#Interviu. Maria, 12 ani, alergatoare: “Cand termin o cursa, aproape explodez de fericire”

Multe lucruri bune poti invata de la oamenii mici. Uite, de pilda, de la Maria, personajul interviului de mai jos, poti invata bucuria alergarii. Maria este fiica unor oameni foarte faini, Laura si Lucian; a alergat in 12 ani cat nu am alergat eu in 31 si cat nu alearga altii, poate, niciodata in viata lor. 🙂

Anul trecut, la 11 ani, Maria a dus la finish un semimaraton; pana in prezent, a mai alergat curse de 10 km, de 8 km si chiar a participat la un triatlon organizat intre prieteni, in Grecia. Saptamana viitoare va fi voluntar la Maratonul Bucuresti (mai multe detalii despre maratonul ajuns la editia cu numarul 8 aflati de pe site-ul evenimentului), iar in noiembrie va alerga, probabil 8 km, la Maratonul de la Istanbul.

Am vorbit cu Maria despre alergari si amintiri din competitii; si, partea mea preferata, despre ce simt oamenii mici cand alearga. Cititi, e frumos.

Bravo, Maria! 🙂

Care a fost prima alergare adevarata (mai lunga) pe care ti-o amintesti? Cum a fost ziua aceea?

Imi amintesc mai multe dintre primele mele alergari lungi, dar, daca trebuie sa povestesc una singura, o s-o aleg pe cea de 10 km, alergata impreuna cu verisoara mea Ana. Muream de cald, asa ca am hotarat sa ne mintim ca ne e frig. Asa ca ne scuturam mainile si tipam ca avem gheata in pantaloni. Oamenii se uitau la noi de parca eram nebune (ceea ce si eram) si nu radeau de noi, radeau cu noi. Imi amintesc ca la fiecare checkpoint ne udam pana la piele cu buretii si cu resturile de apa din paharele din care am baut.

Care e povestea semimaratonului pe care l-ai dus la finish la 11 ani, anul trecut? Povesteste-mi cum a fost sa alergi 21 km? Ai vrut sa renunti? Ce te-a determinat sa alergi pana la capat?

Am alergat mare parte din acest semimaraton impreuna cu mama mea, care radia de fericire, si asta a fost un mare ajutor. Ca sa pot sa termin prima mea alergare serioasa, mama a aranjat ceva special. Din cativa in cativa kilometri, venea o cunostinta si alerga cu mine in jur de jumatate de kilometru sau un kilometru intreg. Am alergat cu fina mea, cu prietena mea… Imi amintesc foarte bine ca nu voiam sa imi dezamagesc tatal cand urma sa ii povestesc cum a fost semimaratonul. Cum era sa ii zic “Pai am alergat ce am alergat si, cand am obosit, am mers”. Nu imi permiteam asa ceva, voiam sa il fac mandru. Asa ca am incercat din rasputeri sa nu merg nici macar putin.

Ce si cine te-a motivat sa alergi la semimaraton?

Parintii mei ma motiveaza cand vine vorba de sport. Au vrut sa ma invete de mica sa fiu cat mai activa.

Maria Ionita in timpul unei alergari

Maria Ionita in timpul unei competitii

Ce ai simtit ca se intampla cu corpul tau pe parcursul celor 21 kilometri?

Uite aici o mica descriere a gandurilor mele pe parcursul celor 21 de km:

Km 1, 2: Wooow! E super, o sa dureze putin, o sa fie distractiv si dupa aceea o sa merg sa mananc ceva dulce.

Km 3, 4, 5: De ce dureaza atat? Cred ca obosesc… Cum o sa alerg eu 21 de km?

Km 6, 7, 8: Aproape jumatate. Mai am putin! Hmmmm… Hai sa cantam ceva! Uuuu, uite o formatie! Ce cantec energizant!

Km 9, 10, 11: Am facut doar jumatate. Nu stiu daca o sa reusesc.

Km 12, 13, 14:

it’s fun to stay at the y-m-c-a.
It’s fun to stay at the y-m-c-a.

They have everything for you men to enjoy,
you can hang out with all the boys…

It’s fun to stay at the y-m-c-a.
It’s fun to stay at the y-m-c-a.

Km 15, 16, 17: Ok, ok poate pot sa o fac…

Km 18, 19, 20: Asta e! Mai e foarte putin! Ar trebui sa vad poarta! Cred ca e aia! Ahhh, e doar un copac! Nu e nimic, o sa o vad in curand!

KM 21: Uite poarta! Cati sustinatori! Uuu, ce cantec tare au pus in boxe! E evident, e special ca sa merg mai rapid! Poti Maria, poti!

Ultimii 150 metri ii alerg atat de rapid, incat ma uimesc singura. Acela e momentul in care adrenalina isi face efectul! Alerg repede si nici nu imi simt durerea de picioare. Parca zbor! Aud mereu oamenii care ma incurajeaza si imi dau putere, prezentatorul spune ceva despre varsta frageda, oamenii aplauda, eu zambesc si dau ultima picatura de energie stiind ca dupa ce trec de acea poarta o sa fie si mai bine.

Maria Ionita si mama sa, Laura

Maria Ionita si mama sa, Laura

Cand si cum te-ai antrenat?

Nu obisnuiesc sa ma antrenez foarte mult. De obicei, cateva ture de parc inainte de cursa, in cazul in care este lunga. Energia creata acolo de sustinatori si de trupe este de ajuns sa ma intretina 21 de km. Inca nu pot sa imi explic cum vine asta, dar ma bucur de acele momente, asa ca nici nu mai conteaza.

Crezi ca oamenii mici simt au aceleasi emotii si trairi ca oamenii mari atunci cand alearga la o competitie?

In niciun caz! Oamenii mici simt complet altceva; de fapt, orice om simte altceva. Poti sa citesti asta pe fata lor, se vede in ochii lor. Fiecare simte ceva, traieste ceva diferit, se bucura diferit de fiecare moment.

Ce simti tu cand alergi? Ce ganduri iti trec prin minte?

Cand alerg am timp sa ma gandesc la tot. Cand ma gandesc ca alerg, obosesc mult mai rapid, asa ca ma gandesc la orice altceva. Cateva subiecte (printre cele mai folosite): cum o sa imi organizez ziua de nastere, ce vreau de Craciun, ce o sa fac la urmatoare petrecerea in pijamale. Desigur, exista si varianta in care fredonez cantecele mele preferate.

Ai superstitii sau ritualuri inainte sau in timpul competitiilor?

Nu am neaparat o superstitie pentru alergat. Dar, in general, cand simt ca nu mai pot, imi zic singura in cap ca pot sa o fac: “Poti, Maria, poti!” Am invatat asta de cand eram foarte mica, de la tatal meu.

Cum te refaci dupa o alergare importanta?

Dupa fiecare alergare sunt foarte fericita, fiindca primesc de la parinti cate ceva mic. De exemplu: primesc macarons (dulcele meu preferat) sau pur si simplu o inghetata FOARTE mare!

De ce alergi?

Alerg pentru acea senzatie minunata cand mai ai cativa metri si toti oamenii te incurajeaza si tu parca zbori. E greu sa o descriu, dar incerc. Fugi cu cea mai mare viteza, iti auzi numele, vezi oameni care bat doua baloane intre ele, te uiti in jur, toti zambesc, buzele tale sunt mai ridicate ca niciodata, prezentatorul iti spune numarul, auzi niste tobe. Alergi! Ai terminat. Primesti medalia si privesti in jur. Chiar ai terminat. Multimea continua sa aplaude urmatorul alergator si tu aproape explodezi de fericire. Asta e motivul pentru care alerg. (pont: cu cat alergi mai mult, cu atat acest moment magic creste in intensitate)

Maria Ionita, incadrata de tatal si de mama sa

Maria Ionita, incadrata de tatal si de mama sa

La ce varsta ai facut triatlonul si care e povestea lui? Cu detalii, te rog.

Primul triatlon adevarat (cu distantele normale de triatlon, 700 m inot, 20 km bicicleta, 5 km alergare) a fost organizat intr-o vacanta in Grecia, de un prieten al parintilor mei, Theodor Manolache (care, intre timp, chiar a devenit organizator de evenimente sportive). Au participat doar cunostintele noastre, vreo 15 persoane. Am inchiriat biciclete de acolo si am inotat in mare. A fost cu adevarat un moment minunat.

Ce ghinioane s-au intamplat din cauza alergarilor (ale tale sau ale parintilor)? Stiu, de exemplu, ca la un moment dat te-a retinut politia in Barcelona, cand aveai 8 ani. 🙂

Imi amintesc foarte bine acea zi. Parintii mei au plecat sa alerge Maratonul Barcelonei si pe mine m-au lasat la poarta de start; eu m-am apucat sa culeg acele floricele mici (alea mici care cresc peste tot) de pe un petic de iarba. Intre timp, doua femei au venit sa ma intrebe ce fac. Evident ca stiam doua boabe de engleza, asa ca am spus ceva de genul: “My parents run!” Ele s-au indepartat si am vazut cum au vorbit cu un politist care statea la colt, dar nu mi-am facut griji. Peste 10 minute eram deja la sectie (dusa de acel politist). Nu eram speriata. Vorbisem cu tata la telefon, la fel si politistul, si acum tot ce faceam era sa ma uit la televizor si sa mananc bomboane de la ei (cand nu se uitau mai bagam si in buzunar 🙂 ). Am stat ceva acolo; intre timp, mai venise o fata, putin mai mare ca mine. Avea cam aceeasi problema: se pierduse de parintii ei. Era rosie la fata si plangea intruna. Eu nu intelegeam de ce… Avea bomboane si televizor…. Intre timp, au venit si parintii de la maraton. Politistul s-a enervat pe tata si i-a aruncat medalia la un gunoi de reciclat din fata sectiei. Si ce sa faca si tata?! Dupa ce am plecat, a trebuit sa intru in gunoi dupa medalia lui. 🙂

La ce crezi ca te ajuta sa faci sport la nivelul la care alegi sa faci?

Alergatul ma ajuta sa imi intrec limitele, sa vad cat de departe pot sa ajung, asta este cea mai importanta parte. Pe langa asta, ma ajuta si la probele de la sport. In plus, e un motiv in plus pentru a calatori.

Ai lipsit vreodata de la scoala pe motiv ca trebuie sa ajungi la o competitie? 

Alergarile sunt unele dintre motivele cele mai importante pentru care calatorim. Gasim o cursa si vedem daca ne place tara si mergem acolo trei sau patru zile. Nu imi amintesc sa fi lipsit pentru alergari organizate in Romania, dar cu siguranta pentru cele din alte tari am mai absentat.

De unde ai luat “microbul” alergarii?

Sunt doar unul dintre toti “molipsitii” de alergat. Primii care au avut aceasta “gripa” au fost parintii mei. Apoi eu, nasul meu, unchii mei, prietenii parintilor mei, colegii lor… Ce pot sa zic, alergatul e contagios. Si asta e un lucru cat se poate de bun.

Cu ce alte pasiuni iti mai umpli timpul liber?

Scoala nu e chiar o pasiune a mea, insa imi ocupa 177 de zile pe an, asa ca ea imi ocupa mult din timp. In timpul meu liber calatoresc foarte mult si mai fac si alte sporturi (ski, snowboard; ma mai dau si cu placa pe apa).

Ce competitii si in ce orase ai in plan?

As dori ca urmatoarea alergare pe care o sa o fac sa fie pe asfalt, nu pe munte, as prefera alta tara, poate Belgia daca este vorba de Europa. Desigur, pentru mine, ar fi ideala una pe plajele din Florida :). Cand vine vorba de distanta alergata, cine stie, poate ca o sa ma incapatanez in urmatorii ani  si o sa alerg un maraton intreg.

*Weekendul urmator, in Bucuresti vor fi restrictii de trafic pentru Maratonul Bucuresti. In loc sa va incruntati, mai bine lasati masinile acasa si veniti (cu metroul 🙂 ) in centrul orasului, ca sa ii sustineti si sa ii aplaudati pe cei care alearga. 

Si o chestie simpatica: daca ai o trupa de muzica sau faci parte dintr-o fanfara, poti sa sustii alergatorii pe traseul maratonului, cu melodii energizante. Poti trimite un demo la laura@decisepoate.ro

Fotografii: arhiva personala

No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


error: Content is protected !!