#Interviu. Povestile romancei care a vizitat peste 60 de tari

Roxana e unul dintre oamenii dragi mie, chiar daca nu ne-am mai vazut de foaaaarte multi ani (ultima data cand a ajuns in tara, luna trecuta, eu nu eram in oras, asa ca nu-mi mai ramane, cred, decat sa merg sa o vizitez in Abu Dhabi 🙂 ). Am facut acelasi liceu din Barlad, dar apoi ea a plecat la facultate la Iasi, iar eu la Bucuresti si nu ne-am mai intalnit. In ultimii ani i-am admirat sutele de poze din vacante in toata lumea si am invidiat-o pentru concediul permanent. Am aflat apoi ca vacantele nu erau ale ei, ci ale turistilor sai, iar “concediul” nu era altceva decat un job.

La 31 de ani, Roxana – care traieste acum in Abu Dhabi, dupa ce a locuit in Belgia, Turcia, Tunisia, Egipt si Spania – este ghid de turism acreditat si a adunat, in ultimii ani, o multime de povesti din toate colturile lumii. A vizitat peste 60 de tari si sute de orase si a cunoscut mii de oameni. Pentru asta si nu numai am facut un interviu cu ea pentru Happytude. 🙂

Cand ti-ai dat seama ca „a calatori” e verbul tau preferat?

Cred ca de cand ma stiu m-a fascinat ideea de a calatori pentru ca asociam mereu calatoria cu un univers magic. De mica am iubit trenul si calatoriile de noapte, garile amortite de prin oraselele si satele Moldovei, conturul caselor si copacilor care ramaneau mereu in urma. Si, desi n-o sa iti vina sa crezi, la varsta copilariei calatoria era o corvoada pentru mine. Sufeream de rau de miscare si orice mijloc de transport, in afara de tren, era o tortura. Doua statii de autobuz la Barlad ma faceau praf. Raul asta m-a tinut mult, pana in anii de facultate. Am vazut medici, am incercat diverse remedii, dar nimic nu functiona. Si cu toate astea m-am incapatanat sa nu renunt la calatorii. Cu pastile si cu multa suferinta ma inhamam mereu la cate vreun drum. N-as sti sa iti spun cand si cum a incetat acest rau oribil (cine sufera de rau de miscare stie despre ce vorbesc). Paradoxal, intr-o zi am descoperit ca pot sta 24 de ore intr-un autocar, fara sa mai numar fiecare minutel si fara sa fiu indopata cu pastile.

In liceu am decis ca voi studia geografie si ca voi calatori peste tot in lume, nu doar imaginar, invartind globul pamantesc. In anii de facultate am alimentat acest vis si universul a conspirat in favoarea mea. Astazi, „a calatori” e pentru mine un verb existential. Asta stiu sa fac si ce sunt astazi se datoreaza in mare parte calatoriilor. Mi-am cunoscut sotul calatorind. Am legat nenumarate prietenii calatorind. Am crescut calatorind. Din punctul meu de vedere, propria noastra existenta e o calatorie.

Mie, de multe ori, mai ales cand vad pozele, imi pare ca esti intr-un concediu permanent. Cat de aproape de adevar e imaginea asta? 🙂

Haha, nu esti singura care are impresia asta. De multe ori turistii imi urau, la plecare, „vacanta placuta in continuare” ( eu ramanand adesea la destinatie). Cat de aproape de adevar e imaginea? As spune ca nu foarte aproape. Asa cum tu mergi la birou, eu merg in excursii. Tu scrii articole, eu am grija de turisti, le povestesc, ii indrum, ii insotesc la sectia de politie, la spital, la cazare etc. Diferenta e ca biroul unui ghid e unul mobil (desi avem si unul fix) si se poate numi saptamana asta Tenerife si saptamana viitoare Portugalia. Dincolo de imaginea idilica, ramane, insa, un job care presupune multa responsabilitate, dedicare, si chiar si sacrificii. N-as vrea sa inteleaga cineva ca ma plang de ceva. E clar un job pe care il faci daca iubesti sa calatoresti, sa fii mereu inconjurat de alti si alti oameni, sa stai departe de casa, familie, prieteni. Daca esti dispus sa ratezi nunti, botezuri, aniversari, Craciun si multe alte momente in care ai putea la fel de bine sa fii alaturi de ai tai. Cat despre poze, da, te pot duce usor in eroare. Pentru multi a calatori, din  pacate, e inca un vis greu de realizat. Iar turismul e o fabrica de vise. Daca as posta un video cu un turist nemultumit de camera de hotel sau de pe holul unei sectii de politie, as demonta cu siguranta ideea de concediu permanent. 🙂

Ai vizitat muuuulte locuri din lumea asta. Care e #top5 destinatii pe care le-ai iubit din prima si mai ales de ce (pentru fiecare in parte)?

Doar cinci? Bine, hai ca ma straduiesc sa fac un top, desi e foarte greu. Mereu sfarsesc prin a ma indragosti de locurile in care ajung si nu pot sa-ti descriu ce tristete ma cuprinde la plecare. In plus, iau fiecare loc asa cum e el, nu obisnuiesc sa compar si cred ca lumea in care traim e atat de frumoasa tocmai pentru ca e atat de diversa.

1. Tenerife – pentru ca ma gandesc serios sa locuiesc intr-o buna zi in aceasta insula. Desi e promovata aproape exclusiv pentru resorturile litorale si turistii asociaza insula cu plaje, cluburi si distractie zi si noapte, Tenerife se bucura de o singura plaja cu nisip auriu (si aceea artificiala), amenajata undeva la nord de capitala Santa Cruz. Da, surpriza! Multi raman cu gura cascata sa descopere o insula cu plaje negre cu nisip vulcanic, o insula nu foarte mare, dar extrem de variata. Tenerife e un paradis pe pamant, binecuvantat cu o clima blanda pe parcursul intregului an, cu superbe orase coloniale (in care multi turisti nu ajung niciodata), cu o vegetatie de invidiat si cu oameni extraordinari.
2. Reunion – pentru ca e un loc rupt de lume, despre care multi nici nu stiu ca exista. O insula aruncata undeva in mijlocul Oceanului Indian, cu peisaje care iti taie respiratia, cu munti abrupti cu paduri dense si plaje cu palmieri, cu pajisti acoperite intr-un verde crud (din care sincer iti spun, mai ca iti vine sa musti) si cu un vulcan activ care erupe cel putin o data pe an.
3. Myanmar – pentru cele mai sincere si mai calde zambete din cate am vazut pana acum. Oamenii din Myanmar sunt de o bunatate greu de explicat. Desi extrem de saraci (ti-as putea povesti zile in sir), impart oricand cu tine putinul pe care il au. Si zambesc mereu. Nu mai spun ca au o tara cu adevarat frumoasa, cu sute de grupuri etnice, traditii bine pastrate si o filosofie budhista care-i ghideaza de-a lungul intregii vieti.
4. Maldive – pentru ca nu ai nevoie de nimic altceva decat de o companie pe masura, o carte si un sezlong. Si un costum de baie. Nici macar de papuci nu ai nevoie cand te trezesti cu picioarele in apa, pe o insula de marimea unui teren de fotbal.
5. Buenos Aires – pentru ca am simtit mereu ca trebuie sa ajung la Buenos Aires, fascinata fiind de catre scriitorii argentinieni si de cinematografia argentiniana. Pentru ca Borges spunea: „Mi se pare o inventie ca Buenos Aires a inceput undeva/Il judec etern, precum apa si precum aerul”. Desi nu sunt o fana a marelui oras, indiferent unde ar fi acesta, Buenos Aires face exceptie. E tulburator, viu, pasional, cu suflet european si cu un bagaj cultural greu de egalat.

Povesteste-mi niste intamplari mai putin fericite din cariera ta si cum le-ai facut fata (incidente, turisti rataciti 🙂 ).

Huh… am trecut prin multe incidente, nici nu stiu ce sa-ti povestesc prima data. Turisti pierduti? S-a intamplat, evident, sa-mi dispara cineva din grup si sa trebuiasca sa tin tot grupul in loc. O situatie simpatica am avut-o chiar in Tenerife. Eram in excursie pe Teide, un vulcan adormit din insula, aflat la 3.718 de metri. Mereu le lasam turistilor o ora si jumatate timp liber, sa urce cu telecabina, sa faca o scurta plimbare, cateva fotografii si sa coboare. De data asta, o doamna, care era insotita de sot si de un alt cuplu de prieteni nu a mai coborat. Nimeni nu stia nimic despre ea, nici macar sotul, telefonul era inchis, iar eu nu puteam astepta cu 30 de oameni in autocar. Am anuntat serviciul de salvamont de sus, acestia au verificat cu serviciul de urgente si mi-au spus ca nu s-a inregistrat nicio problema. Telecabinele urcau si coboarau non stop, iar turista mea nu mai aparea. In cele din urma, i-am comunicat sotului ca nu pot sa o mai astept si, amuzat, mi-a spus ca ma intelege si ca sotia lui obisnuieste sa se faca pierduta. Asa ca i-am lasat acolo. A doua zi, intr-o alta excurie la care au participat, am aflat ca doamna a revenit dupa vreo patru ore.

Alta data, era sa se piarda chiar ghidul, adica eu. Urma sa plec cu un grup la Lisabona pentru trei saptamani. Surpriza, din doua telefoane setate sa ma trezeasca, unul nu a sunat, iar altul s-a descarcat peste noapte. Plecarea era la 6 dimineata, iar la 3.30 trebuia sa fiu deja in aeroport. La 4.30 m-am trezit sunata de unul dintre turisti, care era ingrijorat ca am patit ceva de nu mai ajung. Nu-ti mai spun ca am luat valiza si am iesit pe usa nepieptanata, imbracata la repezeala… si am ajuns cu bine. De atunci sunt in stare sa setez o alarma de politie, plus ca daca e un zbor de noapte adorm mereu panicata si ma trezesc la fiecare 10 minute ca sa verific ceasul. In rest, am avut turisti arestati, imbolnaviri, furturi, avion cu 300 de persoane ramas la sol din cauza unor probleme tehnice si scandal pe masura, povesti cu VIP-uri cu mofturi, telefoane in miez de noapte si multe altele. Cum le-am facut fata? Cu optimism si cu deviza: nimic nu tine o vesnicie. 🙂

Una dintre amintirile mele cu tine e legata de faptul ca ai invatat singura spaniola. Ce ai mai invatat de una singura?

Sunt surprinsa ca iti mai amintesti. Daa, spaniola e o mare, mare pasiune, iar dintre limbile pe care le vorbesc (in afara de romana) e cea cu care ma identific cel mai mult si, cu siguranta, si copiii mei vor vorbi spaniola, indiferent unde vom locui. De ceva timp m-am apucat si de portugheza, dar mai e cale lunga. Ca ghid, esti constant provocat sa te documentezi, sa afli lucruri noi, curiozitati. Eu sunt o persoana foaaarte curioasa, iar atunci cand ceva ma atrage sunt in stare sa stau zi si noapte sa investighez si sa citesc. Sotul meu imi spune de multe ori ca pentru anumite subiecte dezvolt mici obsesii. 🙂 Iar atunci cand calatorim impreuna, se amuza adesea spunandu-mi „Vorbesti ca un ghid!”

Ai in casa o harta in care bifezi locurile in care ai fost? Cum le tii evidenta si mai ales cum tii minte toate amintirile? 🙂

Ah, nu. Sincer iti spun, desi sunt pasionata de harti, atlase si enciclopedii, in Abu Dhabi am un singur atlas, cumparat de Tomas, satul sa ma tot auda ca ma plang ca nu am adus niciun atlas cu mine. Viata de voiajor iti impune si anumite restrictii. Una din ele, care imi displace enorm, e ca nu pot cara dupa mine tot ce imi pofteste inima. Toate cartile mele stau impachetate in cutii de carton in Romania si ori de cate ori ajung in tara incerc sa iau cate ceva cu mine. Harta despre care intrebi tu e in capul meu. Obisnuiam sa tin evidenta, numaram tarile in care am fost, dar de ceva vreme am abandonat. Cat despre cum tin minte toate numele de locuri si toate amintirile, nu esti prima care ma intreaba. Iar raspunsul e simplu: nu stiu. O fi memoria mea de geograf foarte educata. Sau pur si simplu ca atunci cand te atasezi de un om si iti intra la suflet si iti amintesti orisice mic detaliu, tot asa si eu acumulez amintiri si povestioare cu oameni diferiti si locuri diferite. Confucius spunea „oriunde ai merge, mergi cu toata inima”. Cred ca asta ma ajuta sa nu uit.

Ce fel de suvenire aduna un ghid de turism?

Ghiduri de calatorie din locurile in care merg, magnetei de frigider si obiecte de artizanat local: masti, sculpturi, portelanuri, ceramica, bijuterii. De asemenea, iubesc pictura si de cate ori am ocazia sa achizitionez ceva dragut, intr-un buget decent, o fac cu mare placere.

Acum locuiesti in Abu Dabi. De cat timp? Cum e asta o provocare?

In Abu Dhabi am ajuns acum doi ani. Sotul meu a avut o oferta de job interesanta si am decis sa ne mutam o perioada aici. Pentru mine asta a insemnat si sa renunt la stiul de viata haotic si la calatoriile cu lunile. Dar am simtit ca vreau sa fac acest pas. Inainte, eu locuiam in Spania, iar el in Germania, iar intre grupurile de turisti si alte prioritati legate de job, in fiecare luna ne plimbam pe avioane pentru a ne vedea. Nu era usor. Am tinut-o asa vreo doi ani, dupa care am zis ca trebuie sa gasim o solutie. Solutia a fost Abu Dhabi. Cum a fost o provocare? Ori de cate ori trebuie sa o iei de la zero intr-un loc nou, unde nu cunosti pe nimeni, e o provocare. Desigur, eu iubesc orice nou inceput. Ma entuziasmez usor si incerc sa raman motivata si pozitiva. Nu a fost primul meu contact cu o tara musulmana. Am mai locuit in Egipt, Tunisia si Turcia, dar aici lucrurile stau putin altfel. E un mediu foarte cosmopolit, o tara unde localnicii sunt o minoritate in propria lor tara. Aici am cunoscut oameni din cele mai indepartate colturi ale lumii, gen Eritreea, Zwaziland, Panama, Zanzibar sau Tobago. Desi fiecare vine dintr-o alta lume, cu un bagaj cultural diferit, cumva aici ne bucuram cu totii de o identitate comuna: aceea de expat. E nemaipomenit sa poti sta la o masa cu oameni de pe toate continentele si sa asculti povestile fiecaruia. La scurt timp dupa ce am ajuns in Abu Dhabi am inceput si cursurile de ghid si in cateva luni am obtinut licenta de ghid de turism. In prezent lucrez si intr-o galerie de arta si ma ocup si de grupuri de turisti.

In ce punct al carierei te afli si unde trebuie sa ajungi?

Dupa multi ani de calatorii, mutatul in Abu Dhabi a venit ca o pauza. Nu mai sunt plecata cu lunile, ci ma ocup doar de turistii care ajung aici. In schimb, calatoresc de placere ori de cate ori am ocazia. N-o sa-ti ascund faptul ca mai am si momente cand mi se face dor de o escapada cu turistii. 🙂

In plus, la insistentele prietenilor am inceput de curand L’Atelier Des Voyages, un blog de calatorii, caruia planuiesc sa ii dedic din ce in ce mai mult timp.

Unde trebuie sa ajung? Nu stiu daca trebuie sa ajung undeva. In filosofia budhista e mai important sa calatoresti bine, decat sa ajungi undeva. Imi doresc sa pot calatori si de aici inainte, sa vad lumea asa cum e ea si sa am mintea si sufletul deschis mereu catre nou. In viitor mi-as dori sa pun pe picioare un mic business care sa inglobeze pasiunile mele si experienta acumulata pana acum in turism, dar inca sunt in cautarea ideii perfecte. Docamdata L’Atelier des Voyages e micul meu refugiu, un spatiu unde vreau sa impartasesc multe povesti si sa ofer ajutor si sfaturi tuturor celor care au nevoie.

Care e locul din lume in care nu ai ajuns inca desi iti doresti foarte tare?

Sunt foarte multe locuri in care nu am ajuns si in care imi doresc foarte mult sa ajung. Pe lista prioritatilor sunt: Cuba, Mexic, Guatemala, Ecuador si Galapagos, Groenlanda, Peru, Etiopia, Tanzania si Bhutan. Iar una din ele sper ca va fi castigatoarea pentru vacanta de sfarsit de an.
Cum isi alege destinatiile de vacanta un ghid de turism (care e mereu plecat)?

E foarte usor sa alegi atunci cand ai un partener extraordinar de calatorie. Sotul meu nu lucreaza in turism, dar iubeste sa calatoreasca. Isi exprima foarte rar dorintele in materie de destinatii si de cele mai multe ori se lasa ghidat. In general, ce aleg eu e bun ales. Pe de alta parte, as fi la fel de incantata, chiar de ar trebui sa aleaga el. Uneori deschid o enciclopedie a lumii sau vad un documentar, citesc o carte sau vad un album de fotografii si se naste „obsesia”. Deocamdata mi-am propus sa mergem in fiecare an intr-un loc nou, desi de fiecare data sfarsesc prin a spune: trebuie sa revenim. 🙂

*Pe Roxana o gasit si pe blogul ei, L’Atelier des Voyages (atraveler.eu). 🙂

Fotografii: arhiva personala