle 2015 la un loc. Dulapurile, scaunele si caloriferele nu ajung niciodata.

Alina Mohorea, voluntar la gradinita_interviu_Happytude (7)

Avem cateva ore de joc liber, asa ca uneori alerg in cerc, ridic greutati, fac gimnastica, inventez cantece rap, construiesc castele sau fortarete, desenez si decupez ochi de pirati, joc „Baba Oarba” si alte jocuri din copilarie pe care incerc sa mi le amintesc, sau doar ii observ cu zambetul pe buze si ii pun repede pe Instagram din celalalt colt al camerei.

In fiecare luna pregatim o noua sarbatoare, asa ca mereu e ceva de facut: decoratiuni interioare, adunat frunzele si crengile din gradina, cadouri pentru parinti sau repetitii cu copiii. Am organizat si un eveniment intercultural dedicat tarilor noastre (Romania si Portugalia) si asa am aflat cam cat de greu este sa faci 3 borcane de zacusca. De 1 iunie le-am pregatit copiilor o petrecere surpriza si am umplut curtea cu confetti si baloane uriase de sapun, iar in toamna am facut troc cu merisoare la Miķeļdienas tirdziņš (targul recoltei de toamna), unde am mancat cea mai buna paine cu fructe din lume si i-am impresionat pe parinti cu prajitura cu mere a mamei.

Alina Mohorea, voluntar la gradinita_interviu_Happytude (2)

 

Evenimentul meu de suflet a fost insa SkirtBike Sigulda, inspirat de Skirtbike-ul romanesc si de mamicile bicicliste pe care le zaream la fiecare colt de strada. Cu toate neintelegerile lingvistice si peripetiile venite la pachet, mi-a placut la nebunie sa fiu din nou in postura de organizator si pentru o prima editie cred ca a iesit destul de bine (si n-am spus doar eu asta :D). Au participat mamici cochete, tatici cu carucioare atasate la bicicleta, copii adorabili (cum altfel?!) pedaland cat pot ei de repede, baieti care chiar au purtat fusta, bikerii cool din oras si am avut surpriza de a avea si participanti din alte orase si chiar alte tari.

Alina Mohorea, voluntar la gradinita_interviu_Happytude (6)

 

Alina Mohorea, voluntar la gradinita_interviu_Happytude (9)

 

VIDEO: http://www.youtube.com/watch?v=QNfeXxZ3O7c

Cum decurge viata ta in Letonia – unde si cu cine locuiesti, cat platesti chirie, ce faci toata ziua, ce faci in weekend?

Locuiesc cu João, colegul meu de proiect, un fotograf portughez foarte talentat, caruia inca nu am reusit sa-i pronunt corect numele. Impartim apartamentul cu doi alti liceeni de aici din Sigulda: Kristine si fratele ei Toms (si ocazional prietena lui, Keita), care sunt foarte draguti si ne imprumuta la nevoie sacii lor de dormit si nu se supara cand sufrageria e plina de necunoscuti. Chiria e acoperita prin proiect, asa ca am scapat de grija asta pentru 12 luni. Am primit si o bita care ma insoteste peste tot, mai putin cand ninge si sunt -25 de grade.

 

Alina Mohorea, voluntar la gradinita_interviu_Happytude (12)

Lucrez de la 9 la 14, cand copiii merg la somn. Uneori raman peste program sa le citesc povesti sau sa termin de impletit vreo gaina ori de cusut o inimioara din fetru. Am invatat sa folosesc razboiul de tesut si i-am facut mamei o esarfa (asta mi-a luat ceva). Acum ii fac nepoatei mele o geanta si mai mestesugesc niste cadouri de ramas-bun pentru copiii de aici. Cateva zile pe saptamana ma antrenez pentru primul meu maraton montan, care o sa fie in mai la Moieciu de Sus. Cateodata exersez jonglatul si-mi inchei fiecare zi cu o carte si un ceai in mana.

Alina Mohorea, voluntar la gradinita_interviu_Happytude (16)

 

Alina Mohorea, voluntar la gradinita_interviu_Happytude (3)

 

In weekend, daca nu gazduim alti voluntari sau couchsurferi, suntem noi musafirii cuiva. Din Riga e foarte ieftin sa ajungi in tarile invecinate, asa ca am calatorit destul de mult. Mai sunt desigur si weekend-uri lenese, cu trezit la pranz, maratoane de filme, gatit sau vizitat una dintre cele 4 cafenele din oras.

Ce fel trebuie sa fie persoana careia trebuie sa ii predai stafeta?

In primul rand trebuie sa se incadreze cerintelor proiectului: sa aiba intre 18-30 de ani, sa fie disponibila pe intreaga durata a acestuia (12 luni), sa fie nefumatoare, sa nu aiba cazier judiciar si sa-si doreasca sa lucreze cu copiii.

Apoi, cred ca ar trebui sa fie rabdatoare, ca sa poata raspunda sirurilor nesfarsite de intrebari care incep cu kapec („de ce” in letona). Sa nu fie deranjata de taraboiul constant (momentele de liniste dintr-o zi pot fi numarate pe degetele de la o mana). Sa-i placa joaca si inventatul povestilor. Calatoriile, oamenii si obiceiurile noi. Si sa nu fie atasata emotional de propriile haine, pentru ca accidente au loc cel putin saptamanal 😀

Sa fie dispusa sa invete o limba noua (pe care probabil nu o sa o mai foloseasca apoi) si sa se mute intr-un oras micut inconjurat de paduri, intr-o tara pe care majoritatea prietenilor ei probabil nu o pot plasa pe harta mentala a Europei. Si sa fie un bun ambasador al Romaniei.

Cum era viata ta inainte de experienta din Letonia?

Foarte agitata. Ma imparteam intre Bucuresti, Brasov si Galati, eram mereu pe fuga si in criza de timp. Aveam nenumarate liste cu lucrurile pe care voiam sa le fac si niciodata destul timp pentru toate. Lucram la IQads si eram voluntar la incubator107, asa ca ziua mea de lucru putea sa aiba uneori si 12 ore. Cu toate astea, cand plecam de la birou, rareori ma duceam direct acasa. Mereu aparea un loc nou care trebuia incercat, o piesa de teatru, vreun festival ori o petrecere la care mergeam cu prietenii mei.

Ce fel de om esti acum, dupa un an ca voluntar cu copiii de acolo?

Am devenit mai linistita si mai rabdatoare, cu mine si cu cei din jur. Mi-am redescoperit pasiuni si curiozitati si am invatat sa-mi fac timp pentru ele. Am aflat in sfarsit raspunsul la intrebarea „ce vrei sa te faci cand o sa fii mare?”.

Alina Mohorea, voluntar la gradinita_interviu_Happytude (11)

Care e cea mai importanta lectie pe care ti-au dat-o copiii si oamenii din tara in care ai stat in ultimele aproape 12 luni din viata ta?

Ca fericirea e peste tot.

 

Ce iti lipseste cel mai mult de acasa cand esti acolo?

Sa vorbesc in limba mea si sa o aud in jur, sa vad fete cunoscute in multime si sa inteleg ce scrie pe spatele ambalajelor in supermarket, sa mananc cas, zacusca, salata de vinete si covrigi, sa vad in zare muntii, sa merg la teatru, la concerte si la piata, sa primesc pachete de la ai mei si sa incerc sa-mi adorm nepotii.

Imi lipsesc glumele proaste si imbratisarile prietenilor, drumurile spre casa, iesirile la alergat si la cafea impreuna (si dezbaterile interminabile cu privire la locul pe care sa-l alegem), sesiunile de gatit, ingramadeala si fumul din bucatarie. Sentimentul ca toti sunt la o aruncatura de bat.

Si desi stiu ca o regret asta peste 3 luni, trebuie sa recunosc ca imi lipseste putin si nebunia din Bucuresti.

Ce iti place cel mai mult in Letonia si ai vrea sa “importi” in Romania?

Cel mai mult imi place de copiii mei, deci pe ei as vrea sa ii aduc cu mine, dar stiu ca nu e legal 🙂 Ar mai fi pistele de bicicleta si siguranta pe care o simti in trafic ca biciclist, padurile nesfarsite de pin, potecile bine marcate si amenajate, sarbatoarea solstitiului de vara, supa rece de sfecla, energia nesfarsita a letonienilor si conexiunea puternica pe care o au cu natura (pe care cred ca am avut-o si noi, dar am pierdut-o la un moment dat), rezistenta la frig si indiferenta lor fata de vreme, un muzeu al marii (Negre) si al statiunilor de pe litoral ca cel pe care l-am vazut undeva aproape de Riga.

Ce iti doresti de la ziua de maine?

Sa rad mult si sa-i fac si pe altii sa rada. Sau macar sa zambeasca.

Ce iti place cel mai mult pe lumea asta?

Sa ma plimb cu bita in timp ce ascult muzica, sa(-mi) cumpar flori, sa merg pe strada si sa ma uit pe furis in casele oamenilor, sa fac liste, sa miros cartile, sa ma uit la stele. Imi mai plac apusurile de soare, crestele muntilor, obrajii rosii si mainile grasune ale copiilor, cafeaua cu mult lapte, cutiile, calatoriile cu trenul si orice contine cocos. Si-mi place si de mine. 🙂

Ce vrei de la tine si de la viata ta dupa ce te vei intoarce in tara?

Sa nu uit de pasiunile descoperite si redescoperite aici. Sa-mi scot prietenii cat mai des din casa. Sa fiu (din nou) turist in Bucuresti si sa cutreier toate stradutele de care mi-a fost dor. Sa ajung prin colturile tarii pe unde n-am fost inca. Sa merg mai des acasa la Galati. Sa merg mai des pe munte. Sa ma apuc de inot, de germana si de dansuri populare. Sa termin cu bine maratonul din mai. Sa nu-mi mai pese daca ploua sau e urat afara. Sa-mi gasesc o garsoniera frumoasa si ieftina de inchiriat (stiti voi una libera din mai?). Sa lucrez la o gradinita. Sa adopt o pisica sau un caine (nu m-am decis inca). Sa nu las Bucurestiul sa-mi distruga zen-ul.

 

 

***

Daca vrei sa mergi in Letonia in locul Alinei, scrie-i pana pe 1 martie. 🙂 Pun mai jos o parte din mesajul pe care Alina l-a postat pe Facebook in urma cu ceva vreme. Mesaj de la care a venit ideea interviului pe care tocmai l-ai citit:

“Daca esti plictisit la locul de munca sau, dimpotriva, crezi ca lucrezi prea mult, daca ai un hobby caruia vrei sa-i acorzi mai mult timp (pe care nu-l ai niciodata) sau daca vrei sa te apuci de unul nou, daca le zambesti (macar cateodata) copiilor pe strada (sau macar nu-ti vine sa-ti smulgi parul din cap cand auzi unul plangand), daca-ti place sa te joci si sa inventezi povesti, sa alergi in cerc si sa ridici greutati, sa desenezi portrete si sa canti, chiar daca habar nu ai cum sa faci asta, daca ai rabdare si poti sa raspunzi la un sir nesfarsit de intrebari care incep cu “de ce”, daca te atrag provocarile si te adaptezi repede in medii noi, daca-ti place mai mult sa calatoresti si mai putin sa platesti chiria, daca preferi bicicleta in locul metroului si o poteca in locul unei strazi aglomerate, daca-ti place sa gradinaresti, sa construiesti sau sa mestesugesti (orice de la bijuterii si jucarii la mobila si decoratiuni interioare), daca vrei sa inveti o limba noua (pe care nu esti sigur daca o sa o mai folosesti vreodata), daca te-ai intrebat mereu cum ar fi sa te muti in alta tara, intr-un oras unde nu te stie nimeni si despre care (probabil) nu stiai nimic inainte, tu esti ala pe care-l cautam.

Ai timp pana pe 1 martie sa te hotarasti. Scrie-ne la info@valdorfabernudarzs.lv (CV+ scrisoarea de intentie; cu Cc la Dan Onoriu: Dan@aistschool.ro). Apoi vine randul nostru sa alegem. Detalii in privat ca deja m-am lungit.”

 

 

 

 

Pe Alina o gasesti aici. 

 

Foto si video: João Cruz

No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *