O poveste despre bucurie. Cu Happy, cainele de terapie

Nu vad absolut nicio problema in faptul ca acest articol, desi spune (si) povestea unui caine, se gaseste la rubrica Oameni & Povesti. Pana la urma, uneori cainii chiar sunt mai „oameni” decat oamenii.

Acest articol a plecat dintr-o curiozitate si este dedicat tuturor celor care mai cred ca lumea din jur e facuta si din jumatati bune. Ca nu e totul pierdut si ca oamenii ca Alina si cainii ca Happy pot schimba, cate putin – si cine spune ca trebuie mai mult deodata?– lumea noastra. Va invit sa cititi un interviu, nu cu un caine, ci cu un om care are un caine. Nu-i voi spune „stapan”, caci, in povestea asta, nimeni nu-i stapanul nimanui. Toti sunt egali si minunati, oameni si necuvantatoare.

 

O „cunosc” pe Alina de pe Facebook. Tot de pe Facebook o „stiu” si pe Happy, cainele sau Golden Retriever. De curand am aflat ca Happy este caine de terapie si mi-am dorit sa aflu povestea din spatele imaginilor in care Happy e fotografiata alaturi de cativa copii. Mai jos este povestea.

Dupa ce o cititi, ramaneti ca sa aflati mai multe despre ce inseamna terapia asistata de animale si caror pacienti le este recomandata, dar mai ales ce beneficii are si in cat timp se vad rezultatele. Nu e chiar o joaca, desi asta pare. Iar daca aveti prieteni care au copii speciali, poate le povestiti despre terapia asistata de animale si despre ce fac Happy si cainii ca el. Le veti face un mare bine.

happy-cainele-de-terapie-de-la-grupul-de-terapie-si-activitati-asistate-de-animale-bucuresti-_-foto-bogdan-buda-6

 

 

Alina, de ce ti-ai dorit sa o implici pe Happy in sedinte de terapie asistata de animale si cum ti-a incoltit in minte ideea?

De terapia cu animale, mai exact cu caini, am aflat acum cativa ani de pe Internet, bineinteles. Obsedata fiind de rasa Golden Retriever, nu-mi scapa niciun filmulet de pe YouTube cu cainii astia, asa ca, dintr-un filmulet in altul, am dat si peste unele cu sedinte de Terapie Asistata de Animale (TAA – n.r.) de prin SUA. Acela a fost momentul in care mi-am zis: „O sa am un caine si o sa fac asta!”. Mi se pare combinatia ideala: ajuti oameni prin intermediul animalelor. Sincer, nu cred ca exista ceva mai frumos.

Cum a decurs ziua in care ati fost la prima ora de terapie? Ai avut emotii?

Nu a fost chiar o ora de terapie, ci un eveniment. Mai exact, o vizita la Asociatia Invingem Autismul din Bucuresti. Am mers acolo impreuna cu colegii mei si cu cainii nostri, pentru a interactiona cu o parte din copiii centrului. Emotii? Pfff… am avut o tona! Eu sunt prin definitie un control freak si mintea a inceput sa mi-o ia la goana, sa ma saboteze, gandindu-se ca nu are un plan bine stabilit cu ceea ce trebuie sa faca. Dar nici nu ai cum sa-ti faci un astfel de plan, pentru ca peste coordonarea pshihoterapeutului echipei, peste cunostiintele tale de handler si pregatirea cainelui, vine o patura de emotii proprii, intuitie proprie si interactiune pozitiva intre tine, copil si caine, patura pe care trebuie sa te bazezi. Cand vorbim de intuitie si de plan emotional, acolo nu ai niste reguli pe o foaie, scrise pe liniute, ar fi nefiresc. Mi-era teama sa nu gresesc, sa fac ceva ce nu trebuie, insa toata nebunia asta din capul meu s-a risipit in momentul in care am intrat in incapere si am inceput sa ma joc cu copiii, impreuna cu Happy. Asa l-am cunoscut pe Tudor, un baietel cu TSA (tulburari de spectru autist) care a invatat sa spuna dupa mine, razand si batand fericit din palme, „Baaavooo, Happy!!!”. L-am cunoscut pe Edi, cu care am plimbat-o mult pe Happy, dar si pe Dora, care a reusit sa-i dea lui Happy sa manance din palma.

Cat de greu sau de usor i-a fost lui Happy sa participe la ora?

Pentru Happy e foarte usor din multe motive. 1. E impreuna cu mine si asta e recompensa suprema pentru orice caine, sa fie langa omul lui. 2. Terapia si activitatile la evenimente sunt create sub forma de joaca, atat pentru copil, cat si pentru caine, iar cainilor le place sa se joace! 🙂 3. In plus, Happy face parte din categoria cainilor „care par ca n-au mancat de cand s-au nascut”,  asa le zicem noi. 🙂 Asta inseamna ca e foarte stimulata de recompensa alimentara, asa ca, daca la sedintele de TAA eu sunt langa ea, are parte de joaca si de multa mancare, si este clar ca e fericita.

 

happy-cainele-de-terapie-de-la-grupul-de-terapie-si-activitati-asistate-de-animale-bucuresti-_-foto-bogdan-buda-2

 

Ce ai aflat despre tine facand asta?

Desi sunt la inceput de drum, pana acum am reusit sa aflu despre mine ca pot sa ma relaxez si sa nu mai incerc sa controlez totul in jurul meu. Am invatat sa interactionez mult mai bine cu copiii si, mai ales, cu copiii speciali. Am invatat ca pot sa comunic si mai bine non verbal cu cainele meu. Si, nu in ultimul rand, simt ca prin ceea ce fac alaturi de Happy si de Echipa de Terapie si Activitati Asistate de Animale ajut real, vizibil, palpabil niste oameni, sentiment care nu prea se poate descrie in cuvinte.

Care e povestea ta si a lui Happy? Cand a intrat in viata ta si cum si mai ales de ce?

Asa cum spuneam, eram obsedata de rasa Golden Retriever de ani buni. In plus, cu vreo 5 ani inainte sa o am, deja ii stabilisem numele. Stiam ca o s-o cheme Happy, desi pe vremea aia eram convinsa ca o sa fie baietel. Nu am reusit mult timp sa imi iau caine pentru ca lucram foarte mult si aveam un program care nu mi-ar fi permis vreodata sa am grija si sa fiu cu el mereu macar in primul an de viata, asa ca am asteptat si am tot asteptat, pana cand planetele au zis ca e cazul sa se alinieze si am inceput sa lucrez de acasa. Am vazut pe Facebook un anunt cu niste puiuti care tocmai se nascusera si am pus imediat mana pe telefon. Puii erau la Constanta, asa ca am ales-o pe Happy din poze, desi mie imi place sa cred ca ea m-a ales pe mine. A ajuns in Bucuresti cand avea o luna si jumatate, 6 kg si o fata foarte suparata, fiindca nu intelegea de ce nu mai e cu mamica si cu fratiorii ei, cine-s eu si ce vreau de la ea. 🙂 Ne-am apropiat imediat, ne-am indragostit una de alta si de atunci a devenit sufletul meu. Acum are 3 ani si jumatate. Tot de 3 ani si jumatate eu sunt cu totul alt om datorita ei.

happy

Poza care a convins-o pe Alina ca Happy trebuie sa fie cainele ei

Cand ai decis ca Happy ar putea fi caine de terapie si cum ai pregatit-o pentru asta?

Au fost doua momente care mi-au aratat si m-au convins ca asta e menirea lui Happy. Pe vremea cand era puiut si avea pana intr-un an, obisnuia sa sara de bucurie pe toata lumea pe strada. „Distractia” mare era atunci cand o scoteam in dimineti ploioase si murdarea oamenii care, probabil, erau in drum spre serviciu… In aceeasi perioada s-a intamplat sa o las fara lesa, in parc, doar pentru cateva minute, pentru ca parea ca nu-s oameni in jur. De nicaieri a aparut o fetita care avea in jur de doi ani, iar Happy a mea a rupt-o la fuga spre ea. Am simtit ca lesin. In cateva secunde, in care urlam dupa ea sa se opreasca, mi-am imaginat cele mai urate scenarii… cum o sa sara pe copil, o sa-l darame, copilul o sa se loveasca etc. Numai ca atunci cand a ajuns la vreun metru in fata copilului, Happy s-a lasat brusc pe burta si s-a dus taras pana la picioarele fetitei. Am ramas socata. Nu-mi venea sa cred ca, in mintea ei de copil, caci era si ea un copil pana la urma, si-a dat seama sau a simtit ca daca va sari pe un omulet asa mic ii va face rau. Un alt moment, si cred ca decisiv, a fost cand a dat buzna intr-o incapere in care se aflau mai multi oameni si doi copii, dintre care unul in pat, avand niste probleme de sanatate. Primul lucru pe care l-a facut a fost sa sara in pat, langa baietelul special, si sa se ghemuiasca langa el. Pe altcineva din camera nu a bagat in seama.

Asa ca, atunci cand am vazut anuntul celor de la Clubul Cainilor Utilitari, departamentul de TAA, pe Facebook, in care spuneau ca se organizeaza primul curs public pentru pregatirea cainilor de terapie, n-am mai stat nici macar o secunda pe ganduri si am inscris-o pe Happy. Foarte important este faptul ca aceasta este singura scoala din Bucuresti care pregateste caini de terapie. Exista o evaluare initiala foarte riguroasa si amanuntita, asa cum e si normal, si una finala. Ambele sunt coordonate de specialisti, de la psihoterapeuti pana la dresori profesionisti. Pe tot parcursul cursului am mers de doua ori pe saptamana la antrenamente, dar zilnic am lucrat si eu cu ea, acasa ori in parc, pentru a sustine tot ce invatam la ore. Pentru ca da, am avut si avem in continuare teme pentru acasa. Am lucrat cu foarte multi stimuli, in medii diferite, cu oameni multi in jur, cu multi caini, pe lumina, dar si seara, cand vizibilitatea era redusa, cu zgomote si chiar cu avioane care survolau pe desupra noastra, pentru ca s-a nimerit sa ne suprapunem cu o demonstratie aviatica, ceea ce ne-a ajutat foarte mult. Ideea este ca ea, ca orice caine de TAA, trebuie sa fie relaxata, calma si in control in orice mediu s-ar afla, iar Scoala de Terapie si Activitati Asistate de Animale asta face – pregateste caini de terapie in cel mai profesionist mod.

happy-cainele-de-terapie-de-la-grupul-de-terapie-si-activitati-asistate-de-animale-bucuresti-_-foto-bogdan-buda-9

Cum trebuie sa fie un caine pentru a fi potrivit pentru o astfel de misiune?

Nu sunt dresor si nici vreun specialist in domeniu, insa, din ce am invatat de la colegii mei, stiu ca, in primul rand, un caine destinat terapiei nu trebuie sa prezinte niciun semn de agresivitate, posesivitate la mancare, jucarii sau stapan. Trebuie sa fie un caine foarte echilibrat din punct de vedere psihic, previzibil si usor de controlat in orice mediu.

Dar mai ales cum trebuie sa fie stapanul pentru ca, impreuna cu animalul din dotare, sa isi petreaca timpul intr-un centru de terapie?

Cred ca tot „echilibru” e cuvantul-cheie si in cazul acestuia. Si vorbesc de echilibrul emotional. Trebuie sa stii cat sa dai si cat sa primesti. Nu cred ca o persoana careia nu-i plac copiii sau care are un caine doar pe post de accesoriu ar putea sa faca asta. Ar fi prea rece. In schimb, la fel cred ca cineva care se incarca mult prea mult, si nu isi poate gestiona emotiile atunci cand interactioneaza cu un copil special, nu e potrivit. Stii, spun asta pentru ca atunci cand am inceput sa postez pe Facebook si sa anunt faptul ca merg cu Happy pe drumul asta, au fost multi care mi-au spus: „Nu, dar nu trebuie sa faci asta. Tu esti empatica si o sa te doboare problemele copiilor si ale parintilor. Nu o sa rezisti in mediul ala. O sa te afecteze.”  Nici vorba. Atat timp cat alegi si esti capabil sa vezi magia care se intampla de fapt, in cabinetul nostru, „Casuta din Povesti”, si dupa o sedinta de TAA, plutesti pana acasa de bucurie, cred ca esti omul potrivit pentru asta.

Care sunt imaginile cu care ai ramas in minte de la prima sedinta de terapie?

Doi copii cu TSA care m-au imbratisat. Mana unuia dintre ei care m-a prins de un deget. Uimirea amestecata cu un soi de curiozitate atunci cand au vazut pentru prima data cainele. Zambetele de pe fetele lor. Happy care ma privea fix in ochi si ma lovea cu labuta, usor, peste picior, ca sa ma atentioneze sa-i mai dau niste recompensa. :))

Te vezi facand asta a la long?

A la long?! Ma vad facand asta toata viata. Am planuri mari, mari de tot legate de TAA.

happy-cainele-de-terapie-de-la-grupul-de-terapie-si-activitati-asistate-de-animale-bucuresti-_-foto-bogdan-buda-7

Alina, despre Alina: poezie, Golden, avocado

Dupa facultate, sunt jurnalist, dupa experienta – PR in industria muzicala; de un an lucrez in televiziune. De curand, imi spunea un prieten ca, daca ar fi sa ma descrie in trei cuvinte, acestea ar fi: poezie, Golden, avocado. 🙂 Asta pentru ca ma definesc trei lucruri: 1. scrisul. Imi place sa scriu povesti si poezii. Blogul meu (inchis deocamdata) se numeste impletitoareadepovesti.ro. 2. Animalele, in special cainii, iar pasiunea mare sunt Goldenii si 3. Gatitul, care, de vreo 2 ani si jumatate, este numai vegan. Al doilea blog al meu cu retete este jurnaldevegan.ro.

Visez sa ajung la oameni prin impletit povesti si mai visez foarte tare sa am un parc (adapost sau centru suna urat) unde sa salvez tot ce inseamna animal (de la caini si pisici, la cai si gaini) si toate, dupa ce sunt puse pe picioare din punct de vedere medical, sa intre in programe de terapie pentru copii si adulti si nu numai. Si o sa se intample asta, chiar daca peste 3 ani sau peste 23. 🙂

 

 

CE SPUNE PSIHOTERAPEUTUL

alexandru-stoian-psihoterapeut-la-grupul-de-terapie-si-activitati-asistate-de-animale-bucuresti-_-foto-bogdan-buda-3

Surprinzatoarea relatie om-animal si emotia ce se naste de aici

Pentru a intelege si mai bine ce minuni fac Happy si Alina, va invit sa cititi si interviul cu Alexandru Stoian, psihoterapeutul echipei de TAA.

 

Cat de benefica este terapia cu animale si cand au inceput specialistii sa isi dea seama de efectele benefice ale acesteia?

Potentialul terapeutic al animalelor a fost  observat si folosit in cadru clinic pentru prima data la sfarsitul anilor 1800. Florence Nightingale, considerata fondatoarea serviciului de asistenta medicala modern, a vorbit in premiera despre influenta prezentei animalelor in procesul de vindecare si recuperare a bolnavilor. Ea a remarcat ca animalele de companie mici contribuie la reducerea anxietatii la copiii si adultii care traiesc in institutii psihiatrice. Mai apoi a scris, in cartea sa despre asistenta medicala, ca prezenta animalelor mici ajuta la refacerea mai rapida a pacientilor.

 

„Speram ca redeschiderea sociala si suportul autoritatilor sa fie din ce in mai mari, iar cainii de terapie sa ajunga in scoli, in spitale, in institutii publice, in casele pentru copii, in centrele pentru batrani, centre sociale, centre de detentie”

 

Cat de la inceput este Romania in acest domeniu? Se practica la scara larga aceasta TAA?

Romania este undeva la mijlocul drumului in domeniul TAA. Desi a avut un inceput anevoios, neexistand specialisti in domeniu, acestia s-au format treptat prin contacte permanente cu colegii din domeniului TAA din alte tari. Asa, incet, dar sigur, au aparut echipe bine pregatite, atat din punctul de vedere al oamenilor, cat si al cainilor. In prezent, exista chiar si un curs postuniversitar la Cluj-Napoca, precum si o scoala de pregatire pentru caini de terapie si handlerii lor, la Clubul Cainilor Utilitari din Bucuresti. Dar, dincolo de aceste progrese, potentialul TAA ramane inca neexploatat la maximum in Romania. Se pot realiza multe lucruri frumoase in acest domeniu si speram ca redeschiderea sociala si suportul autoritatilor sa fie din ce in mai mari, iar cainii de terapie sa ajunga in scoli, in spitale, in institutii publice, in casele pentru copii, in centrele pentru batrani, centre sociale, centre de detentie si asa mai departe.

Care sunt bolile sau tulburarile in care este recomandata terapia asistata de animale?

Terapie asistata de animale poate fi aplicata cu succes in tulburari psihice emotionale, depresie, anxietate, fobie, sentimentul de singuratate si cel de abandon, traume legate de despartiri sau pierderea unei persoane dragi, abuz emotional, tulburari de dezvoltare – cum ar fi tulburarile din spectrul autismului, sindromul ADHD. Terapia asistata de animale poate fi folosita in terapia traumelor in cazul copiilor abuzati fizic si emotional. Dar activitatile asistate de animale pot fi folosite si la imbunatatirea capacitatii lor de invatare, cum ar fi imbunatatirea citirii, a capacitatii de relationare si socializare, a deschiderii fata de mediu sau motivarea fata de activitatile zilnice. TAA poate fi folosita si ca terapie ocupationala in centrele de detentie sau in centrele sociale, pentru batrani sau copii. Fiind o terapie complementara, aceasta poate insoti foarte bine si alte forme de interventii terapeutice psihologice, fiziologice sau sociale.

 

„Am cunoscut un baiat al carui mama era foarte bucuroasa ca piticul se juca in sfarsit cu cineva. Acesta ii arunca mingea cainelui si cainele i-o aducea inapoi, iar asta a fost pentru el cea mai mare reusita pana la varsta de 3 ani si jumatate.”

 

Care este impactul terapiei cu animale asupra bolnavilor? La ce ii ajuta si mai ales cum?

Primul lucru pe care il observam in terapia asistata de animale este placerea persoanei de a participa la acest gen de activitate. Se produce instantaneu o schimbare a starii emotionale. Terapia asistata de animale se bazeaza pe interactiunea pozitiva dintre om si animal si intotdeauna este terapeutic sa faci ceva care iti place si sa te bucuri de prezenta celorlalti.

Ce are de castigat un micut bolnav de autism dupa o ora la terapie cu un caine?

Este foarte greu de raspuns la aceasta intrebare pentru ca nu toti copiii cu tulburari din spectrul autist obtin acelasi lucru din terapia asistata de animale. Avem, de exemplu, copii care nu interactioneaza cu nicio alta persoana atunci cand merg in parc, dar atunci cand vin la terapie asistata de animale au ocazia de a interactiona si de a se juca cu o alta fiinta vie. Am cunoscut un baiat al carui mama era foarte bucuroasa ca piticul se juca in sfarsit cu cineva. Acesta ii arunca mingea cainelui si cainele i-o aducea inapoi, iar asta a fost pentru el cea mai mare reusita pana la varsta de 3 ani si jumatate. Pentru noi, care suntem obisnuiti sa gandim lucrurile din perspectiva vindecarii si a rezolvarii problemelor, acest lucru pare foarte putin, dar pentru acest copil se pare ca era o experienta unica, pe care nu o mai traise pana atunci. In alte cazuri, copiii cu TSA isi pierd motivatia de a participa la activitatile propuse de alte persoane, dar in terapie asistata cu animale si-o gasesc. Creste foarte mult dorinta de a comunica verbal cu o fiinta vie. Am avut copii care au vorbit pentru prima oara in terapia asistata de animale. Am avut cazuri in care adultii se plangeau ca cei mici nu doresc sa comunice si erau extrem de inchisi in ei, iar dupa un timp, in terapie, au inceput sa repete inclusiv ceea ce noi vorbeam cu cainele, de exemplu comenzi pentru diferite trucuri, chemari, forme de alint, numele cainelui etc.

Cat si cum se vad rezultatele la pacienti?

In unele cazuri, rezultatele se pot vedea imediat, inclusiv de la prima sedinta, dar in mod normal trebuie sa treaca un anumit timp ca sa obtinem rezultate. In tot acest interval, datele sunt adunate prin inregistrari video si fotografii, dar si prin metoda observatiei, si sunt interpretate de catre specialistul echipei, in cazul nostru – psiholog. Dar acesta poate fi si medic kinetoterapeut, logoped – in functie de afectiunea copilului. In domeniul cercetarii in terapie asistata de animale exista studii bazata pe multe ore de terapie inregistrata si se incearca cumva o standardizare a metodelor, o clarificare stiintifica a modului in care sa se intervina si a rezultatelor obtinute. Din afara pare o simpla joaca, dar pentru cei implicati este un domeniu foarte serios si nimic nu se face la intamplare.

Se poate intampla ca TAA sa nu aiba efectele scontate? Care sunt exceptiile?

Se poate intampla ca terapia asistata de animale sa nu dea rezultate. Sunt cazuri in care copiilor nu le plac deloc animalele si atunci nu avem cum sa cream o relatie pozitiva intre ei. Sau avem cazuri in care tulburarea clinica nu ne permite sa intervenim cu animale –  cum ar fi psihoza, psihopatiile, tulburarile de comportament cu un potential mare de agresivitate, care pot pune in pericol cainele. Uneori, in cazul fobiilor, frica este atat de mare incat orice interactiune cu cainele este imposibila. De aceea, inainte de a incepe un proces de terapie asistata, facem o evaluare a viitorului beneficiar pentru a se stabili daca poate intra in acest program sau nu. Noi suntem sinceri cu parintii copiilor cu care lucram si le spunem de la inceput daca este util sau nu sa inceapa o terapie asistata de animale. De asemenea, putem sa le spunem si daca ne putem astepta la rezultate bune sau nu si incercam sa vedem si care sunt asteptarile lor de la acest gen de terapie, pentru a nu fi dezamagiti mai tarziu sau, dimpotriva, pentru a nu acorda o prea mica importanta acestei activitati.

Cat de des sau de rar e bine sa aiba loc aceste ore de terapie speciala?

Pentru ca se bazeaza pe interactiunea pozitiva, prietenia dintre copil si caine, este foarte important sa existe o constanta a intalnirilor, dar si o frecventa suficienta, astfel incat sa se lege aceasta relatie de prietenie. In unele cazuri, ideal ar fi sa se vada zilnic, dar, din cauza problemelor financiare, este foarte greu pentru parinti sa asigure acest gen de intalnire zi de zi. De aceea, am ajuns la o varianta optima, o data sau de doua ori pe saptamana, ceea ce de multe ori este suficient. Din nefericire, noi nu avem cum sa asiguram partea financiara a unui proces zilnic de terapie, de aceea este foarte important ca parintii sa obtina sprijin din alta parte si intalnirile lor sa fie cat mai dese. Pentru asta noi cautam in permanenta sponsori. In plus, facem tot felul de evenimente, pe langa  sedintele de terapie, astfel incat copiii si cainii sa se intalneasca cat mai des.

 

 

GRUPUL DE TAA

Acesta este parte din Clubul Cainilor Utilitari, ai caror initiatori sunt Vlad Popescu, Cristian Anghel, Luciana Manole si Alina Ceana. In cadrul clubului, exista grupurile de SAR (Search & Rescue), TAA/ AAA (Terapie si Activitati Asistate de Animale).

Iar oamenii care fac minunile sa se intample in terapia asistata de animale sunt:

  • Luciana Manole (coordonatoarea si initiatoarea departamentului proiectelor Terapie si Activitati Asistate de Animale) + catelusa ei, Gigica (veterana echipei, rasa mixta)
  • Alexandru Stoian – Psihoterapeutul echipei + Mirabai (Labrador auriu)
  • Diana Batorii – voluntar si viitor medic + Maya (Golden Retriever)
  • Andreea Puscoci si Robin Simion – voluntari/ om de marketing/ om de afaceri + Happy (Border Collie)
  • Alina Buleanu – voluntar/ PR + Happy (Golden Retriever)
  • Mara Coteata – voluntar, eleva in clasa a XI-a la Liceul “Gheorghe Lazar” + Grizzly (Golden Retriever) si Ida (Flat-Coated Retriever)
  • Ana Contu – voluntar, eleva in clasa a IX-a la Liceul “Ion Creanga”

happy-cainele-de-terapie-de-la-grupul-de-terapie-si-activitati-asistate-de-animale-bucuresti-_-foto-bogdan-buda-4

 

Detalii despre actiunile si evenimentele grupului gasiti pe pagina lor de Facebook, aici.

 

FOTOGRAFII: Bogdan Buda

 

 

 

No Comments Yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


error: Content is protected !!