#Interviu. C’Art Fest, festivalul Cristianului, cel mai bun motiv de vacanță la munte

La 12 km de Brașov, în comuna Cristian, are loc în fiecare vară un festival de arte – carte, teatru, dans contemporan, concerte, spectacole de stradă, conferințe pe teme istorice – care reușește să aducă laolaltă câteva mii de oameni și sute de artiști în doar opt zile de festival. Aflat, anul acesta, la ediția cu numărul cinci C’Art Fest vor participa peste 250 de artiști – între care Pascal Bruckner, Maia Morgenstern, Marcel Iureș, Zdob și Zdub Nicu Alifantis, Ada Milea și Alexandru Bălănescu, Luiza Zan, Harry Tavitian, Ovidiu Lipan Țăndărică –, așa că, dacă nu aveți planuri pentru a doua jumătate de iulie (15-22), o idee ar fi să vă căutați deja cazare în Cristian (sau în împrejurimi), să vă luați bilete la spectacole și să vă energizați de o doză mare de artă bună, servită frumos, ardelenește, cu bun-simț și cu bucurie. Anul trecut, la festival au participat 15.000 de spectatori, iar ambiția organizatorilor este ca anul acesta 30.000 de oameni să se delecteze cu artă de tot felul în Cristian.

 

În așteptarea festivalului, am stat de vorbă cu Petronela Rotar, directorul artistic al C’Art Fest. Aveți mai jos interviul din care veți afla care sunt bucuriile acestei ediții, o ediție dedicată Centeranului, dar și care sunt micile necazuri care umbresc organizarea unui eveniment cultural în țara micilor gratis.

 

 Care-i povestea de anul acesta a festivalului? Ce aduce bun și cum, pe cine are în prim-plan, care sunt evenimentele vedeta?

Anul acesta am vrut, văzând că noi înșine nu am vrea să participăm la niciunul dintre evenimentele dedicate Centenarului, fiindcă chiar nu avem la ce, să facem noi o ediție pe tema asta la care să ne facă plăcere nouă să participăm. Am plecat de la ideea că Marea Unire nu a însemnat doar alipirea unor teritorii, ci și aducerea împreună a unor oameni, etnii, culturi și tradiții diverse, care au devenit una singură, așa că am încercat să facem o ediție multiculturală care să aducă în prim plan toate culturile care viețuiesc pe teritoriul României. Așa se face că avem artiști din mai toate etniile care conviețuiesc aici: evrei, armeni, moldoveni, maghiari, rromi, români. Avem zilnic câte un eveniment vedetă, dacă nu chiar mai multe.

Deschidem duminică, 15 iulie, cu un concert în premieră dedicat Mariei Tănase, în trei interpretări complet diferite, Alexandra Fits, Analia Selis și Nadia Trohin, alături de Kamerata Kronstadt, cu dirijorul Cristian Oroșanu, și de Mariano Castro.

Luni, o avem pe Maia Morgenstern într-o piesă după Pascal Bruckner, el însuși prezent la festival, în regia lui Chris Simion-Mercurian.

Marți, o conferință Gaspar Gyorgy și concert simfonic Nicu Alifantis, miercuri Corala Armonia în biserica fortificată, urmată de Marcel Iureș în N-ai tu treabă, în regia lui Alexandru Dabija.

Joi, un spectacol al teatrului din Sfântu Gheorghe, despre cum e să fii român într-un oraș maghiar, urmat de două concerte de jazz Luiza Zan și Harry Tavitian.

Vineri, două piese de teatru după cărți contemporane, De ce fierbe copilul în mămăligă, după Aglaja Veteranyi, urmat de repetiție cu public la Orbi, după cartea mea, în regia lui Chris Simion-Mercurian.

Sâmbătă, conferință Pascal Bruckner și Mabogo, cu Ada Milea și Alexander Bălănescu, cel care vine din Londra să cânte la noi.

Iar duminică închidem cu Fata din curcubeu, a Liei Bugnar, un concert Ovidiu Lipan și invitații lui, Rona Hartner, Stelu Enache & band, Fanfara Shukar din 10 Prăjini, urmați apoi de un super concert Zdob și Zdub. La astea se adaugă spectacole de operă pentru copii, conferințe istorice, spectacole de dans, concerte de blues acustic, expoziții, spectacole de stradă cu fachiri și multe, multe altele.

Care e momentul pe care abia îl aștepți la C’Art Fest-ul de anul acesta? 

Sunt multe de tot, însă, în mod absolut subiectiv, e seara cu spectacolul după Orbi, va fi prima oară că îl văd, deci sunt foarte curioasă și entuziastă. Însă fiecare zi are câte ceva în program pe care abia îl aștept. Am ales evenimente unul și unul, sper să și apuc să le văd și ascult pe toate.

 

Când și mai ales de ce a venit pe lume C’Art, pentru cine a fost creat și cui îi face bine ca el să se întâmple?

Ideea a apărut în 2010, a aparținut lui Alex Crețu, care locuiește în Cristian și e un om plin de idei bune. A vrut să aducă și altceva în localitatea lor – cultură. Din 2014, ideea a luat forma unui festival, însă așa cum e acum ea trăiește de trei ediții. Eu am venit alături de el încă de la a doua ediție, iar între timp suntem o echipă de șapte oameni care tragem un an ca să punem pe picioare cele opt zile ale festivalului. Cui îi face bine? Cultură gratis, așa cum a fost în toți anii ăștia? În primul rând Cristianului, apoi Brașovului, apoi județului și, nu în ultimul rând, întregii țări. E nevoie de cât mai multe evenimente de felul ăsta, care să mai contrabalanseze micii și berea, nu crezi?

 

Care-i povestea locului – de ce în Cristian, ce e special aici și nu găsești în alta parte? 

În primul rând, deschidere pentru a organiza așa ceva. La Brașov, de exemplu, nu există această deschidere. Vreme de patru ediții, a fost un festival complet gratuit pentru public. Anul trecut, 15.000 de spectatori au avut intrare liberă la aproape 40 de evenimente culturale. Când spun deschidere, mă refer și la ajutor financiar. Un astfel de festival înseamnă și costuri foarte mari. O mare parte din bani au fost puși la dispoziție de primăria de aici. Pentru restul, ne-am și ne zbatem să îi facem rost din sponsorizări, însă nimeni nu se prea înghesuie să susțină cultura, așa că mereu suntem la limită cu banii. Ce mai are Cristianul sunt locurile foarte frumoase, cu istorie, unde se țin evenimentele. Imaginează-ți concertele din Biserica Fortificată datând de la 1300, de exemplu. E la 10 minute de Brașov, așa că nu e mare efort pentru nimeni să vină seară de seară. Apoi, sunt mulți care profită de vacanță, iau și copiii, vin la munte din toată țara, sunt o mulțime de lucruri de făcut și vizitat ziua în zona noastră, iar serile vin la evenimentele festivalului. Cu tot cu copii, căci suntem child friendly.

 

Povestește-mi o super amintire de la C’Art Fest-urile anterioare? 

Păi acum doi ani, de exemplu, la un spectacol al lui Horațiu Mălăele, eram complet depășiți de numărul mare de oameni veniți în seara aia să-l vadă. Era o coadă uriașă, ca pe vremea împușcatului, doar că oamenii ăștia voiau să vadă un spectacol de teatru, iar noi nu aveam nicio soluție, locurile din sală erau prea puține. Ne-am dus la el, i-am povestit îngrijorați situația, iar Mălăele a zis, hâtru cum e el, să ne liniștim, să anunțăm lumea care vrea să rămână afară, că va juca de două ori pentru ei. Inițial am crezut că glumește, însă ne-a asigurat că vorbea cât de poate de serios. Și așa a făcut, sute de oameni au așteptat să se termine prima reprezentație, iar el a jucat și a doua oară pentru ei. A fost foarte emoționant pentru noi gestul lui, noi nu am fi îndrăznit să îi cerem asta, dar și să îi vedem pe toți oamenii ăia cum au așteptat cuminți, să îl vadă.

 

Ce-i cel mai greu și ce e cel mai frumos la acest festival, din punctul tău de vedere, ca organizator? 

Cel mai greu e să facem rost de bani. E greu și frustrant, noi am tot încercat să creștem festivalul în fiecare an, am și reușit, însă așa cum am mai zis, firmele mari, companiile multinaționale nu sunt foarte interesate să investească în evenimente culturale, iar dacă o fac merg spre evenimente uriașe, cu bugete deja uriașe, să se înghesuie acolo laolaltă cu sute de alți sponsori. Cel mai frumos e să știi că aduci bucurie și frumos în sufletele oamenilor. E un sentiment extraordinar în fiecare zi când vedem oamenii, în timpul și după spectacole, lăcrimând de emoție, fericiți. Nimic nu se compară cu asta.

 

De ce să vină lumea la festival, care sunt, să zicem, cele dintâi cinci motive? 

Păi anul ăsta avem 248 de artiști români și străini, peste 40 de evenimente culturale pentru toate gusturile, o atmosferă foarte faină, cu cafenea și loc de relaxare, spectacolele sunt fie gratuite, cele în aer liber, fie costă foarte puțin, suntem lângă munte, dar și lângă oraș, și nu orice oraș, ci Brașovul.

 

Ce îți dorești cel mai mult sa se întâmple cu acest festival în viitor? 

Să ajungă mare, să crească și să devină ceea ce merită, să atragă mulți oameni la Cristian în fiecare an, deopotrivă artiști și spectatori. Să fie așa de mare încât să trebuiască să-l mutăm în pădure, ca să încăpem cu toții.

 

 

 

Programul C’ART FEST 2018, 15-22 iulie, în Cristian:

 

Duminică, 15 iulie

Spectacol de stradă și foc, Famous Art

Spectacol de stradă pe ritmuri autentice românești, Barbarossa

Tănase Simfonic – concert omagial Maria Tănase, cu Alexandra Fits, Analia Selis, Nadia Trohin, Mariano Castro și Kamerata Kronstadt, dirijor Cristian Oroșanu

 

Luni, 16 iulie

Recuperarea memoriei istorice din perspectiva diversității culturale – conferință susținută de Michael Shafir, Profesor Emerit al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Invitați: Dr. Alexandru Florian, Director General al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România Ellie Wirsel, Dr. Cosmin Popa, Institutul de Istorie Nicolae Iorga al Academiei Române, dr. Adrian Cioflâncă, membru al Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Cu ce vă servesc? – spectacol de teatru după o piesă de Pascal Bruckner, regia Chris Simion, cu Maia Morgenstern și Victoria Dicu

Proiecție film documentar

 

Marți, 17 iulie

Copilul invizibil, conferință cu psihologul Gașpar Gyorgy

Orchestra lui Nino, spectacol al Operei Comice pentru Copii, București (spectacol pentru copii)

Simphonicu, concert extraordinar simfonic Nicu Alifantis

Proiecție film documentar, Muzeul de Istorie Brașov

 

Miercuri, 18 iulie

Minoritățile, cetățenia și diversitatea culturală – conferință susținută de Prof. univ. dr. Radu Carp, Universitatea din București. Invitați: Radu Vancu, scriitor, George Bondor, filosof, prof. univ. dr. la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, Sergiu Mișcoiu

Spectacol de muzică cultă maghiară veche, ansamblul Codex

Concert Corala Armonia

N-ai tu treabă, spectacol teatru în regia Alexandru Dabija, cu Marcel Iureș, Andrei Seuşan, Alexandru Voicu,Teatrul Act București

 

Joi, 19 iulie

Jurnal de România, spectacol de teatru, scenariul şi regia: Carmen Lidia Vidu, cu Elena Popa, Alexandrina Ioana Costea, Ion Fiscuteanu Jr., Sebastian Marina, Daniel Rizea, Costi Apostol, teatrul Andrei Mureșanu, Sfântu Gheorghe

Concert Luiza Zan & Hungarian All Stars, Duo Harry Tavitian – Csarey Csaba

Proiecție film documentar

 

 

Vineri, 20 iulie

De ce fierbe copilul în mămăligă, spectacol de teatru după Aglaja Veteranyi, regia Dana Paraschiv, cu Edith Alibec,

Orbi, (spectacol lectură, repetiție cu public) după Petronela Rotar, regia Chris Simion Mercurian cu Ilona Brezoianu, Vlad Logigan, Cristi Iacob, Gabriela Iacob, Carla Teahă, , coproducție Grivița 53 și C’Art Fest

Concert Acustic blues, Cătălin Tzetze și Romek Puchowski, Polonia

 

Sâmbătă, 21 iulie

Concert trupa Omelette

Conferință Multiculturalitatea în vremea globalizării, Pascal Bruckner, Franța

AAA, spectacol de teatru dans, regia Chris Simion Mercurian, cu Ioana Marchidan, Alin State, Vlad Birzanu, Carla Maria Teaha, Irina Margareta Nistor, producție Grivița 53

 

Mabogo: Concert Ada Milea & Alexander Bălănescu, Anglia

 

Duminică, 22 iulie

Concert de orgă

Fata din curcubeu, spectacol de teatru cu Ilona Brezoianu, scenariu și regia: Lia Bugnar

Ovidiu Lipan Țăndărică & invitații: Rona Hartner, Stelu Enache & band, Fanfara Shukar din 10 Prăjini, concert Etno/Balkan Music

Concert Zdob și Zdub, Republica Moldova

 

 

 

 

Mai multe detalii găsiți pe site-ul festivalului, cartfest.ro. Iar bilete puteți cumpăra de pe iabilet.ro.

No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


error: Content is protected !!