#Interviu. Arpeggio, scoala de muzica fondata de o avocata

By , , , , Permalink 1

Cand eram mica, am studiat vioara. Cu domnul profesor Spataru Aurel, la cercul de muzica aflat la jumatate de ora de mers pe jos de acasa. Dupa ce m-a testat profesorul sa vada daca am ureche muzicala, m-a intrebat ce instrument vreau sa studiez.

„Eu vreau sa fiu solista”, am zis.

„Nu se poate, solista avem deja. La vioara mai avem nevoie”, a zis profesorul.

„Atunci vioara” – tata, de langa mine.

Si vioara a ramas. Eram si eu o vioara de la Ansamblul Doina din Barlad. 🙂 Nu mi-a placut niciodata foarte tare, recunosc, dar eram mandra de mine cand plecam, de doua ori pe saptamana, cu vioara prin oras, in vazul lumii 🙂 ) La „cantari” – asa le spunea domnul Spataru spectacolelor la care mergeam – eu, cu ochii la solista, uitam sa dau din arcus si mereu o luam pe aratura. Noroc ca nu se bazau pe mine.

Acum, daca as avea cei 7 ani de atunci si mintea de acum, as alege vioara – ma mai apuca uneori nostalgia si mi-as dori sa stiu sa cant cum se cuvine. Dar poate nu-i timpul pierdut. 🙂

Pana una, alta, o prietena m-a invitat, daca vreau, sa testez pianul. Nu as fi singurul adult care ar incepe studiul pianului, pentru relaxare si din pura placere, la 30 de ani.

Prietena e Aniela, mama a doua fetite (Miria, 4 ani, si Meira, 1 an abia implinit), iar pianul se afla in scoala de muzica Arpeggio, pe care a deschis-o saptamana trecuta, intr-o casa frumoasa din zona Domenii. Am vorbit cu ea despre asta, in interviul de mai jos. 🙂

 

Aniela Burlacu, fondator Arpeggio, scoala de muzica

Aniela Burlacu, fondator Arpeggio, scoala de muzica

Cum le vine oamenilor ideea de a deschide o scoala de muzica, nu mi se pare ceva ce fac prea multi?

Am descoperit alaturi de fetita mea de 4 ani, Miria, bucuria pe care o poate aduce sunetul unui pian. Totul a inceput atunci cand am dus-o pe ea la lectii de muzica. In scurt timp, fiind obisnuita sa lucrez cu oamenii si deci sa tin cont de asteptarile lor, mi-am dat seama ca oferta de cursuri poate fi imbunatatita. De aici, a fost doar un pas. Am cautat un loc potrivit, am ales cu grija instrumentele si apoi, la final, cu cea mai mare atentie, am ales profesorii.

Ce va aduce nou Arpeggio?

Ne dorim ca Arpeggio sa fie un loc in care cursantii sa-si exploreze propria creativitate. Am creat un mediu cald, atenti la fiecare detaliu, pentru a oferi o adevarata experienta. De altfel, Arpeggio este prin excelenta o scoala de muzica, insa dezvoltam si programe de teatru de improvizatie pentru copii intre 4 si 14 ani si ateliere de teatru, dictie si prezenta scenica.

Tu ai cantat la pian sau la alt instrument cand erai mica?

Am studiat timp de doi ani pianul, dar fiindca am schimbat profesorii din varii motive, nivelul meu nu a atins praguri prea inalte. De aceea, stiu cat de importanta este continuitatea si metoda in studiul unui instrument.

Imi amintesc si acum ca, la primele mele ore de pian, cand profesoara interpreta Fur Elise sau Sonata Lunii –  melodii pe care ar fi urmat sa le invat in viitor 🙂 – ma emotionam pana la lacrimi. Acum, ca adult, mi se intampla la fel, dar parca imi e mai greu sa gasesc timp sa exersez. Totusi, mi-am promis sa devin eu insami cursant la Arpeggio. Chiar avem inscrise o mamica impreuna cu fetita ei, care vin la lectii impreuna si studiaza.

Cum crezi ca a transformat-o studiul pianului pe Miria, fetita ta cea mare?

Miria m-a surprins sa vad cat de repede, cu ajutorul profesoarei ei, a invatat sa abordeze pianul si sa cante piese adecvate unui copil. Sunt tare bucuroasa cand vad ca are o preocupare si ca atunci cand se joaca cu surioara ei prin sufragerie isi rupe 10 minute din timp ca sa repete cantecelele, pentru ca profesoara ei sa o laude la lectia urmatoare. Deci, cred ca si-a descoperit o pasiune si a capatat o oarecare consecventa in a o practica, iar asta e un motiv de bucurie pentru un parinte.

Cine si ce poate studia la Arpeggio?

Cursanti Arpeggio pot fi deopotriva adulti si copii. Oferim lectii de pian, chitara, canto, cursuri actorie si dictie si atelier de improvizatie. Toti profesorii au studii de specialitate si studii de pedagogie, tocmai pentru a avea cat mai multe instrumente sa apropie copiii mai mari sau mai mici de muzica. In ceea ce priveste pachetul de cursuri, acesta este de 4 sau 8 lectii pe luna, dar pentru cursantii foarte ocupati oferim si posibilitatea de a achizitiona cate o ora de pregatire individuala (n.r. – mai multe informatii gasiti pe www.arpeggio.ro).

Cum se impaca avocatura cu a fi mama si cu scoala de muzica? Cum ai timp de toate?

Se impaca tare bine. 🙂 In avocatura, satisfactiile vin uneori cu multa truda sau dupa cateva luni de termene; dar, la Arpeggio, cand iese un cursant de la ora zambind si spune ca abia asteapta sedinta urmatoare, stii ca, alaturi de echipa de profesori extrem de pricepuți si de intreg personalul care zambeste, ai realizat ceva important. Marturisesc ca am si un scop mai egoist cu Arpeggio: acela de a le tine pe fiicele mele aproape de muzica si de a le face o cultura muzicala cat mai vasta. Cat despre timp, cine il are pe masura trebuintei?! Eu cred ca timpul se gaseste, chiar daca uneori e stresant sau obositor sa il cauti. 🙂

Ce iti doresti sa se intample cu Arpeggio in urmatorul an?

In urmatorul an, ne dorim sa devenim un reper pentru cei care cauta un loc frumos in care sa studieze o arta minunata si ne dorim sa fim tot mai buni pentru cursantii pe care ii avem acum.

Pentru a fi la curent cu orarul si evenimentele care se vor intampla la Arpeggio, urmariti pagina de Facebook a scolii. Sau, si mai simplu, salvati-va link-ul catre site.

 

In loc de PS, las aici asta: 🙂

educate children

Foto: arhiva personala

No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *